Piedone vrea să scape de puşcărie. Care este "calea extraordinară" la care a recurs fostul edil

Cristian Popescu Piedone
Cristian Popescu Piedone (Facebook / Popescu.Piedone)

La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) se judecă miercuri primul termen al recursului în casaţie formulat de fostul edil al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone, şi alte trei persoane condamnate în dosarul “Colectiv”, împotriva deciziei definitive a Curţii de Apel Bucureşti.

Mai exact, fostul edil al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone, condamnat definitiv la 4 ani de puşcărie, Alin Anastasescu, fost patron Colectiv, condamnat la 11 ani şi 8 luni de închisoare, Antonina Radu, fugară, fost pompier, condamnată la 8 ani şi 8 luni de închisoare şi Cristian Niţă, fost director al firmei de artificii, condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, au depus la Înalta Curte un recurs în casaţie prin care cer anularea deciziei de condamnare.

Potrivit Ziare.com, este vorba despre o cale extraordinară de atac pe care, dacă petenţii condamnaţi o pierd, doar CEDO îi mai poate salva.

Recursul în casaţie, continuă sursa citată, este o cale extraordinară de atac reglementată de art. 438 din Codul de procedură penală, care poate fi exercitată numai în anumite situaţii, din care enumerăm:

- s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege

- instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate

- instanţa nu s-a pronunţat asupra unuia sau mai multor motive de apel

- inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală

- hotărârea cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei

Conform site-ului citat, oamenii lui Piedone s-au organizat pe Facebook şi au lansat un apel către toţi cetăţenii care îl susţin pe fostul edil să vină în faţa instanţei supreme:

“Dacă vrei şi tu ca Piedone să fie eliberat, vino pe 7 decembrie ora 9:00 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie! Hai să fim toţi alături de cel mai iubit primar din istoria Bucureştiului. Piedone este nevinovat! Asta datorită mai multor motive! Dar cel mai important motiv este că la data condamnării, faptele de care a fost acuzat ar fi fost PRESCRISE!!!”