Orban cere anchetarea situaţiei de la Romarm. Linia de producţie de măşti, cumpărată din China, s-a defectat

Ludovic Orban
Ludovic Orban (Epoch Times România)

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, la Titu, în judeţul Dâmboviţa, că i-a solicitat ministrului Economiei, Virgil Popescu, o anchetă asupra motivului pentru care a fost oprită “temporar” producţia de măşti de către Romarm.

“I-am solicitat domnului ministru o anchetă pentru a verifica care sunt motivele pentru care a fost oprită temporar producţia şi evident, sunt convins că domnul ministru va lua toate deciziile care se impun pentru a relua producţia şi a putea asigura piaţa românească din producţia internă, o cantitate şi de la compania de la Dragomireşti, din judeţul Dâmboviţa (filiala Romarm care ar trebui să producă măşti - n.r.)”, a afirmat Orban, citat de Dig24.

De asemenea, întrebat unde a fost fabricată masca de protecţie ce o purta în timpul vizitei la Titu, Orban a răspuns:

“Nu ştiu, este o mască ce mi-a fost pusă la dispoziţie de Secretariatul General al Guvernului, e o cutie de măşti, nu m-am uitat, dar se fabrică în România măşti chirurgicale. De asemenea, s-au avizat trei companii să fabrice măşti FPP2”.

Remarcile premierului au venit în contextul în care, potrivit observatornews.ro, producţia de măşti ar fi oprită la Romarm, din cauză că liniile de producţie aduse din China nu ar funcţiona, motiv pentru care, până în prezent, statul român nu a vândut nicio mască din producţie internă.

În plus, directorul companiei Romarm, Gabriel Ţuţu, a afirmat pentru Observator News că maşina pentru confecţionat măşti de tip N95 s-a defectat încă din 29 aprilie.

“[Producţia de la Romarm – n.r.] e cu mult în afara limitelor prevăzute în contract, funcţionarea maşinilor e instabilă şi necesită opriri frecvente, iar nivelul de rebuturi afectează productivitatea”, a explicat Gabriel Ţuţu.

Amintim că, la data de 27 aprilie, ministrul Economiei a anunţat că la Romarm, un producător de armament deţinut de stat, a fost pusă în funcţiune prima linie automatizată pentru producţia de măşti.