PMP: Finanţele României nu sunt în siguranţă pe mâna lui Darius Vâlcov. Trebuie să plece imediat

Eugen Tomac, preşedinte PMP
Eugen Tomac, preşedinte PMP (Epoch Times România)

Ministrul de Finanţe, Darius Vâlcov, acuzat de procurorii DNA că a luat şpagă două milioane de euro pe vremea când era primar al municipiului Slatina, trebuie să plece imediat din Guvernul României, a solicitat PMP în cadrul unui comunicat de presă remis duminică Epoch Times.

PMP arată că finanţele României nu sunt în siguranţă dacă bugetul redus al municipiului Slatina a fost păgubit cu milioane de euro de primarul de atunci, ministrul Finanţelor din momentul de faţă, Darius Vâlcov.

"Ministrul Vâlcov nu mai poate reprezenta România în plan internaţional, nu mai poate sta la masă cu partenerii euroatlantici, pentru că România s-ar decredibiliza iremediabil. În ţările civilizate şi democratice există cutume şi legi care-i obligă pe miniştri să demisioneze pentru fapte mult mai puţin grave, comparativ cu cele ale ministrului Vâlcov.", se afirmă în comunicatul PMP.

Trebuie menţionat că Victor Ponta declara în decembrie 2014 că "dacă DNA va cere urmărirea penală faţă de mine, cu siguranţă că mă voi retrage din Guvern. Dacă DNA va cere urmărirea penală pentru un membru al Guvernului, cu siguranţă acesta se va retrage".

În comunicatul PMP se pune întrebarea: "Când a fost serios Victor Ponta, în decembrie 2014 sau acum, când se pare că nu vrea să audă de remanierea ministrului Vâlcov?".

Formaţiunea condusă de Eugen Tomac subliniază că premierul României trebuie să înţeleagă că în joc nu sunt ambiţiile cuiva, ci credibilitatea şi încrederea partenerilor şi învestitorilor străini în România, învestitori de care România are atâta nevoie.

PMP mai reaminteşte că un alt ministru, Relu Fenechiu, aproape că a plecat din guvern cu cătuşe la mâini, spre puşcărie, iar actualul ministru Liviu Dragnea, este trimis în judecată.

În comunicat se mai arată că "Victor Ponta anunţă cu surle şi trâmbiţe că va face curăţenie în PSD, după ce a înţeles votul românilor din 16 noiembrie. Are ocazia să înceapă de astăzi, dacă vrea să fie credibil."

"PSD, Victor Ponta, trebuie să înţeleagă că în ultimii ani a crescut sensibilitatea şi respingerea de către români şi partenerii străini a actelor de corupţie", a fost concluzia celor de la PMP.