Orban îi "ceartă" pe cei din USR-PLUS după demersul declanşat de promulgarea legii pro-evazionişti a lui "Mitralieră"

Ludovic Orban - gov.ro
Ludovic Orban - gov.ro (Epoch Times România)

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, i-a criticat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, pe aliaţii săi de la USR-PLUS pentru că au depus o iniţiativă legislativă menită să combată legea "Mitralieră", care prevede ca evazioniştii fiscali să poată scăpa de închisoare dacă plătesc integral prejudiciul adus.

Reporter Epoch Times: Recent, colegii dvs. din USR-PLUS au depus un proiect de lege care să corecteze acea lege în baza căreia cei care comit evaziune fiscală scapă de închisoare dacă achită prejudiciul. Cum vor vota colegii dvs.?

Orban: Trebuie să vedem proiectul de lege şi în funcţie de acest proiect de lege vom lua o decizie. M-aş fi bucurat ca înainte să depună acest proiect de lege să avem o discuţie la nivelul coaliţiei ca să avem o discuţie împreună, dar evident că au drept la iniţiativă legislativă şi probabil vor să puncteze că ei vin cu un proiect de lege. Trebuie văzut proiectul de lege ca să vedem dacă îl putem susţine. Dacă e nevoie de îmbunătăţiri, experţii noştri o vor face.

Demersul USR

Senatorul USR PLUS Cristi Berea a depus o iniţiativă legislativă pentru înăsprirea pedepselor pentru evaziune fiscală. Iniţiativa urmăreşte eliminarea posibilităţii plăţii unei amenzi ca alternativă a pedepsei închisorii pentru infracţiunea de evaziune fiscală, de asemenea, reintroduce atât pedepsirea faptei chiar şi în condiţiile achitării prejudiciului cât şi diminuarea limitelor de pedeapsă la jumătate în cazul achitării prejudiciului majorat cu 20%, plus plata dobânzilor şi penalităţilor, înainte de primul termen de judecată.

"Legea, în forma actuală, încurajează şi nu combate evaziunea fiscală. Chiar şi înainte de promulgarea noilor prevederi, evaziunea fiscală în România ajungea la 28 de miliarde de euro. Nu avem nevoie de banii aceştia şi cei care au furat din banul public nu trebuie pedepsiţi drastic? Bunăstarea evazioniştilor e suportată de contribuabili cinstiţi care nu primesc nicio recompensă pentru cinstea lor.

În schimb, avem grijă ca un hoţ să nu facă puşcărie dacă, prins fiind, dă înapoi prada. Statul, la rândul lui, trebuie să majoreze taxe care să acopere deficitul bugetar, fapt ce conduce la o scădere a nivelului de trai, ori rolul nostru în Parlament este să acţionăm în beneficiul cetăţenilor cinstiţi pe care îi reprezentăm, nu să-i mângâiem pe creştet pe hoţi, în cazul în care-i prindem furând", a declarat Cristi Berea.

Potrivit unui comunicat de presă al USR PLUS, noua iniţiativă legislativă prevede următoarele:

- fraudele privind rambursările de TVA şi alte restituiri sunt infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar asocierea în vederea săvârşirii acestor fapte, cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi;

- sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale este considerată infracţiune de evaziune fiscală şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.

- în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate iar alineatele (11) şi (12) de la Art.10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale se abrogă.

Evaziunea fiscală conduce topul celor mai des întâlnite infracţiuni săvârşite de către persoanele juridice din România, în ultimii ani frecvenţa acestora crescând îngrijorător de mult, se mai arată în comunicat.

Totodată, se estimează că bugetul UE pierde anual 1.000 miliarde prin evaziunea fiscală la nivel european.

Un euro-barometru relevă faptul că mai mult de 80% dintre cetăţenii României se aşteaptă ca lupta împotriva evaziunii fiscale să se intensifice, cu atât mai mult cu cât în ultimii ani se constată un trend crescător al fenomenului.

Legea "Mitralieră"

Reamintim că în baza unei legi iniţiate de fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu, votată de Parlament în timpul majorităţii PSD şi promulgată recent de preşedintele Iohannis, deşi putea fi întoarsă înapoi în Parlament, inculpaţii pentru evaziune fiscală de până la 100.000 de euro pot scăpa de închisoare, doar cu o amendă penală, dacă achită integral prejudiciul. Iar inculpaţii din dosarele de evaziune fiscală de peste 100.000 de euro, chiar de zeci de milioane de euro, ar putea scăpa atât de închisoare, cât şi de amenda penală, dacă achită integral prejudiciul, plus 20%.

Efectul "Mitralieră": Legea va avea efecte majore asupra dosarelor penale fără un verdict definitiv, aflate în curs de anchetă sau judecată, au explicat pentru G4Media.ro mai mulţi magistraţi şi avocaţi.

Concret, mii de dosare ar putea fi închise, dacă inculpaţii decid să achite prejudiciul integral, caz în care nu mai riscă închisoarea, după cum prevede legea fostului deputat PSD Cătălin Rădulescu, zis "Mitralieră". Printre posibilii beneficiari se află nume sonore precum Nelu Iordache, Adrian Sârbu, Cristian Burci, Bogdan Buzăianu, Tel Drum, companiile controlate de Sebastian Ghiţă.

Chiar dacă în aparenţă pare benefică, în sensul că poate părea că încurajează recuperarea prejudiciilor, legea este profund nocivă, o invitaţie la evaziune fiscală, un fel de dezincriminare mascată, au explicat magistraţii consultaţi de publicaţia citată.

Şeful DNA, semnal de alarmă

Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a atras atenţia, într-un interviu la Europa FM, că legea respectivă "va stimula activitatea infracţională". Bologa a mai ţinut să atragă atenţia că, şi dacă va fi modificat actul normativ, se va aplica legea penală mai favorabilă.

"Este şi o lege bună şi o lege rea, depinde care sunt efectele mai bune sau mai rele. Ajută la recuperarea prejudiciilor, dar eu cred că va stimula infracţionalitatea şi cu cât infracţionalitatea va fi mai mare cu atât vor avea posibilităţi să achite sumele de bani pe care le-au sustras de la bugetul public. Deci este o stimulare a activităţii infracţionale în aşa mod încât se ştie statistic că noi nu vom descoperi niciodată toate faptele de evaziune fiscală săvârşite de o persoană pe care o prindem şi atunci de fiecare dată se va putea aprecia că, dacă fac evaziune fiscală şi voi fi prins, voi plăti cu un procent de 20% în plus", a afirmat procurorul-şef al DNA.

Bologa a mai declarat că acum se discută despre modificarea acestei legi, însă ea şi-a produs efectul şi se va aplica legea penală mai favorabilă.

"Acum se discută la nivel public că se va modifica această lege. Legea şi-a produs efectul şi se va aplica legea penală mai favorabilă. Toată evaziunea fiscală săvârşită azi sau când va intra în vigoare modificarea, cei cercetaţi sau trimişi în judecată vor putea să plătească şi vor scăpa. Numai de la modificări în viitor…", a explicat şeful DNA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne