Opriţi „Cultura fetală” umană înainte de a deveni un fapt împlinit

Ştirea a zguduit lumea ştiinţifică. S-a reuşit dezvoltarea de embrioni de şoareci pe o durată egală cu jumătate din perioada normală de gestaţie, prin utilizarea de utere artificiale. Oamenii de ştiinţă au fost entuziasmaţi. New York Times scria: „Embrionii de şoareci păreau perfect normali. Toate organele se dezvoltau conform aşteptărilor, la fel şi membrele, sistemul de circulaţie şi cel nervos. Inimioarele lor băteau la viteza normală de 170 de bătăi pe minut.”

Între timp, oamenii de ştiinţă implicaţi în cercetarea privind embrionul uman se îndreaptă rapid în aceeaşi direcţie ca şi experimentele cu utere artificiale de şoareci. Cercetătorii lucrează actualmente pe baza unor linii directoare voluntare cunoscute sub denumirea de „Regula celor 14 zile” care cer ca experimentele cu embrioni să-şi înceteze studiul şi să distrugă embrionii folosiţi în procesul de cercetare după două săptămâni.

Atunci când a intrat în vigoare, regula însemna mult mai puţin decât părea la prima vedere deoarece oamenii de ştiinţă nu puteau oricum menţine embrioni în afara corpului unei femei mai mult de două săptămâni. Aşa că oamenii de ştiinţă au tras clapa. Au asigurat publicul îngrijorat că sfera activităţii lor era strict limitată, fără să renunţe la nimic din ceea ce puteau realiza practic la vremea respectivă.

Actualmente însă aceste experimente au avansat, făcând curând posibilă menţinerea embrionilor mai mult de 14 zile. Şi, să vezi surpriză! „Oamenii de ştiinţă” vor acum să elimine „Regula celor 14 zile” şi să permită experimentarea cu viaţa umană în stare nativă pe o durată mult mai lungă a dezvoltării sale. Astfel de procese vor necesita cu siguranţă folosirea uterelor artificiale.

Mare parte a acestor experimente viitoare va implica şi aflarea modului cum pot fi manipulaţi eugenic pruncii. Ce ne spune Raportul Tehnologic al MIT (Massachusetts Institute of Technology - Institutul de Tehnologie din Massachusetts, n.t.) despre solicitările din ce în ce mai numeroase de abolire a „Regulii celor 14 zile”: „Oamenii de ştiinţă doresc să poată permite embrionilor să se dezvolte o perioadă mai lungă de timp pentru a studia – şi eventual manipula – procesul de evoluţie. ... Noile experimente ‘ar putea dă naştere la controverse legate de avort’ mai ales dacă cercetătorii dezvoltă embrionii umani până când aceştia ajung să capete caracteristici recognoscibile, cum ar fi capul, celule de inimă funcţională, sau începutul formării membrelor.”

Chiar ar trebui să dea naştere la controverse! Nu vorbim despre „celule de inimă funcţională” ci de inimi umane ale unor fiinţe umane în stare nativă. Şi, contrar celor relatate în Raportul Tehnologic, aceste probleme etice n-au absolut nicio legătură cu avortul deoarece niciunei femei nu i se va impune sau nu i se va cere să facă ceva cu corpul ei. Prin urmare, problema cu care aceste experimente ne obligă să ne confruntăm – şi să le găsim răspuns – este dacă viaţa umană nenăscută prezintă vreo valoare morală şi, dacă da, în ce măsură.

Unii dintre cei care se opun avortului speră că această tehnologie va putea salva pruncii de la avort. Însă înainte măcar să abordăm acest subiect, trebuie să ne gândim dacă dezvoltarea vieţii umane în uter artificial este realizabilă din punct de vedere etic.

Sincer, nu văd cum. Punerea la punct a unei astfel de tehnologii ar implica crearea unor cantităţi masive de embrioni umani şi distrugerea lor repetată în cadrul experimentelor, pe întreg parcursul strădaniilor cercetătorilor de a menţine embrionii perioade din ce în ce mai lungi de timp pentru ca aceştia să ajungă, în final, în stare de fetus.

Acest lucru ar însemna experimente umane de cea mai joasă speţă, cu fetuşi vii menţinuţi într-un mediu artificial nu pentru ca aceştia să ajungă să se nască sau pentru a afla cum să-i salvezi pe pruncii în pericol de a se naşte morţi, ci şi întocmai ca şobolanii de laborator folosiţi, spre exemplu, ca surse de organe pentru transplant, posibilitate deja în discuţie în domeniul biotehnicii sub denumirea de „cultură fetală”.

Chiar suntem dispuşi să mergem atât de departe? Mă tem că da, pentru că deja suntem.

Pe la sfârşitul deceniului 60, cercetătorii au derulat experimente pe prunci „avortaţi” născuţi şi menţinuţi vii pentru experimente. Vă rog să mă scuzaţi pentru frusta descriere care urmează a unui astfel de experiment, aşa cum a fost prezentată de Pamela R. Winnick în cartea sa „Un Dumnezeu gelos”.

Autoarea scrie: „Într-un studiu din 1968 intitulat „Placenta artificială”, un fetus de douăzeci şi şase de săptămâni, cântărind peste 0,45 kg, a fost obţinut de la o fată de paisprezece ani în urma unui presupus avort terapeutic. Împreună cu alţi paisprezece fetuşi, a fost cufundat într-un lichid care conţinea oxigen şi menţinut viu timp de cinci ore.”

Winnick a citat apoi din studiu: „Pe întreaga durată a celor 5 ore, fetusul nu a respirat. La mijlocul experimentului au apărut mişcări neregulate de deschidere a gurii din lipsă de aer de două ori pe minut, însă nu a existat respiraţie reală. Când însă furnizarea prin pompare de sânge oxigenat a fost oprită, eforturile de respiraţie prin deschiderea gurii s-au înmulţit la 8 până la 10 pe minut... După oprirea circuitului bătăile inimii au încetinit, au devenit neregulate, şi, în final, s-au oprit... Fetusul a fost liniştit, făcând din când în când mişcări de întindere a membrelor foarte asemănătoare celor raportate în alte mişcări specific umane. ... Fetusul a decedat după 21 de minute de la oprirea circuitului.”

Când aceste experimente macabre au ieşit la iveală, Congresul, scandalizat şi condus, culmea, de Senatorul Ted Kennedy, le-a oprit, ceea ce a oprit şi finanţarea Institutului Naţional de Sănătate pentru astfel de experimente.

Asta s-a întâmplat însă pe vremea când sacralitatea vieţii era atotputernică. Oare ţara ar fi cuprinsă azi de aceeaşi revoltă în faţa unor astfel de experimente? Mă-ntreb.

Ba chiar se pregăteşte deja terenul pentru a se permite reluarea experimentelor pe fetuşi vii. Spre exemplu, statul Vermont a promulgat recent o lege care stabileşte că „Oul, embrionul, sau fetusul fertilizat nu se bucură de drepturi separate conform legislaţiei statului Vermont.” Repet, acest lucru nu are nimic de-a face cu avortul. Această prevedere nu poate însemna decât că orice embrion sau fetus poate fi supus oricărei utilizări prin intermediul aparatelor, fără niciun fel de consecinţe legale.

Decizia dacă dorim sau nu să mergem pe această cale utilitaristă trebuie să fie luată înainte de a ajunge, practic, acolo, nu atunci când ne vom confrunta deja cu o criză etică şi nu vom mai avea timp să stăm să ne gândim. Trebuie măcar să promulgăm un moratoriu cu caracter obligatoriu care să împiedice experimentarea pe fetuşi vii, pentru a da lumii timp să se lămurească, prin dezbateri democratice, în privinţa aspectelor etice legate de continuarea unor astfel de tehnologii pe fiinţe umane.

Mersul pe ocolite şi lăsarea deciziei privind corectitudinea morală în privinţa culturii fetale pe seama „oamenilor de ştiinţă” nu vor fi în niciun caz de ajuns.

Wesley J. Smith este un autor premiat şi preşedinte al „Discovery Institute’s Center on Human Exceptionalism” (Centrul privind unicitatea fiinţei umane, din cadrul Institutului Discovery, n.t.)

Traducere: Anca Maria Stăncioiu