Partea întunecată a dezvoltării Chinei

Oamenii poartă măşti pentru a se proteja împotriva poluării aerului şi a prafului din Beijing, 19 mai 2013. (Mark Ralston / AFP / Getty Images)
Yanzhong Huang
22.06.2013

Ieşind din rândurile celor mai sărace naţiuni ale lumii pentru a ajunge pe locul doi după Statele Unite, China este destinată pentru un loc în cărţile de istorie. Dar istoria ar putea de asemenea înregistra şi preţul greu plătit de poporul chinez şi pe care acesta va continua sa îl plătească în anii următori.

Dezvoltarea constantă a Chinei, în ciuda unei economii globale deficitare, a încurajat liderii chinezi să afirme o încredere puternică în modelul lor de dezvoltare. Între timp, capitalismul autoritar aparent robust din China a convins unii savanţi americani că modelul oferă o alternativă viabilă pentru democraţiile vestice. Conform expertului Joshua Kurlantzik în problemele legate de Asia, sistemul Chinei prezintă din multe puncte de vedere “cea mai serioasă provocare la capitalismul democratic de la ridicarea comunismului şi fascismului în anii 1920 şi începutul anilor 1930.”

Contrar imaginii de fier a Chinei, totuşi, multiple crize au lovit ţara în ultima decadă. Mărimea reală a economiei şi populaţiei Chinei doar subliniază magnitudinea provocărilor în domeniul social, al sănătăţii şi mediului.

Să vorbim despre poluarea aerului. În nordul Chinei, indicele PM2,5 privind particulele fine cu diametre sub 2.5 µm (numite şi particule respirabile) a înregistrat un nivel de 40 de ori mai mare decât nivelul maxim permis de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Consecinţele privind sănătatea, precum poluarea aerului, sunt enorme: un studiu din 2010 desfăşurat de OMS şi un grup de universităţi a descoperit că poluarea aerului din exterior a contribuit la 1,2 milioane de decese premature în China, reprezentând aproximativ 40% din totalul global de victime. Şi conform unui raport recent al Deutsche Bank, calitatea aerului din China va deveni cu 70% mai nocivă până în 2025 datorită intensificării arderilor de cărbuni şi datorită emisiilor industriale şi de la vehicule, care combinate deja contribuie la 85% din indicele PM2,5 din 2013 privind poluarea aerului din China.

Poluarea apei este un alt preţ plătit pentru creşterea economică meteorică a Chinei. Ca urmare a industrializării rapide şi a reglementării deficitare a depozitării şi debarasării produselor chimice, peste 70% din lacurile şi râurile Chinei sunt poluate şi aproape 40% dintre acele râuri sunt considerate “grav poluate”. Aproape un sfert dintre chinezi nu au acces la apă potabilă curată. OMS a estimat recent că aproape 100.000 de oameni mor anual în China datorită bolilor provocate de poluarea apei.

Aproximativ 20.000 de porci morţi descoperiţi în râul Huangpu în luna martie au intensificat temerile privind regulamentele pentru siguranţă alimentară. Un studiu din 2011 realizat de cercetătorii chinezi a estimat că peste 94 milioane de cetăţeni chinezi se îmbolnăvesc anual datorită bolilor bacteriene provocate de alimente, dintre care aproximativ 8.500 mor.

Aceste cifre probabil subestimează criza securităţii alimentare din China, deoarece statisticile privind tulburările de sănătate cauzate de alimentele contaminate sunt deseori excluse. Conform unei cercetări desfăşurate în 2011 de Universitatea Agricolă din Nanjing, 10% din orezul vândut în China a conţinut cantităţi excesive de cadmiu şi unii cercetători estimează că până la 70% din terenurile agricole ale Chinei sunt contaminate cu chimicale toxice.

Producţia răspândită şi consumul de chimicale toxice în industrializare şi în producţia agricolă au poluat apa şi aerul şi au contaminat terenurile agricole, contribuind la apariţia a până la 400 de aşa zise “sate cancer”, zone unde rata îmbolnăvirilor de cancer este neobişnuit de ridicată. În general, China a avut o creştere de 80% a ratei de cancer comparativ cu 30 de ani în urmă. Dezvoltarea rapidă are un preţ.

Explozia economică din ultimele decenii a fost de asemenea asociată cu o prăpastie tot mai mare între bogaţi şi săraci. Conform unui raport al Universităţii de Finanţe şi Economie din Sud-Vestul Chinei, coeficientul Gini – măsurat la o scară de 0 la 1 şi în cadrul căruia cifrele mai mari sunt asociate cu o inegalitate mai mare – a fost de 0,61 în 2010. Deşi nu este atipic ca o economie rapid crescătoare să experimenteze o creştere a inegalităţii, nivelul acesteia din China este comparabil cu cel al Filipinelor şi Rusiei; situaţia este mult mai gravă decât în Japonia, SUA sau în multe ţări est-europene proaspăt liberalizate.

Pe baza studiului lui Wanh Xiaolu, economist la Institutul Naţional pentru Cercetare Economică din Beijing, analiştii au estimat că cei mai bogaţi 10% chinezi au câştigat de 65 de ori mai mult decât cei mai săraci 10% chinezi. Inegalitatea ridicată a crescut pericolul ca ţara să cadă în “capcana venitului mediu” – blocându-se la un nivel de dezvoltare ce nu corespunde cu economiile mai avansate. Şi mai grav este faptul că eşecul guvernului chinez de a aborda această criză socială i-ar putea asmuţi pe cei neprivilegiaţi împotriva unei minorităţi bogate.

Corupţia

Crizele sociopolitice existente în China sunt accentuate de corupţia adânc înrădăcinată. Tranziţia economică orientată după piaţă a creat noi oportunităţi şi a făcut ca corupţia să fie mai răspândită ca în deceniile anterioare. Cu peste 10 ani în urmă, doi învăţaţi chinezi eminenţi au sugerat că aproximativ 80% din oficialii guvernamentali chinezi erau corupţi şi că situaţia nu s-a îmbunătăţit.

O estimare moderată din partea organizaţiei Carnegie Endowment for Internaţional Peace a ridicat costurile corupţiei din China la aproximativ 3% din PIB-ul anual, sau aproximativ 200 miliarde de dolari. Similar unui sistem Greshamite, care recompensează comportamentul greşit, făcându-l exagerat şi eliminând comportamentul bun, corupţia Chinei a atins un nivel care afectează aproape fiecare sector şi aproape fiecare membru al societăţii. Conform unui sondaj naţional desfăşurat în octombrie 2011, aproximativ 82% din respondenţi au fost de acord că China a experimentat un declin moral semnificativ în ultimul deceniu şi mai mult de jumătate dintre respondenţi nu credeau că respectarea standardelor etice este o condiţie necesară pentru succes.

În cadrul unui discurs susţinut în Moscova în luna martie a acestui an, în care a discutat despre căile de dezvoltare luate de diverse naţiuni, preşedintele chinez Xi Jinping a remarcat:“Doar purtătorul ştie dacă pantoful i se potriveşte piciorului său”. Pe măsură ce costul social al dezvoltării devine tot mai insuportabil, chiar şi cei care au beneficiat de pe urma creşterii economice rapide nu mai cred că modelul existent se potriveşte Chinei. Când Beijing-ul a fost cuprins de un puternic amestec toxic de ceaţă şi fum în ianuarie, o actriţă născută şi crescută în Beijing a scris:“Fluxul de imigranţi şi fiecare alt tip de tentaţie nu au fost suficiente pentru a mă scoate din acest oraş plăcut. Astăzi, acest gând tot circulă în mintea mea: ‘Unde mă voi duce pentru a-mi petrece restul vieţii?’”.

Neîncrederea în sistem

De asemenea, apelul regimului pentru o mai multă încredere în sistem nu este susţinut de noii îmbogăţiţi ai Chinei, care aleg să emigreze. Conform unui raport emis de Banca Chinei, 14% dintre cei cu un câştig de 60 milioane de yuani, sau 10 milioane dolari, deja au emigrat, iar alţi 46% privesc favorabil restabilirea în alt loc. Lipsa încrederii în sistem este sugerată de asemenea şi de fluxul monetar ce iese din China. În ciuda restricţiilor Chinei asupra mişcării de capital, până la 3,72 trilioane de dolari au părăsit ţara în ultima decadă.

În mod clar, problemele sociopolitice profunde ameninţă marile realizări ale Chinei. Până când China nu poate adresa costurile sociale incomensurabile, dacă nu ireversibile, ale dezvoltării ar fi aproape imposibil ca naţiunea să preia un rol de conducere în sistemul internaţional, ceva ce China consideră a fi poziţia sa cuvenită.

Este greu de imaginat, de exemplu, că ţara îşi poate recâştiga măreţia dacă poporul chinez nu are un aer curat de respirat, o apă potabilă sigură sau un pământ necontaminat pentru agricultură. Astfel, este imperativă reexaminarea modelului dezvoltării chineze, iar abordarea problemelor interne sociopolitice să devină o prioritate. Din păcate, povestea ademenitoare a înălţării Chinei îi poate orbii pe unii pentru a nu vedea partea întunecată a acestui proces.


Yanzhong Huang este un coleg senior în departamentul pentru sănătate globală din cadrul Consiliului pentru Relaţii Externe şi profesor asociat la Facultatea de Diplomaţie şi Relaţii Internaţionale “John C. Whitehead”. El este editor pentru Global Health Governance şi autor al lucrării “Administrarea Sănătăţii în China Contemporană”. Cu permisiunea yaleglobal Online. Copyright © 2013, Yale Center for the Study of Globalization, Yale University.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor