Paul Goma, şef la Centrul de studiu al comunismului din Basarabia şi Bucovina

Imagini din Chişinău,Republica Moldova (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
27.04.2013

Scriitorul Paul Goma, care trăieşte în prezent la Paris, a primit din nou cetăţenia moldovenească şi urmează să se mute la Chişinău, unde va conduce Centrul de studiu al comunismului din Basarabia şi Bucovina. Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor de la Chişinău, a declarat că se caută un sediu pentru viitorul Centru de studiu al comunismului şi un apartament pentru Paul Goma şi familia sa, informează protv.md.

Disidentul politic în vârstă de 77 de ani ar urma sa fie propus de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova la premiul Nobel pentru literatură.

Scriitorul Paul Goma s-a stabilit la Paris din 1977, cu statutul de refugiat politic, din cauza problemelor pe care le-a avut cu Securitatea. După publicarea, în 1997, a cărţii intitulate "Jurnal", Paul Goma a fost marginalizat pentru că "prea critica pe toată lumea".

În 1977, anul plecării din ţară, Goma a redactat o scrisoare deschisă prin care cerea respectarea drepturilor omului în România. Aceasta a fost citită la Radio Europa Liberă, iar autorul a fost imediat exclus din Uniunea Scriitorilor din România (USR).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor