Pleşoianu iese din competiţia pentru Cotroceni. Acuză că i s-a întins o cursă care l-ar fi putut trimite lângă Dragnea

Liviu Plesoianu
Liviu Plesoianu (Epoch Times România)

Deputatul PSD Liviu Pleşoianu, aspirant la suprema demnitate în stat - Preşedinţia - anunţă, pe Facebook, că nu a reuşit să strângă numărul necesar de semnături pentru intrarea în cursa pentru Cotroceni. Totodată, deputatul acuză că nişte "persoane anonime" au încercat să îl compromită, i-au trimis semnături falsificate pentru care, dacă el le-ar fi depus în neştiinţă de cauză, ar fi răspuns penal.

"Am luat bucată cu bucată toate listele cu semnături. Curate, asumate, de la oameni inimoşi, s-au strâns exact 146.328. În ultimele cinci zile, cu o mobilizare fantastică, am primit foarte multe semnături. Tot în ultima clipă, de la anonimi „binevoitori” care au considerat că e un bun moment să mă compromită, a venit diferenţa până la 220.000. Deci, teoretic, în mai puţin de şase ore puteam să-mi depun candidatura. Făcusem programare pentru ora 10:00. Doar că nu sunt genul de om căruia entuziasmul îi întunecă raţiunea... Am verificat împreună cu consilierul meu şi cu câţiva oameni foarte apropiaţi, listă cu listă, semnătură cu semnătură, absolut tot! Şi am constatat că nişte persoane anonime foarte drăguţe tocmai mă „ajutau” pe ultima sută de metri să depun câteva zeci de mii de semnături produse la... un minunat xerox color. Ştiţi care e cel mai grav lucru atunci când depui nişte liste cu semnături? Să fie xeroxate... Ştiţi de ce? Simplu... În cazul unei liste normale, cel care semnează jos îşi asumă responsabilitatea penală în cazul în care semnăturile nu sunt autentice. În schimb, în cazul unor liste xeroxate, responsabilitatea îî revine celui care le depune... Şi e firesc să fie aşa! Mai ales atunci când nu vorbim despre câteva zeci, ci despre câteva zeci de mii...", scrie Pleşoianu, pe Facebook.

"Am a le mulţumi pentru ceva foarte important „binevoitorilor” anonimi care au vrut să mă „ajute” să mă compromit: m-aţi enervat atât de rău, încât nu numai că nu o să tac, dar o să fiu de 100 de ori mai vocal de aici înainte! În plus, s-ar putea întâmpla ca celor care au semnat în mod real pentru mine să le treacă prin cap că e nevoie de o forţă politică nouă, CURATĂ!", mai adaugă Pleşoianu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne