PNL votează declaraţia privind demisia de onoare a lui Băsescu, dar cere şi demisia lui Ponta pentru cazu Duicu

Palatul Cotroceni,investirea în functia de ministru al culturii a lui  Puiu Haşotti. Preşedintele Traian Băsescu îl felicită pe noul ministru al culturii
Palatul Cotroceni,investirea în functia de ministru al culturii a lui Puiu Haşotti. Preşedintele Traian Băsescu îl felicită pe noul ministru al culturii (Epoch Times România)

Liderul senatorilor liberali, Puiu Haşotti, a declarat luni că grupul senatorilor PNL a decis să voteze în favoarea declaraţiei politice privind demisia de onoare a preşedintelui Traian Băsescu, dar a solicitat totodată şi includerea unei cereri privind demisia lui Victor Ponta din funcţia de premier, relatează Mediafax.

Parlamentul se va reuni miercuri pentru a vota o declaraţie politică în cadrul căreia se va cere demisia de onoare a preşedintelui Traian Băsescu, în contextul scandalului de trafic de influenţă în care este implicat fratele acestuia, acuzat de DNA că ar fi primit suma de 250.000 de euro de la Florin Anghel, fiul lui Sandu Anghel, alias Bercea Mondialu, pentru a interveni pe lângă magistraţi, astfel încât interlopul să scape de închisoare.

„Grupul senatorilor liberali, cu un vot contra şi cinci abţineri, a votat în favoarea votării solicitării Parlamentului ca preşedintele Traian Băsescu să-şi dea demisia. Dar în acelaşi timp noi credem că demisia trebuie să şi-o dea şi premierul Victor Ponta, pentru că în biroul său faimosul domn Duicu a făcut o chestiune care este la fel de reprobabilă ca cea în care este implicat fratele preşedintelui Băsescu”, a afirmat Haşotti.

Amintim că „baronul” de Mehedinţi, Adrian Duicu, zis şi Gioni Gazolină, se află în arest preventiv din 4 aprilie, sub acuzaţia de trafic de influenţă. Acesta este acuzat de DNA că a făcut trafic de influenţă chiar în cabinetul premierului Victor Ponta din Palatul Victoria, unde i-ar fi cerut şefului Poliţiei, chestorul Petre Tobă, să-l menţină în funcţie şi să-l avanseze pe Constantin Ponea, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi.
Liderul liberal a sublinat că PNL va solicita la şedinţa Birourilor Permanente reunite de luni ca declaraţia propusă de preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu să fie completată cu solicitarea demisiei lui Victor Ponta. Cu toate acestea, Haşotii a subliniat că, în cazul în care majoritatea parlamentară nu va accepta completarea propusă de PNL, parlamentarii liberali vor vota totuşi în favoarea declaraţiei.

Haşotti a adăugat că în timpul şedinţei de grup a senatorilor liberali l-a sunat pe preşedintele interimar al partidului, Klaus Iohannis, care i-a transmis că, din partea lui, parlamentarii trebuie să aibă poziţia pe care o consideră dânşii.

Anterior, preşedintele PDL Vasile Blaga declara că Traian Băsescu nu ar trebui să demisioneze pentru că ar face „jocurile lui Ponta şi ale PSD”, adăugând că nu a văzut nici cea mai mică aluzie că şeful statului ar fi implicat în cazul Bercea Mondial.

"E multă ipocrizie în declaraţiile lui Ponta şi ale PSD. Ei cer demisia preşedintelui, dar nu-şi dă el demisia. Hai să vedem cum stau lucrurile real, şi aici nu contează cum îl cheamă pe preşedinte. Procurorii au spus că în biroul lui Ponta s-a făcut trafic de influenţă, lucrul ăsta e demonstrat, da? N-am văzut nici cea mai mică aluzie că ar fi fost implicat preşedintele în această afacere Bercea Mondial", a precizat Vasile Blaga.

Întrebat de ce liberalii şi democrat-liberalii au poziţii diferite în acest subiect, Puiu Haşotii a replicat: „Suntem încă două partide diferite”.