'Ostalgia' în stil baltic

Politicieni din Europa de Est bat alarma: în pofida tuturor eforturilor depuse de autorităţile locale, în fostele republici sovietice rămâne încă destul de mare numărul celor care manifestă nostalgie şi simpatie faţă de imperiul sovietic prăbuşit. Cercetătorii explică acest fenomen în diferite feluri: poate că în acest mod oamenii îşi exprimă de fapt protestul faţă de un prezent care nu le prea convine sau poate că insistenta propagandă anticomunistă a avut un efect contrar. Sau poate că, o dată cu trecerea timpului, din trecutul demult apus au început să iasă la suprafaţă nu doar neajunsurile, ci şi aspectele pozitive, care altădată pur şi simplu erau trecute cu vederea.

Sondajele de opinie desfăşurate în republicile baltice îi aduc pe 'luptătorii cu ameninţarea roşie' în pragul disperării. Astfel, un sondaj al SKDS realizat cu câteva luni în urmă în rândul letonilor a relevat că aproape 43% dintre intervievaţi sunt de părere că pe vremea URSS republica letonă nu o ducea tocmai rău. Nu sunt de acord cu această opinie 41% dintre intervievaţi. Chiar dacă nu toţi dintre cei respondenţi sunt etnici letoni, cifrele sunt unele impresionante, apreciază cotidianul rus Novîe Izvestia.

'Ostalgia', acest cuvânt inventat de artistul german Uwe Steimle pentru a denumi dorul locuitorilor din landurile est-germane pentru RDG, este folosit din ce în ce mai des raportat la realitatea din alte ţări ale Europei de Est, subliniază Novîe Izvestia.

Analizând acest fenomen, cercetătorii atrag atenţia asupra nemulţumirii pe care cei nostalgici o au faţă de prezentul lor. Faptul că URSS era o 'talpă a iadului' poate fi cu uşurinţă crezut de un om de afaceri tânăr şi de succes. Dar dacă sunteţi evacuaţi din apartament pentru că nu aţi putut plăti întreţinerea exorbitantă? Chiar din acel apartament pe care l-aţi primit gratuit în vremurile sovietice? În condiţiile în care situaţia economică din aceleaşi republici baltice este, pentru al câtelea an, una deloc îmbucurătoare, refuzul oamenilor de a vorbi de rău blestematul trecut sovietic poate fi înţeles.

Dar poate că problema o reprezintă caracterul însuşi al propagandei anticomuniste locale?, continuă Novîe Izvestia. În afară de aceasta, atitudinile anticomuniste, specifice unei părţi din populaţia republicilor baltice, este acel fir de care trag mult prea des politicienii locali pentru a-şi atinge propriile obiective. Potrivit Novîe Izvestia, un exemplu concludent în acest sens l-ar constitui mutarea monumentului 'Soldatului sovietic' din centrul Tallinului, în 2007. De necesitatea de a muta acel monument guvernul estonian s-a preocupat exact înainte de alegerile parlamentare, când republica încet dar sigur luneca spre criza economică, subliniază cotidianul rus.

Mai există un moment important care în republicile baltice este cunoscut de toţi, dar despre care se vorbeşte arareori. Luptătorii locali împotriva comunismului spun 'Uniunea Sovietică' însă au constant în vedere 'Rusia'. În practică, lupta împotriva unui trecut totalitar se transformă într-o luptă cu limba şi cultura rusă, cu absolut tot ce are legătură cu vecinul estic. Însă pe departe nu toţi letonii, lituanienii şi estonienii ard de dorinţă de a participa la o asemenea luptă: una este să vezi un duşman într-un trecut îndepărtat şi cu totul altceva este să vezi un duşman în vecinul tău apropiat.

Un alt detaliu curios pe care îl remarcă Novîe Izvestia este acela că printre cei nostalgici faţă de URSS aproape că nu există persoane care să dorească o integrare în diverse proiecte cu participarea Rusiei, fie că este vorba de Comunitatea Statelor Independente (CSI) sau de structuri mai puţin cunoscute precum Comunitatea Economică Euro-Asiatică (EvrAzEs) şi Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC).

Această atitudine faţă de perspectivele oricăror forme de restaurare a URSS corespunde cu afirmaţia unui fost general sovietic: 'Cel care nu regretă destrămarea URSS nu are inimă, însă cel care crede că URSS ar putea fi restabilită - nu are minte', conchide ziarul rus.