Piedone, în faţă judecătorilor. Rudele victimelor şi răniţii din Colectiv cer daune de milioane de euro

Dosarul penal constituit în legătură cu autorizarea Clubului Colectiv - care îl are ca principal protagonist pe Cristian Popescu Piedone - a ajuns în sfârşit pe masa judecătorilor.
Primarul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone
Primarul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone (wikipedia.org)

Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru două infracţiuni de abuz în serviciu în legătură cu autorizarea Clubului Colectiv, reiese dintr-un comunicat de presă remis joi de agenţia anticorupţie.

Alături de Piedone, căruia procurorii îi reproşează că a vătămat interesele legitime ale unor persoane fizice şi ale Sectorului 4, se vor prezenta în faţa instanţei şi Aurelia Iofciu, şef al Serviciului autorizări comerciale din Sectorul 4 Bucureşti la data faptelor, Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior în cadrul Serviciului autorizări comerciale, şi Ramona Sandra Moţoc, referent superior în cadrul Serviciului autorizări comerciale.

Dosarul a fost trimis spre judecare magistraţilor Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Dosarul lui Piedone

"Infracţiunea de abuz în serviciu (sub forma autoratului, respectiv a complicităţii) reţinută în sarcina inculpaţilor constă în eliberarea acordurilor şi autorizaţiilor de funcţionare pentru două societăţi comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după emiterea autorizaţiilor.

Aceasta, în condiţiile în care, la Sectorul 4 al municipiului Bucureşti, primarul şi funcţionarii serviciului de autorizări comerciale aveau exclusiv competenţa de a emite acorduri şi autorizaţii de funcţionare pentru societăţile comerciale cu obiect de activitate baruri, cluburi, restaurante.

Concret,

1. În calitate de funcţionar public - primar al sectorului 4 Bucureşti, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone a încălcat Hotărârea Guvernului României nr. 1739/06.12.2006, art. 1 lit. g şi dispoziţiile din Legea nr. 307/12.07.2006 privind apărarea împotriva incendiilor, respectiv art. 14 lit. f şi la data de 14.01.2015 a eliberat acordul de funcţionare şi autorizaţia de funcţionare pentru SC Colectiv Club SRL, deşi clubul nu era autorizat pentru securitatea la incendiu.

Inculpatele Iofciu Aurelia, în calitate de şefă a Serviciului autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4 şi Ganea Luminiţa Larisa, angajată a aceluiaşi serviciu, l-au sprijinit pe primarul sectorului 4 în emiterea celor două acte administrative, cu încălcarea dispoziţiilor legale, în sensul că cea din urmă le-a întocmit, iar prima menţionată le-a avizat.

Autorizarea funcţionării clubului SC Colectiv Club SRL, ca unitate de alimentaţie publică fără autorizarea de securitate la incendiu, de către Popescu Cristian Victor Piedone, cu sprijinul lui Iofciu Aurelia şi Ganea Luminiţa Larisa, a determinat:

- un folos necuvenit pentru S.C. COLECTIV CLUB S.R.L. în cuantum de 62.298 lei.

- punerea permanent în pericol a vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale a persoanelor, angajaţilor care s-au aflat în incinta SC Colectiv Club SRL în perioada ianuarie – 30 octombrie 2015 prin acceptarea funcţionării acestui club în lipsa măsurilor tehnice de prevenire sau reducere a urmărilor în caz de incendiu, generatoare de risc pentru clienţi şi angajaţi.

Omisiunea verificării, de către inculpaţi a îndeplinirii cerinţelor de securitate la incendiu, prealabil autorizării SC Colectiv Club SRL, a făcut inapte măsurile tehnice, operative care ar fi putut să prevină sau să reducă urmările din data de 30.10. 2015, în condiţiile izbucnirii incendiului în club.

În acest fel există o legătură de cauzalitate mediată între îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către inculpaţi, rezultatul dramatic şi prejudiciul adus părţilor civile din prezenta cauză, fiind antrenată răspunderea în solidar cu partea responsabilă civilmente, Sectorul 4 al municipiului Bucureşti.

2. La data de 30.01.2015, cu sprijinul inculpatelor Iofciu Aurelia şi Moţoc Sandra Ramona, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone, cu încălcarea prevederilor legale anterior menţionate, a emis acordul de funcţionare şi autorizaţia de funcţionare pentru o altă societate comercială, pentru desfăşurarea activităţilor de alimentaţie publică, deşi restaurantul nu era autorizat pentru securitatea la incendiu.

Emiterea acordului şi autorizaţiei în folosul funcţionării clubului fără autorizarea de securitate la incendiu a determinat:

- un folos necuvenit pentru societatea respectivă, în cuantum de 147.133 lei.

- punerea permanent în pericol a vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale a persoanelor, angajaţilor care s-au aflat în incinta restaurantului în perioada ianuarie – 30 octombrie 2015 prin acceptarea funcţionării acestui club în lipsa măsurilor tehnice de prevenire sau reducere a urmărilor în caz de incendiu, generatoare de risc pentru clienţi şi angajaţi.

Pentru prejudiciile morale şi materiale suferite ca urmare a tragediei din data de 30 octombrie 2015, ce a avut loc în clubul Colectiv, în perioada noiembrie 2015 – aprilie 2016, un număr de 90 de persoane au depus cereri scrise de constituire de parte civilă, dintre care 27 sunt persoane care au suferit vătămări (răni, arsuri etc) în urma incendiului din club, iar 63 sunt moştenitori/succesori ai celor decedaţi.

Sumele cu care aceştia s-au constituit părţi civile variază între 30.000 euro şi 2.000.000 euro.

În vederea recuperării prejudiciului, asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Popescu Cristian Victor Piedone, Iofciu Aurelia şi Moţoc Sandra Ramona a fost instituit sechestru asigurator."