Pelerinajul de la Iaşi. Reset depune plângeri contra autorităţilor şi organizatorilor pentru "zădărnicirea combaterii bolilor"

(Screenshot)

Organizaţia civică Reset a anunţat, joi, că a depus două denunţuri cu privire la "zădărnicirea combaterii bolilor" şi "abuz în serviciu", cu ocazia Pelerinajului de la Iaşi.

Într-o postare publicată joi, pe Facebook, cei de la Reset precizează că prima sesizare vizează "încălcarea de către autorităţi şi organizatori ai Pelerinajului la Sfânta Parascheva a dispoziţiilor Hotărârii 35/06.10.2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi (aici)", printre care:

- Se dispune în sarcina Arhiepiscopiei Iaşilor să stabilească un perimetru delimitat, […], perimetru în care este permis accesul doar pentru pelerinii care au domiciliul sau reşedinţa în municipiul Iaşi. Intrarea persoanelor în zonă va fi permisă pe baza verificării actelor de identitate.

- În perimetrul respectiv organizatorii, cu sprijinul organelor de ordine, vor lua măsuri pentru păstrarea unei distanţări fizice de minim 1,5 m între persoane.

- Este instituită obligativitatea purtării măştii de protecţie pentru toate persoanele prezente în spaţiile publice închise şi deschise de pe întreg teritoriul judeţului Iaşi.

- Arhiepiscopia Iaşilor are obligaţia delimitării raclei cu Moaştele Sfintei Parascheva, astfel încât pelerinii să nu aibă contact direct cu aceasta.

În ceea ce priveşte a doua sesizare depusă, aceasta îl vizează pe agentul care nu procedează la legitimarea a două persoane pe care le escortează apoi către raclă, cu încălcarea măsurii privind interzicerea accesului la moaşte pentru persoanele din afara Iaşului.

"În dialogul dintre poliţist şi una dintre cele două persoane, este menţionat un anume Dan Popescu, care ar fi intermediat toată acţiunea. Înainte de toate, autorităţile trebuie să ofere lămuriri cu privire la identitatea poliţistului şi calitatea/funcţia lui Dan Popescu", au mai precizat reprezentanţii Reset.

Reamintim că la Iaşi, cu toate că iniţial pelerinajul la Sfânta Parascheva fusese anulat, mii de pelerini s-au îmbulzit la Mitropolia din oraş. Printre aceştia s-a aflat şi un grup de negaţionişti care nu purtau mască de protecţie şi ignorau regulile de protecţie sanitară menite să prevină răspândirea epidemiei de Covid-19.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne