"Politico": I-ar fi mai bine Rusiei fără Putin? Dar Occidentului? [Analiză]

În timp ce în spaţiul public apare din ce în ce mai des ideea că plecarea sau înlăturarea lui Vladimir Putin de la putere ar putea fi o soluţie pentru încetarea conflictului armat din Ucraina, unde trupele ruse au invadat ţara, anumiţi analişti politici sunt de părere că o schimbare de regim în Rusia ar înrăutăţi situaţia.

O analiză publicată de Politico, realizată de Andrea Kendall-Taylor, director al Programului de securitate transatlantică la Centrul pentru o nouă securitate americană (CNAS), şi Erica Frantz, profesor asociat de ştiinţe politice la Universitatea de Stat din Michigan, arată că este posibil ca un alt lider sau un alt sistem ce ar veni la Kremlin să conducă Rusia după Putin să nu aducă neapărat zile mai bune în relaţia cu Occidentul.

Autorii analizei menţionate afirmă că, în timp ce SUA şi aliaţii săi îşi sporesc angajamentul de a înarma Ucraina, există tot mai multe speculaţii cu privire la finalul jocului preşedintelui Joe Biden. Deşi Casa Albă a făcut eforturi mari pentru a spune că Statele Unite nu au o politică de promovare a schimbării regimului în Rusia, nu există nicio îndoială că au existat multe discuţii în sălile de conferinţe private şi la mesele din bucătării despre faptul dacă Statele Unite ar trebui, de fapt, să militeze pentru înlăturarea lui Vladimir Putin din funcţia de preşedinte al Rusiei.

Potrivit analiştilor, pentru a ne da seama dacă ne-ar fi mai bine fără Putin, trebuie mai întâi să cântărim altceva: cum ar afecta Rusia plecarea lui Putin de la putere?

Kendall-Taylor şi Erica Frantz susţin că, de ani de zile, mulţi din comunitatea care urmăreşte Rusia au susţinut că plecarea lui Putin ar declanşa probabil instabilitate în interiorul Rusiei şi ar exacerba agresiunea sa externă. De exemplu, un nou lider care ar avea nevoie să îşi consolideze puterea ar putea alimenta curentele naţionaliste sau antioccidentale deja prezente în Rusia pentru a stimula sprijinul public. Sau, în lipsa capacităţii lui Putin de a echilibra facţiunile concurente din Rusia, luptele interne ale elitelor ar putea declanşa tulburări politice şi violenţe care ar putea destabiliza ţara, care, la urma urmei, este o putere nucleară. Conform acestui raţionament, criticii lui Putin ar trebui să fie atenţi la ceea ce îşi doresc: o Rusie fără Putin ar putea fi chiar mai rău pentru Occident.

Acest punct de vedere a avut un oarecare merit intelectual înainte de invazia lui Putin în Ucraina, dar acum acest argument devine din ce în ce mai slab pe zi ce trece. Pentru a justifica războiul, Putin a alimentat un naţionalism întunecat şi urât în interiorul Rusiei.

Propaganda sa i-a convins pe mulţi ruşi de legitimitatea campaniei sale absurde de "denazificare" din Ucraina, atât de mult încât unii ruşi au ajuns să considere uciderea civililor ucraineni ca fiind acceptabilă. Putin vorbeşte în mod deschis despre "trădătorii naţionali" şi despre necesitatea de a-i "curăţa" din societate. Represiunea a crescut vertiginos, iar ruşii au început să raporteze activităţile "antipatriotice" ale concetăţenilor lor. Şi este posibil să ne aştepte zile şi mai întunecate; cu cât Rusia se descurcă mai prost în Ucraina, cu atât mai mare este perspectiva ca Putin să apeleze la atacuri cibernetice sau la arme chimice sau nucleare pentru a evita percepţia de înfrângere, se arată în analiza menţionată.

Cei doi autori afirmă că au studiat regimurile autocratice timp de mulţi ani, iar datele empirice susţin din ce în ce mai mult concluzia că o Rusie cu Putin este probabil mai rea decât una fără el.

"În cercetările noastre, am analizat tranziţiile de conducere ale autocraţilor care au fost la putere timp de 20 de ani sau mai mult, aşa cum a fost Putin, pentru a evalua ce este posibil să se întâmple după ce Putin va părăsi puterea. Restrângerea la acest subset de lideri de lungă durată este importantă, deoarece majoritatea liderilor autoritari guvernează mai puţin de un deceniu, iar rezultatele politice care urmează plecării de la putere a liderilor de lungă durată diferă considerabil de cele ale colegilor lor autoritari mai puţin longevivi. Istoricul autocraţilor de lungă durată sugerează că, dacă Putin ar ieşi din funcţie ca urmare a unei dinamici interne - adică în urma unor lovituri de stat, proteste sau a unei morţi naturale în timpul mandatului - traiectoria politică a Rusiei ar fi puţin probabil să se înrăutăţească în ceea ce priveşte represiunea şi agresivitatea faţă de cum este acum şi s-ar putea chiar îmbunătăţi", susţin autorii.

Ei iau spre exemplu stabilitatea politică: trecutul comunist al Rusiei ar putea fi văzut ca un argument în sprijinul preocupărilor legate de potenţialul de instabilitate în urma lui Putin. La urma urmei, atunci când cel mai longeviv lider rus, Iosif Stalin, a murit după 29 de ani de mandat, a izbucnit o luptă pentru putere pentru cine îi va succeda. Nikita Hruşciov a ieşit în cele din urmă în fruntea ţării, dar a fost supus eforturilor rivalilor din Politburo de a-l înlătura şi a fost în cele din urmă înlăturat printr-o lovitură de stat la palat după nouă ani. Cu toate acestea, în ciuda acestei perioade de incertitudine în ceea ce priveşte conducerea, condiţiile din Uniunea Sovietică s-au îmbunătăţit considerabil după moartea lui Stalin. În plus, experienţa Rusiei de după Stalin are o relevanţă limitată pentru înţelegerea dinamicii ruseşti de astăzi, deoarece dinamica politică în autocraţii s-a schimbat semnificativ de la sfârşitul Războiului Rece, inclusiv în ceea ce priveşte modul în care autocraţii ajung la putere şi cad de la putere.

Atunci când analizăm tranziţiile de conducere ale liderilor autoritari de lungă durată în epoca de după Războiul Rece, observăm că loviturile de stat şi protestele pe scară largă nu sunt mai susceptibile de a izbucni în anii ulteriori plecării acestora din funcţie decât atunci când deţineau funcţia. În cazurile în care au avut loc lovituri de stat sau proteste în masă, era mai probabil ca ţara respectivă să aibă un nivel de bogăţie substanţial mai mic decât în Rusia de astăzi. În Coasta de Fildeş, de exemplu, fostul preşedinte Felix Houphouët-Boigny a murit în funcţie în 1993, după ce a condus timp de 33 de ani; succesorul său, Henri Konan Bédié, a fost răsturnat printr-o lovitură de stat în 1999. În Indonezia, cam în aceeaşi perioadă, protestele în masă au dus la înlăturarea omului puternic Suharto în 1998 şi au continuat în anul următor, până când succesorul său, B. J. Habibie, a fost şi el înlăturat. Rusia este semnificativ mai bogată decât ambele ţări.

Acelaşi model apare atunci când se examinează forme mai semnificative de instabilitate, cum ar fi conflictele armate de stat sau instabilitatea internă care implică cel puţin 25 de morţi pe câmpul de luptă. Dacă ne uităm la perioada de după Războiul Rece, şansele ca un astfel de conflict să aibă loc în orice an sunt de 27 % în timpul mandatelor îndelungate ale liderilor autoritari. În anul următor plecării acestor lideri de la putere, această probabilitate scade la 11 %, iar în perioada de 10 ani care urmează, media generală este de 16 %. Şi în acest caz, ratele conflictelor armate de stat tind să fie mai mici după ce liderii autoritari de lungă durată părăsesc puterea.

"Ca să fim corecţi, cel mai probabil, autoritarismul din Rusia va persista dincolo de Putin. Acest lucru a fost valabil în 75 la sută dintre cazurile cele mai asemănătoare cu Rusia lui Putin. Uneori, acelaşi regim autoritar rămâne intact, aşa cum s-a întâmplat în Cuba după retragerea lui Fidel Castro în 2008 sau în Zimbabwe după lovitura de stat care l-a înlăturat pe Robert Mugabe în 2017, după 30 de ani la putere. Alteori, apare o nouă autocraţie, ca în Rwanda după răsturnarea lui Juvenal Habyarimana în 1994. De fapt, autoritarismul este atât de persistent în urma plecării liderilor de lungă durată, deoarece tacticile pe care aceştia le folosesc pentru a-şi prelungi domnia - înăbuşirea opoziţiei, reducerea la tăcere a societăţii civile şi golirea instituţiilor - creează medii neospitaliere pentru apariţia democraţiei.

Dar chiar şi un nou autocrat la conducere ar putea schimba tonul politicii ruseşti, după cum demonstrează mandatul de patru ani al lui Dmitri Medvedev ca preşedinte al Rusiei. Deşi contururile politicii externe ruseşti au rămas intacte între 2008 şi 2012 (anii în care a fost preşedinte, în timp ce Putin a preluat rolul de prim-ministru), trecerea la Medvedev a creat noi oportunităţi de angajament cu Rusia, chiar dacă Putin a continuat să deţină puterea reală. Sub Medvedev, de exemplu, Statele Unite şi Rusia au încheiat noul tratat de control al armelor nucleare START, iar Rusia a permis Washingtonului să extindă în Asia Centrală o reţea logistică necesară pentru transportul echipamentelor americane în Afganistan.

Dar nu este vorba doar de faptul că este puţin probabil ca condiţiile politice să fie mai rele în Rusia post-Putin; există, de asemenea, un potenţial substanţial de creştere. Şi în acest caz, nivelul relativ mai ridicat de bogăţie al Rusiei îi oferă unele avantaje: Deşi bogăţiile economice îi ajută pe autoritari să supravieţuiască mai mult timp la putere, ele îmbunătăţesc, de asemenea, şansele de democraţie în cazul în care liderul părăseşte puterea. Bogăţia ajută dictaturile să reziste la 'stresul modernizării', dar creşte şi probabilitatea ca acestea să cedeze presiunilor pentru un guvern popular la plecarea liderului", se arată în articolul publicat de Politico.

Potrivit celor doi analişti, şansele de liberalizare ar fi şi mai mari dacă Putin ar pleca în mijlocul protestelor de stradă în loc de o lovitură de stat. În perioada de cinci ani după ce protestele au înlăturat autocraţii de lungă durată de după Războiul Rece, în toate ţările, cu excepţia uneia, a apărut un nou regim - şi, ceea ce este important, în jumătate dintre aceste cazuri, noul regim a fost democratic. Acest lucru se datorează faptului că, atunci când protestele înlătură un lider, tranziţia este adesea însoţită de o rotaţie mai semnificativă în rândul elitei conducătoare în comparaţie cu alte moduri de tranziţie, cum ar fi loviturile de stat. Şi chiar dacă democraţia nu apare imediat, istoricul arată că nivelurile de represiune tind să se îmbunătăţească în anii care urmează după plecarea unui lider autoritar de lungă durată.

Statele Unite au de mult timp o provocare cu Rusia, dar în ultimele două luni a devenit evident că va fi imposibil să abordeze această provocare mai largă cu Putin încă la putere. Desigur, ar fi imprudent ca SUA să adopte o politică formală de schimbare de regim, dar Washingtonul nici nu trebuie să fie prea prudent de teamă că ceea ce vine după Putin ar fi mai rău. Modelele istoriei post-Război Rece sugerează că este puţin probabil ca dinamica politică din Rusia să se înrăutăţească şi s-ar putea chiar să se îmbunătăţească odată cu plecarea lui Putin.