"Parlamentul face, Parlamentul desface!" - Deputaţii şi senatorii, chemaţi să "desfacă" incompatibilităţi şi ilegalităţi din Radiodifuziunea Română

Vot în plenul Camerei Deputaţilor
Vot în plenul Camerei Deputaţilor (Epoch Times România)

Patru organizaţii din societatea civilă - dintre care una a salariaţilor din Radio România (SRR) - cer oficial Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor şi Comisiei pentru cultură şi media din Senat să ia rapid măsurile legale ce se impun pentru înlocuirea lui Demeter András Istvan din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al SRR . Cele patru organizaţii arată, în apelul lor, că Demeter este încă pe funcţie deşi a fost condamnat definitiv pentru încălcarea legii conflictului de interese în urmă cu mai bine de un an.

Cum Demeter András Istvan a refuzat să demisioneze afirmând că "Parlamentul face, Parlamentul desface", organizaţiile cer comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului să "desfacă" ele ce e de desfăcut.

"Înalta Curte de Casaţie şi justiţie l-a condamnat prin sentinţă definitivă încă din noiembrie 2017 pentru încălcarea legii conflictului de interese, ceea ce duce la interdicţia ocupării unei funcţii publice timp de trei ani. Domnul Demeter András Istvan a uzitat de căi excepţionale de atac, pierdute şi acestea, dar care nu suspendau caracterul executoriu al hotărârii judecătoreşti.

Întrebat de site-ul G4Media de ce nu respectă o decizie definitivă pronunţată de Înalta Curte şi de ce nu demisionează din funcţii, András Istvan Demeter a răspuns: ”Nu iau în calcul pentru că în continuare susţin că nu este şi nu a fost un proces corect. Parlamentul face, parlamentul desface”.

În acest sens vă solicităm să demaraţi demersurile necesare pentru intrarea în legalitate şi respectarea unei hotărâri judecătoreşti definitive", scriu Active Watch, Freedom House România, Asociaţia ProDemocraţia şi Asociaţia Kompatibil (asociaţie a salariaţilor din Radiodifuziunea română).

De asemenea, membrii acestor patru organizaţii cer celor două comisii să dispună intrarea în legalitate a managerilor Societăţii Române de Radiodifuziune şi publicarea completă a cv-urilor acestora pe site-ul instituţiei, în conformitate cu prevederile legilor 544/2001 şi 176/2010.

"Facem precizarea că cv-ul constituie informaţie de interes public, conform Deciziei nr. 7377/01.10.2014. a Curţii de Apel Cluj-Secţia a II-a civilă în cauza jurnalistului Mihai Soica vs. Ministerul Sănătăţii.

Atragem atenţia că, la nivelul întregii SRR, astfel de informaţii de interes public apar doar parţial şi, în general, sunt greu de găsit, nefiind grupate toate într-un singur loc. Mai mult, într-un mod bizar, în loc să impună respectarea legii, SRR şi-a asumat lipsa transparenţei şi nerespectarea acestei obligaţii legale în cel puţin două ocazii care au privit persoanele care ocupă funcţiile doi şi trei în ierarhia decizională din punct de vedere editorial, respectiv Marius Furdui – director Producţie Editorială şi Dan Preda – manager Radio România Actualităţi. Primul nu şi-a publicat CV-ul încă de pe vremea mandatului fostului preşedinte director-general Ovidiu Miculescu care, la solicitările repetate ale unor reprezentanţi ai salariaţilor, într-o conferinţă de presă a afirmat că ”diploma de studii a domnului Furdui este la fel de secretă ca salariul Andreei Esca”. Celui de al doilea îi lipseşte din CV întreaga perioadă dinainte de 1989, iar solicitarea unei organizaţii profesionale de a îndrepta această lacună a primit răspuns nu de la cel în cauză – căruia îi fusese adresată – ci de la Serviciul Comunicare şi Relaţii Publice al SRR. Acesta din urmă a afirmat că solicitarea completării CV-ului cu activitatea de dinainte de 1989 „este neîntemeiată întrucât se pot regăsi toate elementele relevante ale activităţii domnului Dan Preda în CV-ul publicat pe site-ul Societăţii Române de Radiodifuziune”.

Situaţia nepublicării unor informaţii de interes public referitoare la managementul SRR este cu atât mai de neînţeles cu cât, atunci când este vorba de membrii Consiliului de Administraţie ai instituţiei, această cerinţă este pe deplin respectată", se arată în scrisoarea celor patru organizaţii.