Partidul lui Gabriel Oprea anchetat de DNA

Formaţiunea fostului vicepremier Gabriel Oprea a intrat în vizorul procurorilor anticorupţie, anchetă vizând modul în care oficiali ai partidului au cheltuit banii UNPR.
Sigla DNA
Sigla DNA (Epoch Times România)

Procurorii anticorupţie au demarat urmărirea penală in rem într-un dosar vizând modul în care oficiali ai UNPR au cheltuit banii partidului, iar în acest caz au fost făcute şi percheziţii în decembrie 2015, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.

Potrivit surselor citate, în 11 decembrie 2015, procurorii DNA au făcut percheziţii la sediul UNPR, de unde au ridicat documente financiare, acţiunea nefiind urmată de audieri la acel moment. Procurorii au deschis un dosar şi au început urmărirea penală in rem, pentru fapte privind modul de cheltuire a banilor formaţiunii.

Sursele citate nu au putut preciza care sunt infracţiunile cercetate de procurorii DNA şi nici care membri ai UNPR ar putea fi vizaţi în acest caz, însă au precizat că se vor face audieri în dosar, în cursul firesc al anchetei.

În replică, conducerea UNPR informează, printr-un comunicat de presă, că DNA a solicitat, în decembrie 2015, documente privind modul de constituire a Fondului Solidaritatea şi destinaţia finală a sumelor încasate în acest cont, iar formaţiunea a pus la dispoziţia procurorilor toate documentele solicitate privind acest fond, constituit în 2010 pentru sprijinirea celor afectaţi de criza financiară.

"UNPR a lansat, la acel moment, o invitaţie către politicieni, parlamentari, agenţi economici şi către toţi cei care doreau să contribuie, să facă donaţii în contul respectiv. Persoane din conducerea partidului au făcut, la rândul lor, donaţii în cont, din veniturile personale. Ulterior, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a deschis un cont de solidaritate cu acelaşi scop – diminuarea efectelor crizei economice. UNPR a vărsat, în data de 12.10.2010, în contul deschis de MFP toate sumele acumulate din donaţii cu această destinaţie. UNPR a pus la dispoziţia DNA toate documentele solicitate'', se arată în comunicat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne