Prăpastia dintre SUA şi Israel se adânceşte. Netanyahu anulează o vizită în SUA

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a refuzat o ofertă de a se întâlni cu Barack Obama la Washington, a declarat Casa Albă. Administraţia americană a aflat de mişcarea oficialului israelian prin intermediul rapoartelor media, conform unui purtător de cuvânt.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu. (Captură Foto)

Benjamin Netanyahu urma să întreprindă o vizită în Statele Unite pe 18 martie, a declarat luni Ned Price, purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al SUA.

“Aşteptam să găzduim o întâlnire bilaterală şi am fost surprinşi să aflăm, mai întâi prin intermediul presei, că premierul, în loc să accepte invitaţia noastră, a ales să-şi anuleze vizita”, a declarat Price.

Data vizitei lui Netanyahu a fost aleasă de Israel, conform lui Price, iar Casa Albă a fost de acord cu acest lucru în urmă cu două săptămâni. Vizita ar fi coincis cu summitul grupului de lobby pro-Israel AIPAC.

“Rapoartele care susţin că nu am reuşit să ne punem de acord cu programul premierului sunt false”, a mai precizat Price.

Nu au existat comentarii imediate din partea biroului premierului Netanyahu.

Mişcarea premierului israelian indică o ruptură puternică dintre cei doi lideri, care a deteriorat relaţiile americano-israeliene în special după semnarea acordului nuclear cu Iranul în 2015.

În timp ce Tel Avivul rămâne cel mai apropiat aliat al Washingtonului în Orientul Mijlociu, Netanyahu a criticat în repetate rânduri acordul cu Iranul, descriindu-l ca o "afacere proastă" care va susţine un stat ostil Israelului.

Mai mult, Netanyahu a sfidat convenţiile diplomatice şi s-a adresat direct Congresului SUA în martie 2015, la o invitaţie din partea Partidului Republican, fără ca administraţia Obama să fi fost consultată în prealabil. În discursul său, premierul israelian le-a cerut legiuitorilor să nu aprobe acordul nuclear susţinut de Casa Albă. În plus, lui Netanyahu i s-a refuzat o întâlnire cu Obama în timpul respectivei vizite în SUA, care a avut loc înainte de alegerile israeliene.

Totuşi, cei doi lideri s-au întâlnit în noiembrie 2015 într-un efort de a reconsolida relaţia deteriorată.

SUA şi Israelul se străduie, de asemenea, să negocieze un nou acord în valoare de mai multe miliarde de dolari în sectorul Apărării, cel actual urmând să expire în 2018. Conform actualului “Memorandum de înţelegere”, Israelul primeşte din partea SUA aproximativ 3,1 miliarde de dolari.

În februarie 2016, Netanyahu şi consilierii săi au sugerat că Israelul ar putea aştepta ca noul preşedinte american să preia şefia la începutul anului următor şi eventual să obţină termeni mai buni pentru următorul acord.

Vicepreşedintele american Joe Biden este programat să viziteze Israelul şi să se întâlnească cu Netanyahu în această săptămână.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe