PMP cere eliminarea monopolului Casei Naţionale de Sănătate: Serviciul de urgenţă privat trebuie integrat în sistemul public

(rohealthreview.ro)

Partidul Mişcarea Populară a atras atenţia că monopolul Casei Naţionale de Sănătate trebuie eliminat, iar în sistemul 112 de urgenţă ar trebui introduse permanenţele şi la ambulanţele private. În plus, PMP cere ca serviciul de urgenţă din sistemul privat să fie integrat în sistemul public.

“PMP salută decizia ca ambulanţele private să poată răspunde la 112 pentru a ajuta sectorul public în pandemia de Covid. Solicităm ca această măsură să fie menţinută tot timpul, iar serviciul de urgenţă din sistemul privat trebuie integrat în sistemul public, astfel încât românii să aibă acces imediat la servicii medicale.

Sistemul privat poate ajuta foarte mult, în contextul în care unităţile medicale sunt supraaglomerate, în special de cei care doresc să se testeze. Totodată, în situaţii critice cum este pandemia sau cum a fost tragedia de la Colectiv, primează salvarea de vieţi.

PMP reaminteşte că în proiectul de lege al PMP privind o Nouă Lege a Sănătăţii există reglementări clare în acest sens”, se arată într-un comunicat al PMP, citat de postul B1 TV.

De asemenea, PMP a reluat o solicitare către Parlamentul României de a pune urgent în dezbatere acest proiect de lege care, potrivit formaţiunii politice, de un an de zile “nu a fost trimis nici măcar la Comisiile de Specialitate”.