"Pariul" lui Drulă: Marcele, nu o să ai curaj să intri la guvernare în mai 2023, ca premier

Catalin Drula
Catalin Drula (Epoch Times România)

Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a declarat, marţi, la Profit News TV, că şeful social-democraţilor, Marcel Ciolacu, nu va avea curaj să intre la guvernare, în mai 2023, ca premier.

Potrivit Ziare.com, Cătălin Drulă a susţinut că face pariu pe o sticlă de vin legat de acest lucru. "Pariul este: Marcele, nu o să ai curaj să intri la guvernare, în mai 2023, ca premier".

"În prezent avem o guvernare socialistă cu epoleţi, iresponsabilă. Nu au curaj să taie pensiile speciale, îşi menţin privilegiile. Asta ne omoară în România, că sunt clase privilegiate şi că există o diferenţă atât de mare între pensiile mici şi cele mari”, a spus liderul USR, arătând că în acest moment ne împrumutăm cu "o mie de euro pe secundă".

În opinia liderului USR, ne îndreptăm către modelul grecesc de faliment.

"Nu e clar dacă într-un an sau doi ani, pentru că ne împrumutăm într-un ritm ameţitor, la dobânzi din ce în ce mai mari, pentru că din şase lei cheltuiţi de la buget, 4 lei îi avem ca venituri şi 2 îi împrumutăm în momentul ăsta, pentru că inflaţia a explodat şi guvernul are o politică fiscală iresponsabilă, care adânceşte deficitul bugetar. A spus şi guvernatorul BNR, trebuie să reducă la 3%, ei se duc de la 5,8% cum e în construcţia bugetară votată către 7% până la finalul anului", a adăugat Drulă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne