Pentagonul admite că a omorât civili afgani şi nu terorişti ISIS-K în Kabul

Mulţimi de afgani încercând să ajungă pe aeroportul din Kabul, august 2021
Mulţimi de afgani încercând să ajungă pe aeroportul din Kabul, august 2021 (Wakil KOHSAR AFP / Getty Images)

La mai puţin de o săptămână după ce publicaţia New York Times a prezentat dovezi ample potrivit cărora administraţia Biden a ucis o întreagă familie de civili în momentul în care a desfăşurat un bobardament, cu ajutorul dronelor, în 29 august, în Kabul, Pentagonul îşi cere acum scuze.

Bombardamentul a fost efectuat după ce în apropiere de aeroportul din Kabul, unde se desfăşura operaţiunea de extragere a americanilor şi aliaţilor lor din Afganistan, a fost detonată o bombă, ucigând 13 militari americani şi rănind sute de persoane.

Drept răspuns, Pentagonul a atacat o maşină Toyota albă în Kabul, afirmând că în ea s-ar fi aflat membri ai unei miliţii numite ISIS-K, care ar fi comis atentatul de la aeroport.

Lovitura a fost considerată "corectă" de către şeful Statului Major al armatei SUA, generalul Mark Milley, într-o conferinţă de presă ulterioară, şi de purtătorul de cuvânt al Pentagonului, ambii susţinând că existau "informaţii sigure" că în maşină se aflau terorişti şi bombe care au produs o explozie secundară.

Cu toate acestea Pentagonul a refuzat, de atunci, să publice numele presupuşilor terorişti.

Dar New York Times a dezvăluit că „oficialii militari au spus că nu cunoşteau identitatea şoferului maşinii atunci când drona a tras racheta, dar l-au considerat suspect din cauza modului în care i-au interpretat activităţile în acea zi, spunând că probabil a vizitat o casă de întâlnire a miliţiei ISIS şi, la un moment dat, a încărcat în maşină ceea ce credeau că ar putea fi explozivi”.

Rapoartele NYT au identificat şoferul ca fiind Zemari Ahmadi, care lucra pentru SUA în Afganistan. Dovezile, inclusiv interviuri ample cu membrii familiei, colegi de muncă şi martori, sugerează că călătoriile sale din acea zi au implicat, de fapt, transportul colegilor la şi de la serviciu.

În timp ce armata americană a spus că atacul cu drone ar fi putut ucide trei civili, rapoartele Times arată că Pentagonul a ucis 10 persoane, inclusiv şapte copii, într-o zonă rezidenţială dens populată.

Ahmadi, în vârstă de 43 de ani, lucra din 2006 ca inginer electrician pentru Nutrition and Education International, un grup de asistenţă şi lobby din California.

La începutul acestei săptămâni, senatorul Rand Paul (R-KY) l-a chestionat, în Congres, pe secretarul de stat Antony Blinken cu privire la atacul cu dronă al Pentagonului.

„Tipul pe care administraţia Biden l-a omorât, a fost un ajutor al SUA sau un agent ISIS-K?” a întrebat Paul.

„Administraţia analizează operaţiunea respectivă şi sunt sigur că va avea loc o evaluare completă”, a răspuns Blinken. „Nu ştiu, suntem în procesul de verificare”.

„Ai crede că verificarea ar fi trebuit făcută înainte să omori un om cu ajutorul unei drone - ca măcar să ştii dacă este propriul tău ajutor sau dacă este ISIS”, a replicat Paul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe