Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 13 (1)

Continuând persecuţia mişcării Falun Gong fără ruşine, criminalul principal îşi continuă drumul (a doua jumătate a lui 1999)

Multe evenimente majore s-au întâmplat în timpul celor cincisprezece ani de conducere a lui Jiang Zemin (incluzând ultimii doi ani, de după pensionare, în care a controlat afacerile de stat din spatele scenei). Printre ele se numără revenirea Hong Kong-ului şi oraşului Macao la China, intrarea Chinei în Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), şi suprimarea Falun Gong. Dintre aceste evenimente, numai suprimarea Falun Gong a apărut ca urmare a intervenţiei lui Jiang Zemin, celelalte s-au datorat norocului, sau ca rezultat al efortului susţinut al altor oameni.

Când Jiang a interzis Falun Gong, el se afla la începutul căderii sale politice. Se poate spune că după ce Jiang a devenit membru al elitei puterii Beijing-ului ridicându-se pe cadavrele Masacrului din Tiananmen, el şi-a consolidat metodic puterea printr-o serie de lupte politice brutale. Dar suprimarea Falun Gong a devenit rapid un stigmat pentru Jiang. Jiang se aştepta cel mai puţin la acest lucru, anticipând ca Falun Gong va putea fi distrus rapid. Soarta politică a lui Jiang a fost legată de campania împotriva Falun Gong din momentul în care el şi-a ales drumul, lansând această campanie. Toate deciziile sale ulterioare gravitează în jurul acestei chestiuni.

Este greu pentru cei care trăiesc în lumea mondenă să înţeleagă puterea unei credinţe spirituale mai înalte. Să ne gândim la această putere, care s-a manifestat în anii de început ai creştinismului, când, fără să fi avut vreodată arme, discipolii lui Isus au supravieţuit unei perioade de trei sute de ani de persecuţie din partea puternicului Imperiu Roman din acele timpuri. Până la moarte, Jiang nu va recunoaşte că a făcut o greşeală persecutând practicanţii Falun Gong, totuşi opoziţia lor paşnică şi serenă l-a lăsat fără nicio cale de ieşire. Pentru a înţelege gândirea şi comportamentul lui Jiang de după 1999 (anul în care a început persecuţia împotriva Falun Gong), este necesar mai întâi să înţelegem persecuţia într-un mod comprehensiv.

1. Fabricarea de acuzaţii

După întâlnirea de la Zhongnanhai din 25 aprilie 1999, a existat o activitate constantă a autorităţilor chineze legată de Falun Gong, precum investigaţii la nivel naţional din partea guvernului, pregătiri pentru ca propaganda să fie îndreptată împotriva grupului, mobilizarea sistemului securităţii publice pentru a căuta şi colecta informaţii despre Falun Gong, şi “pregătirea ideologică” a populaţiei de către diferite organizaţii locale de partid. Jiang a tratat chestiunea Falun Gong ca o prioritate absolută.

Dl. Li Hongzhi, fondatorul Falun Gong, se mutase în Statele Unite cu câţiva ani înainte, dar Jiang a mers până într-acolo încât a încercat să ceară extrădarea lui Li înapoi în China în schimbul reducerii excedentului comercial al Chinei cu SUA cu 500 milioane USD. Într-un articol intitulat “Unele gânduri ale mele”, publicat pe 2 iunie 1999, dl. Li Hongzhi spunea:

”Eu doar învăţ oamenii să fie buni. În acelaşi timp, eu ajut în mod necondiţionat oamenii să scape de bolile lor şi de problemele de sănătate şi le permit să atingă tărâmuri mai înalte ale minţii. Nu percep niciun ban şi nici nu cer bunuri materiale drept recompensă. Toate acestea au avut un impact pozitiv asupra societăţii şi a oamenilor săi, şi pe o scară largă au întors inimile oamenilor spre bunătate şi le-au ridicat nivelul moral. Mă întreb dacă pentru asta caută ei să mă extrădeze. [...] dar în mod normal oamenii care sunt extrădaţi sunt criminali de război, inamici publici sau infractori. Dacă este aşa, mă întreb în care dintre categoriile de mai sus m-aşi încadra.” [1]

Dl. Li Hongzhi a spus de asemenea:

”De fapt, eu continui să învăţ oamenii să se călăuzească cu Adevăr, Bunătate şi Toleranţă ca principii directoare. Astfel că în mod firesc, eu am dat de asemenea un exemplu. Când discipolii Falun Gong şi eu am fost criticaţi fără niciun motiv şi trataţi nedrept, noi am arătat mereu o minte cuprinzătoare cu multă bunăvoinţă şi o mare toleranţă şi am îndurat totul în tăcere cu scopul de a da guvernului suficient timp să afle cine suntem. [...] De fapt, eu ştiu foarte bine de ce unii oameni sunt hotărâţi să se opună Falun Gong. Exact cum a relatat media, există atât de mulţi oameni care practică Falun Gong. O sută de milioane de oameni într-adevăr nu este un număr mic. Totuşi, de ce ar trebui să te temi să ai un număr atât de mare de oameni buni? Nu este adevărat că, cu cât sunt mai mulţi oameni buni, este mai bine şi cu cât sunt mai puţini oameni răi este mai bine?” [2]

Chiar dacă Jiang ar fi putut citi cuvintele bine intenţionate ale lui dl. Li Hongzhi, el tot s-ar fi gândit că cei din jur ar fi acţionat aşa cum el însuşi a făcut-o, fiind condus numai de motive meschine, de joasă speţă. Jiang gândeşte că este imposibil ca o persoană să nu aibă teamă de moarte şi crede că oricine poate fi cumpărat. El a crezut că va putea realiza orice, de vreme ce mecanismele întregului stat se aflau sub controlul său.

Pe 7 iunie 1999, Jiang a ţinut un discurs la şedinţa biroului politic al Comitetului Central al PCC, referitor la accelerarea efortului de a trata şi de a rezolva “problema Falun Gong”. În discurs, el a descris naşterea mişcării Falun Gong şi răspândirea sa rapidă spunând: “aceasta este o luptă politică între partid şi inamicii săi, atât acasă cât şi peste hotare, o competiţie pentru [loialitatea] maselor şi pentru dominaţie”.

Jiang nu a furnizat niciodată vreun motiv pentru argumentul său şi nu a dat niciodată socoteală cum a ajuns la această concluzie. Şi în ciuda faptului că Falun Gong a acţionat mereu nonviolent şi rezonabil, şi a îmbunătăţit peste 100 de milioane de oameni fizic şi mental, Jiang a cerut cu greutatea unui dictator ca toţi membrii PCC şi ai Ligii Tineretului Comunist (LTC), cadrele în forţa de muncă, oficialii pensionaţi, liderii unităţilor de muncă ale PCC şi organizaţiilor LTC să înceteze să practice Falun Gong şi “să tragă o linie clară în minţile lor”.

Bazându-se pe reacţia biroului politic la scrisoarea sa din seara de 25 aprilie, Jiang a simţit, că asupra chestiunii suprimării Falun Gong, majoritatea membrilor biroului politic şi chiar membrii Comitetului Permanent erau indiferenţi. Lideri de guvern, inclusiv Zhu Rongji, nu au simţit necesar să trateze chestiunea Falun Gong ca pe un conflict între ei înşişi şi un oarecare inamic. Aşa că Jiang a decis să organizeze un grup de conducere interministerial direct sub comanda sa, care să fie deasupra tuturor instituţiilor guvernamentale. Acest grup nu ar fi trebuit să se supună niciunei restricţii a guvernului, sistemului legal sau fiscal, şi să fie capabil să dea ordine după dorinţă, pentru a persecuta Falun Gong. Pentru conducerea acestui grup Jiang s-a gândit la Li Lanqing.

La acea vreme, dintre cei şapte membrii ai Comitetului Permanent al biroului politic, în afară de Jiang, toţi erau împotriva campaniei de persecuţie. Atunci Bo Yibo, oficial PCC de rang înalt cu o reputaţie teribilă, a aflat despre dezaprobarea pe care o manifestau membrii şi astfel, simţind că este o şansă pentru el, a ieşit puternic în faţă susţinând decizia lui Jiang.

În acele vremuri, Jiang decisese să îl determine pe Li Lanqing să i se alăture, de vreme ce el avea relaţii personale bune cu acesta. Jiang l-a ameninţat ca îl va eticheta ca persoană care nu face lucruri urmând “calea Partidului” şi că “ruinează şi distruge Partidul şi ţara”. Până la urmă Li a fost influenţat şi a fost de acord cu decizia lui Jiang.

Aşa că Jiang a format un grup de conducere care să gestioneze problema Falun Gong după cum dorea el. Li Lanqing a devenit director al grupului. Şi pentru a valorifica atât puterea sabiei cât şi pe cea a stiloului, Luo Gan şi Ding Guangen au fost aleşi ca directori adjuncţi. Jiang de asemenea i-a numit pe secretarul adjunct al Ministerului Securităţii Publice, Liu Jing, şi pe alţi şefi de departamente relevanţi în calitate de membri cheie ai grupului, pentru a combina inteligenţa şi a rezolva în mod sistematic “problema Falun Gong”. Jiang a ordonat ca atât Comitetul Central al PCC cât şi fiecare minister şi comisie din fiecare provincie, regiune autonomă sau municipalitate care se aflau direct sub guvernarea centrală, să coopereze pe deplin. Grupul, sau organizaţia, a fost format pe 10 iunie 1999, căpătând astfel numele de “Biroul 610”.

Conform naturii sale, Biroul 610 este o organizaţie complet ilegală. Nu există nicio bază legală pentru formarea sau existenţa sa. Este asemănător cu Grupul de Conducere al Comitetului Central al PCC, care apăruse în timpul Revoluţiei Culturale. Unicul scop al Biroului 610 este să ocolească legea, să ocolească examinarea normală şi aprobările de fonduri şi personal, şi să mobilizeze toate mijloacele opresive ale întregii ţări pentru a persecuta Falun Gong. Capul organizaţiei ilegale nu este nimeni altul decât Jiang Zemin. Toate ordinele către această organizaţie sunt date în secret de către Jiang, care se teme să lase dovezi. Atunci când transmite ordine prin acest birou, el nu semnează niciodată cu numele său. Ori de câte ori oamenii din Biroul 610 văd ordinele speciale, le execută imediat, cunoscându-le originea.

Prin puterile sale absolute Jiang a reuşit să eludeze sistemul juridic şi să creeze Biroul 610 – organizaţie care prezidează chiar şi organele judiciare la diferite niveluri. Jiang a împins de asemenea Biroul 610 să constrângă oficialii responsabili cu aplicarea legii de la guvernul central în jos până la nivel local să încalce legea, lucru care a produs o stagnare a progresului făcut de către sistemul juridic al Chinei în ultimii douăzeci de ani. Răul făcut societăţii chineze este nemăsurat.

Cu toate ca Jiang a făcut mare tam-tam în ce priveşte Falun Gong, când a venit vremea de idei concrete referitoare la ce să se facă era pierdut. Jiang l-a pus pe Zeng Qinghong să pună la cale un plan secret pentru publicarea la 14 iunie 1999 a unui “Discurs al şefilor biroului de apeluri şi plângeri -subordonat Biroului General al Comitetului Central al PCC şi Biroului General al Consiliului de Stat - după întâlnirea cu câţiva petiţionari Falun Gong” prin intermediul Biroului General al Comitetului Central al PCC şi Consiliul de Stat. Comentariile menite să inducă în eroare declarau:

În primul rând, în ultimele zile, unii practicanţi Falun Gong au răspândit zvonuri precum că “Biroul Securităţii Publice e pe cale să înceapă persecutarea Falun Gong” şi “membrii Partidului Comunist şi cadrele vor fi concediaţi dacă practică Falun Gong” [...] acestea sunt doar zvonuri vicioase, care sunt fabricate şi care otrăvesc minţile oamenilor. [...] În al doilea rând, atitudinea Partidului şi guvernului în ceea ce priveşte activităţile pentru exerciţiile fizice şi pentru fitness este foarte explicită. [...] Vreau să subliniez din nou: niciun exerciţiu normal pentru corp şi fitness nu a fost vreodată interzis de către niciun nivel al guvernului; oamenii au dreptul să creadă şi să urmeze o practică, şi de asemenea au dreptul să nu creadă într-o practică.

Privind înapoi la discurs - publicat de către membrii cheie ai guvernului chinez - nu este greu să vedem că PCC, condus de Jiang, poate afirma una şi face alta oricând doreşte. Nimic din ceea ce spune Partidul nu este de încredere.

De vreme ce activităţile Falun Gong au fost şi sunt toate deschise publicului, practicanţii săi – care cred în valorile adevăr, compasiune, toleranţă – nu erau suspicioşi cu privire la campania mass-media a PCC. Lucrurile au fost complicate de prezenţa multor poliţişti şi agenţi speciali ce pretindeau a fi practicanţi Falun Gong, scopul fiind colectarea de informaţii de la nenumăratele locuri de practică ale grupului. Spionii au făcut fotografii şi înregistrări video, obţinând informaţii personale despre coordonatorul fiecărui loc de practică.

2. Începutul persecuţiei

Pe 19 iulie Jiang a convocat o şedinţă cu oficialii de rang înalt ai Comitetului Central al PCC şi, acţionând ca secretar general al Partidului, a dat ordin ca suprimarea să fie pusă în practică. Peste zece mii de poliţişti cu arme complet încărcate au intrat în Beijing în timp ce armata staţiona în afara oraşului în alertă maximă. Pe 20 iulie Jiang a dat ordin să se efectueze arestări în toată ţara. Toţi cei catalogaţi ca membri Falun Gong “cheie” au fost arestaţi sau luaţi din casele lor pentru a fi interogaţi de PCC. Pe 29 iulie Jiang a încercat să obţină extrădarea în China a maestrului practicii, dl. Li Hongzhi prin Interpol. Această mişcare a fost refuzată în mod categoric.

În timpul Masacrului din Tiananmen din 4 iunie, PCC a ucis mai întâi oamenii cu arme şi tancuri pentru a-i reduce la tăcere, şi apoi şi-a folosit din plin maşina de propagandă pentru a răspândi minciuni despre ceea ce s-a întâmplat. Într-un climat în care există o singură voce, mulţi au crezut în minciunile PCC. Jiang a crezut ca metoda va funcţiona în mod similar şi în cazul mişcării Falun Gong. Astfel că a ordonat distrugerea tuturor cărţilor Falun Gong, a materialelor audio şi video şi a altor documente. A dat de asemenea ordine, ca toate website-urile care ar putea publica relatări şi informaţii adevărate despre Falun Gong să fie blocate. Astfel că unica informaţie despre Falun Gong pe care oamenii o puteau obţine era furnizată de mass-media de stat, care era sub controlul total al lui Jiang.

Înainte ca suprimarea să înceapă, Biroul Telecomunicaţiilor din Beijing furniza un “serviciu 263” prin intermediul căruia cetăţenii puteau folosi internetul formând numărul 263; ei nu trebuiau să se înregistreze în niciun fel şi nici să-şi dea numele sau să folosească parole. Ei puteau semna de asemenea pentru adrese de email. Totuşi, când campania de persecuţie a început, brusc linia 263 a fost “indisponibilă” timp de 48 de ore (datorită unei pretinse “întreţineri tehnice”) tăindu-se în mod efectiv o linie majoră de comunicaţie între cei din China şi lumea exterioară.

La două zile după începerea persecuţiei, pe 22 iulie, ora 3:00 pm, minciunile pe care Jiang le pregătise cu multă grijă aveau să inunde mass media. Un film de 30 de minute, plin de poveşti bizare şi înşelătorii menite să denigreze Falun Gong, a fost difuzat în repetate rânduri în întreaga ţara prin intermediul reţelelor naţionale de televiziune. Unul dintre lucrurile prezentate era următorul: într-un discurs despre Falun Dafa pe care dl. Li Hongzhi l-a susţinut în Los Angeles în luna februarie 1999, după cum reiese din înregistrarea sonoră originală, se spunea într-o frază: “Catastrofele, pe care oamenii le-au menţionat în trecut nu există”. Dar în programul TV, regimul chinez a scos cuvântul “nu”, aşa încât fraza a căpătat sensul opus celui original: “Catastrofele pe care oamenii le menţionau în trecut există”. PCC a încercat să folosească fraza ca probă că Falun Gong este “apocaliptic”.

În 1999, PIB-ul Chinei atinsese 8300 miliarde de yuani, China avea cea mai mare armată, poliţie, cei mai mulţi agenţi de pază, cele mai multe lagăre de muncă, şi cel mai mare sistem penitenciar din lume. China avea şi un sistem de propagandă format din peste 2000 de ziare şi reviste precum şi peste 100 de staţii de televiziune şi emisie. Numai CCTV are 12 canale de televiziune, acoperind întreaga ţara, iar prin intermediul sateliţilor programele sale sunt difuzate în întreaga lume. După 20 iulie, peste noapte, maşina de propagandă a naţiunii a fost declanşată la capacitate maximă cu un singur scop: să execute planul lui Jiang de a eradica Falun Gong „în trei luni”. Ziare, reviste, staţii de emisie şi canale TV au început în mare trombă să promoveze o lungă listă de articole şi programe menite să „expună şi să critice” Falun Gong. În acelaşi timp poliţia alunga practicanţii Falun Gong de la toate locurile de practică, iar cei care nu se supuneau erau arestaţi şi băgaţi în maşinile poliţiei. Tuturor fabricilor, companiilor, şcolilor şi asociaţiilor de locatari li se cerea să organizeze întruniri în cadrul cărora oamenii să urmărească ştirile şi programele dedicate criticării Falun Gong. Ambasadele chineze şi consulatele din întreaga lume au început să organizeze marşuri cu chinezii din zonele locale, pentru a „expune şi critica” practica. Ele furnizau în acelaşi timp guvernelor din întreaga lume materiale menite să denigreze Falun Gong. Arderea de cărţi, devastări de locuinţe şi arestări aveau loc peste tot în China. Aproape toată lumea era forţată să urmeze guvernul şi să susţină persecuţia, iar propagandă era difuzată şi tipărită în fiecare colţ al ţării. Peste noapte, zilele Revoluţiei Culturale păreau să fi revenit.

Este de asemenea important de ştiut că în acel timp Jiang a folosit şi mass-media din Hong Kong, care a fost plătită pentru a înfiera Falun Gong. Televiziunea prin Satelit Phoenix din Hong Kong a mers foarte departe şi s-a dovedit a fi cea mai insidioasă dintre toate. La suprafaţă părea să fie imparţială, dar în realitate, cele mai importante articole de propagandă ale PCC şi decrete erau furnizate staţiei de televiziune în mod direct spre transmitere. Nici un singur cuvânt nu era schimbat şi oricine ar fi avut îndoieli cu privire la campania de propagandă era pur si simplu demis. Personalul staţiei ştia că în momente critice şi legat de unele chestiuni critice, Phoenix TV juca un rol pe care CCTV nu l-ar fi putut juca.

Liu Changle, ofiţerul şef executiv al Televiziunii Phoenix cu sediul în Hong Kong, era (sau mai este încă) un agent sub acoperire de rang înalt al Armatei de Eliberare a Poporului. [3] După mitingul practicanţilor Falun Gong din 25 aprilie 1999, Liu a fost trimis în secret de către Luo Gan să colaboreze cu aşa-zisul om de ştiinţă He Zuoxiu. Începând din mai 1999, Liu a depus un efort considerabil pentru a iniţia şi răspândi zvonuri şi emisiuni TV contrafăcute, toate menite să înfiereze Falun Gong şi pe fondatorul acestuia. El a publicat de asemenea o carte special scrisă pentru a-l discredita pe fondatorul Falun Gong. Dacă consecinţele cărţii nu ar fi atât de regretabile, conţinutul ei ar fi mai degrabă amuzant pentru inexactităţile şi perversitatea de care dă dovadă. Phoenix TV şi-a mascat legăturile cu guvernul PCC difuzând programe populare care atrăgeau publicul obişnuit şi astfel, sub aparenţa normalităţii, a transmis reportaje ce păreau obiective, dar care în realitate răspândeau doar poveştile fabricate de Jiang Zemin despre Falun Gong, influenţând astfel opinia publică. Mulţi dintre telespectatorii din China continentală ai acestui post TV precum şi chinezii de peste ocean au fost complet induşi în eroare. După ce aceste lucruri au ieşit la suprafaţă, mulţi dintre membrii canalului Phoenix TV au avut probleme serioase. Liu Changle a fost interogat şi anchetat sub acuzaţia de a fi participat la fraudele financiare ale fostului preşedinte al Băncii Chinei, Wang Xuebin, şi pentru că a luat parte la alte activităţi ilegale; Zhao Liqun, vicepreşedinte al postului de televiziune şi responsabil cu programele în limba chineză, a murit într-un accident de avion; una dintre crainicele televiziunii a avut un grav accident de maşină, iar un reporter de la departamentul de ştiri a fost răpit.

Deoarece Jiang Zemin secătuia toate resursele Chinei în persecuţia Falun Gong, mulţi sociologi gândeau: “dată fiind puterea guvernului chinez, Falun Gong nu rezista mai mult de o săptămână”.

Jiang însă a greşit în legătură cu o chestiune. El nu a înţeles niciodată că Falun Gong nu are de fapt “persoane de conducere”. Chiar şi aşa-numiţii “asistenţi” de la locul de practică erau mai degrabă persoane care aduceau în parc un casetofon cu muzică pentru ca oamenii să practice, sau dădeau informaţii legate de activităţile ce aveau să urmeze. În afară de asta, ei erau prea diferiţi de ceilalţi practicanţi. Cei care studiază Falun Gong consideră important să facă parte activ din societate, şi fiecare ia propriile sale decizii în baza a ceea ce a studiat citind cartea Zhuan Falun şi a ceea ce a înţeles din ea. Jiang a avut convingerea greşită ca odată ce “coordonatorii” erau arestaţi, ceilalţi nu mai ştiau ce să facă. Arestările în masă şi detenţiile care aveau loc de fapt au făcut ca din ce în ce mai multe persoane care practicau Falun Gong să îşi asume roluri de coordonare; din ce în ce mai mulţi oameni au făceau petiţii în mod paşnic către guvern arătând situaţia reală publicului.

Începând din dimineaţa zilei de 20 iulie, un număr mare de practicanţi Falun Gong au venit la Beijing pentru a-şi exprima nemulţumirea, pentru a înmâna petiţii liderilor din guvern, [4] şi pentru a-şi afirma dreptul legitim de a practica Falun Gong. În consecinţă, din 21 iulie până în 22 iulie locurile învecinate cu Zhongnanhai, Xidan, Liubukou, Beihai, şi Tiananmen au fost blocate pentru a împiedica practicanţii Falun Gong să intre în zonă. Biroul 610 a cerut guvernelor locale să împiedice cu orice preţ oamenii să depună petiţii, iar toate drumurile importante care duceau spre Beijing să fie îndeaproape monitorizate. Armata era în alertă maximă. Cu toate acestea, mulţi oameni au continuat să călătorească pe jos sau cu bicicleta, traversând munţi şi dealuri pentru a ajunge la Beijing. Unii au fost opriţi de către poliţiile locale şi deţinuţi, dar alţii au reuşit să ajungă la Beijing. Zecile de mii care au reuşit să ajungă în capitală au fost imediat arestaţi – cu toate că ei îşi exercitau practic un drept constituţional – şi au fost deţinuţi pe stadioanele din Fengtai şi Shijingshan.

În lunile ce au urmat, numărul practicanţilor Falun Gong care s-au strâns pentru a înmâna petiţii liderilor din diferite districte ale Beijing-ului s-a ridicat la mai mult de 300.000, în timp ce în jur de 700.000 au înmânat petiţii în numele Falun Gong în suburbiile Beijingului, mulţi dintre ei rămânând în zonă un timp îndelungat. Printre petiţionari se numărau oficiali guvernamentali, soldaţi, oameni de ştiinţă, studenţi, oameni de afaceri şi ţărani, variind ca vârstă, de la copii până la bătrâni. Dintre ţărani, unii veniseră din zone îndepărtate precum provinciile Sichuan, Yunnan, Heilongjiang şi Xingjiang; printre ei erau femei care nu îşi părăsiseră niciodată satul până atunci. Şi totuşi au călătorit mii de mile pentru a înmâna petiţia guvernului. Un caz este chiar de povestit: o femeie din Munţii Changbai, provincia Jilin, a fost oprită şi deţinută în provincia Liaoning în drumul său către Beijing. Tot ceea ce avea asupra sa i-a fost confiscat. A reuşit să fugă din arestul poliţiei şi a continuat să meargă pe jos, prin furtunile de zăpadă din nord-est-ul Chinei, cerşind mâncare tot drumul. Până la urmă a reuşit să ajungă la Beijing. Un alt caz este cel al unui ţăran din Sichuan, care a fost interogat de poliţie la sosirea sa în Beijing. Ţăranul şi-a deschis sacul şi a scos din el nouă perechi de pantofi. Erau pantofii pe care îi purtase în timpul călătoriei sale pe jos către Beijing. El a spus: “Am străbătut un drum atât de lung numai ca să spun câteva cuvinte din adâncul inimii mele. Falun Gong este bun! Guvernul greşeşte!”

Doi oficiali cu rang de ministru provincial au îndrăznit să meargă în Piaţa Tiananmen şi să ridice bannere în semn de protest.[5] Asemenea celorlalţi, ei au fost arestaţi de poliţie. Când numele şi identitatea lor a fost confirmată, politia era şocată, şi au cerut urgent unităţilor lor de muncă să îi ia înapoi în zonele lor. Aceasta nu sugerează numai faptul că cei care urmau Falun Gong erau din toate straturile societăţii, dar şi faptul că Jiang Zemin era atât de despotic încât nu a aluat în considerare vocile şi îngrijorările unor astfel de oficiali de rang înalt.

Sistemul de depunere a petiţiilor a fost pus în aplicare de către PCC după Revoluţia Culturală pentru a aborda numărul mare de verdicte abuzive aplicate în acei ani de dezastru. Este o instituie chineză unică, menită să faciliteze comunicarea între mase şi birocraţia naţiunii, o ultimă speranţă de dreptate pentru segmentele cele mai nedreptăţite ale populaţiei. Totuşi, în abordarea cazurilor Falun Gong, Jiang a făcut şase legi care interzic Falun Gong şi susţinătorilor săi să depună petiţii către autorităţile superioare. Cu alte cuvinte, el a confiscat sistemul. Dovezi în acest sens pot fi găsite în mod regulat, cum ar fi o notă difuzată de către autorităţile PCC către Biroul 610 din oraşul Shijiazhuang. Ea făcea referiri la cum să fie suprimaţi practicanţii Falun Gong în timpul Noului An Chinezesc din 2005. Nota includea şase “măsuri preventive”. Ultima dintre acestea era “împiedicarea practicanţilor Falun Gong de a folosi acţiuni legale şi petiţii către autorităţile superioare cu scopul de a reacţiona [la suprimare].” Practic se spunea că dacă un cetăţean îşi exprima nemulţumirile conform legii se putea considera că este “contra” guvernului, şi că trebuia automat arestat şi condamnat. Astfel, folosirea legii pentru autoprotejare a fost transformată prin măsuri ca aceasta şi altele similare în “violarea” legii. Măsuri ca cea de mai sus sunt dintre cele mai puţin cunoscute, dar cel mai sinistru fapt este că Jiang le-a folosit pentru a persecuta Falun Gong. Jiang s-a abătut de la calea bătătorită de reformă în această privinţă.

Jiang continuă să insiste ca cele mai severe şi extreme măsuri să fie folosite în cazul celor de la Falun Gong care depun petiţii la autorităţile superioare – măsuri ce includ amenzi, închisoare, concedieri de la locul de muncă, pedepsirea familiei şi implicarea unităţii de lucru. Ceea ce el găsea cel mai greu de înţeles este faptul că practicanţii Falun Gong care continuau să depună petiţii şi să demonstreze, nu şovăiau în faţa niciuneia dintre măsurile lui. Jiang pur si simplu nu putea înţelege, cum în această lume există oameni care nu vor renunţa la credinţa lor în favoarea bunurilor materiale sau a unei uşurări de moment. Convingerile practicanţilor Falun Gong l-a făcut de asemenea pe Jiang să îl invidieze pe fondatorul Falun Gong, maestrul Li Hongzhi. Acest lucru i-a stimulat şi mai mult dorinţa de a suprima Falun Gong.

[1] Vezi: http://ro.falundafa.org/books/Essentiale2/Principii_Esentiale-ptAvansare2_2012-07-14.htm#_Toc360745607

[2] Idem

[3] Liu a servit în Armata de Eliberare de la începutul Revoluţiei Culturale şi provine din Shanghai, locul unde s-a ridicat Jiang Zemin.

[4] Sistemul de petiţii, explicat mai târziu în acest capitol, este calea permisă de regimul comunist chinez pentru ca cetăţenii să-şi exprime nemulţumirile faţă de abuzurile autorităţilor

[5] Din grijă faţă de securitatea lor, numele lor şi a multor altora nu vor fi pomenite aici.

va urma...

Înapoi la Cuprins