Parlamentul European dă ultimatum Comisiei Europene cerându-i să lege alocarea de fonduri de respectarea statului de drept

Steagurile Uniuniii Europene si ale tarilor membre U.E. in fata cladirii Parlamentului European din Bruxelles
Steagurile Uniuniii Europene si ale tarilor membre U.E. in fata cladirii Parlamentului European din Bruxelles (Mihut Savu / Epoch Times Romania)

Parlamentul European l-a desemnat pe preşedintele său, David Sassoli, să ceară Comisiei Europene, în termen de cel mult două săptămâni, „să îşi îndeplinească obligaţiile” în temeiul regulamentului privind statul de drept, potrivit unui comunicat de presă.

Europarlamentarii au adoptat joi, cu 506 voturi "pentru", 150 "împotrivă" şi 28 abţineri, o rezoluţie care subliniază că noile condiţionalităţi pentru protejarea bugetului UE sunt în vigoare de la 1 ianuarie 2021 şi se aplică şi fondurilor de redresare post-pandemie.

„Cu toate acestea, Comisia nu a propus nicio măsură în temeiul noilor norme şi nu a respectat termenul de 1 iunie stabilit de Parlament în rezoluţia sa din 25 martie pentru finalizarea orientărilor privind aplicarea regulamentului. Această situaţie „constituie un temei suficient pentru introducerea de acţiuni în justiţie în temeiul articolul 265 din TFUE împotriva Comisiei”, precizează comunicatul de presă al Parlamentului European.

David Sassoli trebuie să ceară Comisiei, în termen de cel mult două săptămâni, „să îşi îndeplinească obligaţiile” în temeiul noului regulament.

„Eurodeputaţii îndeamnă Comisia să abordeze rapid încălcările grave ale principiului statului de drept în unele state membre, care pun în pericol în mod grav distribuirea echitabilă, legală şi imparţială a fondurilor UE. Comisia ar trebui să utilizeze toate instrumentele necesare, inclusiv procedura prevăzută la articolul 7 din Tratatul UE, cadrul UE privind statul de drept şi procedurile de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, pentru a aborda încălcările persistente ale democraţiei şi ale drepturilor fundamentale în UE, inclusiv atacurile la adresa libertăţii mass-mediei, a jurnaliştilor, precum şi a libertăţii de asociere şi de întrunire”.