Paraşutist care i-a împuşcat pe Ceauşeşti: "Am tras 30 de gloanţe în Elena Ceauşescu"

Ultimul discurs al lui Ceausescu de la balconul CC al PCR, in 21 decembrie 1989.
Ultimul discurs al lui Ceausescu de la balconul CC al PCR, in 21 decembrie 1989. (Screenshot Youtube)

Pe 25 decembrie 1989, soţii Ceauşescu, fugiţi de furia poporului care dorea ieşirea din dictatură şi din comunism, au fost împuşcaţi după un simulacru de proces. Intervievat de Realitatea, Dorin Cârlan, unul dintre cei trei paraşutişti care i-au împuşcat pe dictator şi pe soţia sa, din ordinul generalului Victor Atanasie Stănculescu, a relatat într-un interviu acordat Realitatea, despre execuţie.

Potrivit lui Cârlan, soldaţii au tras de la un metru şi jumătate, iar Elena Ceauşescu a fost împuşcată cu 30 de gloanţe pentru că se zbătea.

Redăm un fragment din interviu:

Reporter: Practic, i-aţi ciuruit...
Cârlan: Nu aş putea spune că au fost ciuruiţi pentru că arătau destul de bine după ce au fost toaletaţi la morga spitalului.

Reporter: Spuneţi-ne, vă rog, un detaliu pe care lumea nu îl ştie. De la ce distanţă s-a tras în Ceauşeşti?
Cârlan: A început Boeru (n.r. Ionel Boeru, căpitan, unul dintre cei trei paraşutişti care i-au împuşcat pe soţii Ceauşescu) să tragă de la un metru, un metru şi jumătate. Mai este un amănunt. Ea nu murise, se zbătea şi, atunci, cele 30 de cartuşe le-am îndreptat către ea. Dar din motive umanitare, pentru că nu murea. Se zbătea pe acolo, pe jos.

Reamitim că înainte de a muri, Ceauşescu, preşedinte care a înfometat ţara şi a ţinut-o în beznă, a strigat "Trăiască Republica Socialistă România! Istoria mă va răzbuna" şi a început să cânte fragmente din Internaţională.

La trei decenii de la acele evenimente, Ion Iliescu, comunist care a preluat puterea după fuga soţilor Ceauşescu, avea să continue să susţină că decizia executării celor doi după un proces sumar, în locul unuia corect (în cadrul căruia să fi fost expuse crimele acestui regim şi modul în care s-a acţionat contra poporului) a fost una corectă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne