Preşedintele CE: România şi Bulgaria sunt bine pregătite să adere la Schengen

Donald Tusk.
Donald Tusk. (PIERRE-PHILIPPE MARCOU / AFP / Getty Images)

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat, joi, că România şi Bulgaria sunt bine pregătite să adere la zona Uniunii Europene fără vize Schengen, relatează Mediafax.

În cadrul unei întruniri desfăşurate la Bruxelles alături de premierul bulgar Boiko Borisov şi de vicepremierul Meglena Kuneva, Tusk a precizat că aderarea celor două state vecine ”nu este uşoară” dar se ”va găsi o soluţie”.

”Am fost cel mai aprig susţinător al Bulgariei şi României în acest sens. Situaţia nu este uşoară, ştiţi că unii colegi au temeri sau sunt sceptici, dar sunt sigur că vom găsi o soluţie", a declarat Tusk, potrivit Novinite.

Potrivit Biroului de presă al Guvernului de la Sofia, Tusk a precizat că aderarea României şi a Bulgariei la zona Schengen poate fi pusă pe agenda viitoarei reuniuni a Consiliului European, în luna martie.

”Poate că nu mâine, dar posibil la viitoarea reuniune a Consiliului European, în martie”, a adăugat acesta.

Aderarea la spaţiul Schengen, o zonă de circulaţie liberă în Europa, este unul dintre obiectivele prioritare ale Guvernului de la Bucureşti.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne