Poliţia de Frontieră, disponibilă de a trece la o etapa calitativ nouă de realizare a proiectelor comune cu EUBAM

Politisti de frontiera
Politisti de frontiera (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)

Poliţia de Frontieră a RM şi misiunea UE pentru asistenţă la frontiera cu RM şi Ucraina EUBAM intenţionează să treacă în 2014 la un nou nivel de cooperare. Discuţiile privitor la agenda de lucru au avut loc marţi, la Chişinău, în cadrul primei şedinţe comune a autorităţilor celor două structuri. Potrivit comunicatului de presă al Poliţiei de Frontieră, şeful Departamentului Poliţiei de Frontieră, Dorin Purice, si-a exprimat gratitudinea pentru susţinerea necondiţionată din partea EUBAM a propunerilor înaintate de către Poliţia de Frontieră, ce au avut drept scop realizarea priorităţilor de ajustare a reformei instituţionale la rigorile europene, şi acordarea asistenţei la instruirea angajaţilor.

Şeful Departamentului Poliţiei de Frontieră a menţionat aportul experţilor Misiunii în realizarea angajamentelor pe planul de Acţiuni RM-UE şi liberalizarea regimului de vize. Slawomir Pihor, Şeful adjunct al EUBAM, a apreciat progresele înregistrate de Poliţia de Frontieră, enumerând printre acestea consolidarea durabilă a capacităţilor instituţionale şi cele de parteneriat, înfiinţarea punctului comun de trecere a frontierei Briceni-Rosoşani şi patrularea în comun a frontierei moldo-ucrainene.

" Misiunea este dispusă să acorde şi în continuare asistenţa şi suportul necesar prin implicarea experţilor în toate segmentele de activitate", a spus Pihor.

La finalul reuniunii, interlocutorii au reiterat necesitatea dinamizării şi aprofundării relaţiilor bilaterale între Poliţia de Frontieră şi EUBAM în diverse domenii de interes comun şi au stabilit ca reuniunile în acest format să se desfăşoare o data la trei luni, menţionează Infotag.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe