Pompeo sprijină loviturile israeliene în Siria, Tel Aviv-ul are dreptul să "se apere"

Secretarul de stat american Mike Pompeo
Secretarul de stat american Mike Pompeo (Getty Images)

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a declarat duminică că susţine „dreptul Israelului de a se apăra de ameninţările reprezentate de Gărzile Revoluţionare Iraniene”, după ce armata israeliană a efectuat sâmbătă un atac asupra unor ţinte din Siria presupus iraniene.

Pompeo a replicat că a vorbit duminică cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, despre atacurile aeriene din Siria şi şi-a exprimat sprijinul, susţinând că atacurile aeriene cu drone au fost realizate ca parte a „dreptului Israelului de a se apăra de ameninţările reprezentate de Gărzile Revoluţionare Iraniene.

Într-o postare separată, Pompeo a declarat că a susţinut poziţia premierului israelian Netanyahu potrivit căruia „Israelul va atinge ţinte IRGC care ameninţă Teheranul, oriunde s-ar afla”.

Un purtător de cuvânt al Pentagonului, a declarat pentru The Associated Press că oficialii israelieni au monitorizat ceea ce credeau a fi un plan secret al forţelor Quds ale Gărzilor Revoluţionare Iraniene de a trimite drone de atac cu explozibil în Israel.

Pe de altă parte, Mohsen Rezaee, secretarul unui consiliu al liderului suprem iranian a respins afirmaţiile armatei israeliene potrivit cărora forţele iraniene au fost lovite în atacurile aeriene israeliene nocturne în apropierea Damascului, într-un interviu acordat agenţiei de ştiri ILNA.

Israelul a preluat controlul unei părţi a Înălţimilor Golan din Siria în timpul Războiului de şase zile din 1967 şi a anexat formal teritoriul în 1981. La scurt timp după aceea, ONU a declarat mişcarea Tel Aviv-ului „nulă şi fără efect juridic internaţional.”

Cu toate acestea, în martie, preşedintele american Donald Trump a recunoscut oficial Înălţimile Golan teritoriu israelian, determinând critici internaţionale.