Orban: Riscăm să pierdem 10 miliarde de euro! Guvernul ţine banii europeni blocaţi la intrarea în ţară

Ludovic Orban
Ludovic Orban (Epoch Times România)

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că există riscul ca România să piardă minim 10 miliarde de euro din banii europeni din cauză că guvernul nu a acordat atenţie majoră marilor proiecte de infrastructură din ţară. Potrivit liderului PNL, „la ora actuală, niciun proiect major de infrastructură, indiferent că el este finanţat din fonduri europene sau beneficiază de altă formă de finanţare, nu a fost lansat de actuala guvernare”.

„În timp ce Vasilica Viorica Dăncilă se plimbă ca Vodă în lobodă, cu elicopterul prin ţară, milioane de români sunt blocaţi în trafic, pe orice traseu pe care vor să se deplaseze, în ţară. Guvernul este iresponsabil pentru modul în care a tratat marile proiecte de infrastructură. La ora actuală, niciun proiect major de infrastructură, indiferent că el este finanţat din fonduri europene sau beneficiază de altă formă de finanţare, nu a fost lansat de actuala guvernare.

Tragem un semnal de alarmă, în ceasul al doisprezecelea, România riscă să piardă minim 10 miliarde de euro din banii europeni la care are dreptul, în cadrul exerciţiului financiar 2014 – 2020. Există riscul major ca nivelul absorbţiei pe acest al doilea exerciţiu financiar bugetar să fie mai mic decât gradul de absorbţie pe primul exerciţiu financiar bugetar 2007 – 2013”, a declarat Orban.

Şeful liberalilor a amintit de faptul că proiecte majore de infrastructură, pentru care există finanţare europeană, „sunt ţinute blocate de actuala guvernare”.

"Tronsonul de autostradă Sibiu – Piteşti, Autostrada Unirii, Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni , în care, deşi Comisia Europeană şi-a arătat clar disponibilitatea de finanţare a studiului de fezabilitate şi finanţarea ulterioară a proiectului, Guvernul a găsit de cuviinţă să facă cel mai rău lucru, şi anume, să rezilieze inclusiv contractul care era privitor la realizarea studiului de fezabilitate.

Tronsonul de autostradă Comarnic – Braşov, legătura între Târgu Mureş şi graniţa de Vest, la Borş, Târgu Mureş – Borş. Tronsoane care au început şi care bat pasul pe loc, cum sunt tronsonul de autostradă Lugoj – Deva. De asemenea, tronsonul de autostradă de la Turda până la Sebeş. Toate sunt blocate, întârziate iar Guvernul acesta parcă îşi doreşte să nu construiască infrastructură modernă de transport”, a precizat şeful PNL.

Potrivit acestuia, situaţia este similară şi în domeniul feroviar, în care nu a demarat niciun proiect major de modernizare a infrastructurii feroviare, pe coridorul pan-european de la Constanţa până la Curtici, cu toate că şi în acest caz „existau fonduri europene, miliarde de euro la dispoziţie pentru finanţarea acestor lucrări de modernizare, care pot să aducă traficul feroviar la standarde europene”.

„Nu mai vorbim de blocarea lucrărilor de asigurare a navigabilităţii Dunării şi de neutilizarea fondurilor europene pentru toate celelalte proiecte de infrastructură majoră”, a adăugat Orban.

În concluzie, liderul PNL a somat Guvernul să accelereze toate procedurile privitoare la absorbţia de fonduri europene.

„După ce ne-au minţit la elaborarea bugetului că vor absorbi miliarde în decursul acestui an, Guvernul recunoaşte în rectificarea bugetară că nivelul absorbţiei o să fie sub nivelul prognozat, deoarece la rectificare au recunoscut, scăzând veniturile care provin din decontările de la nivelul Comisiei Europene a fondurilor europene alocate pentru proiectele din România cu o sumă de peste 1 miliard.

Treziţi-vă, pentru că altfel riscăm să pierdem miliarde de euro, peste zece miliarde de euro, bani care pot fi folosiţi pentru o infrastructură modernă, pentru spitale regionale, care pot să fie folosiţi pentru modernizarea instituţiilor de învăţământ, mai ales a instituţiilor de învăţământ cu caracter profesional şi a liceelor tehnice. Aceşti bani pot fi folosiţi pentru creşterea competitivităţii firmelor româneşti pentru cercetare, inovare, dezvoltare şi din păcate, în momentul de faţă, Guvernul îşi bate joc de banii europeni şi îi ţine blocaţi la intrarea în România”, a conchis liderul liberalilor.