Preşedintele Iranului avertizează împotriva "actelor de haos" generate de moartea lui Mahsa Amini: Sunt inacceptabile

Proteste în Iran
Proteste în Iran (Captură ecran - Associated Press)

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a declarat joi că "actele de haos" nu sunt acceptabile, un avertisment adresat protestatarilor care au ieşit pe străzile din întreaga ţară, furioşi din cauza morţii tinerei Mahsa Amini după ce a fost arestată de "poliţia moralităţii".

Potrivit Reuters, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în marja Adunării Generale a Naţiunilor Unite de la New York, Raisi a anunţat că a ordonat o anchetă în cazul tinerei iraniene, în vârstă de 22 de ani, care a murit săptămâna trecută după ce a fost arestată pentru că purta o "ţinută nepotrivită".

"Există libertate de exprimare în Iran... dar actele de haos sunt inacceptabile", a declarat Raisi, care se confruntă cu cele mai mari proteste din 2019 în Republica Islamică.

Femeile au jucat un rol proeminent în demonstraţii, fluturându-şi şi arzându-şi vălurile, iar unele dintre ele tăindu-şi părul în mod public, într-o provocare directă la adresa liderilor clerici.

Puternicele Gărzi Revoluţionare ale Iranului au cerut sistemului judiciar să îi urmărească în justiţie pe "cei care răspândesc ştiri false şi zvonuri", într-o încercare aparentă de a opri valul demonstraţiilor la nivel naţional.

Grupul pentru drepturile kurzilor Hengaw a postat o înregistrare video în care se pot auzi împuşcături puternice în timpul unui protest şi a acuzat forţele de securitate că "folosesc arme grele împotriva civililor" în oraşul Oshnavieh, din nord-vestul ţării.

Protestatarii din Teheran şi din alte oraşe au incendiat secţii de poliţie şi vehicule, în timp ce indignarea faţă de moartea lui Amini nu dădea semne de diminuare, fiind raportate cazuri de atacuri asupra forţelor de securitate.

O înregistrare video pe contul de Twitter 1500tasvir a arătat proteste în oraşul Bukan din nord-vestul ţării, cu zgomotul împuşcăturilor în fundal, în timp ce postările de pe reţelele de socializare spuneau că demonstraţiile s-au extins în majoritatea celor 31 de provincii din Iran.

Ministerul iranian al Informaţiilor a încercat, de asemenea, să rupă elanul demonstraţiilor, spunând că participarea la proteste este ilegală şi că oricine participă va fi urmărit penal, au relatat site-urile iraniene de ştiri.

Raisi a acuzat că relatările ample din presă despre cazul tinerei Amini ar fi fost rezultatul unor "standarde duble".

"În fiecare zi, în diferite ţări, inclusiv în Statele Unite, vedem bărbaţi şi femei care mor în confruntări cu poliţia, dar nu există sensibilitate cu privire la cauza şi la abordarea acestor violenţe", a spus el.

Context

Moartea, săptămâna trecută, a lui Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, care a fost arestată în Teheran de către "poliţia moralităţii" - o unitate specializată care aplică coduri vestimentare stricte pentru femei, cum ar fi purtarea obligatorie a vălului - a stârnit o explozie de furie în legătură cu probleme precum restricţiile privind libertăţile personale în Iran - inclusiv codurile vestimentare stricte pentru femei - şi o economie care se clatină din cauza sancţiunilor.

Conducătorii clerici iranieni se tem de o revigorare a protestelor din 2019 care au izbucnit din cauza creşterii preţului la benzină, cele mai sângeroase din istoria Republicii Islamice. Reuters a raportat că 1.500 de persoane au fost ucise.

Protestatarii din această săptămână şi-au exprimat, de asemenea, furia faţă de liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei.

"Mojtaba, fie ca tu să mori şi să nu devii lider suprem", a scandat mulţimea la Teheran, referindu-se la fiul lui Khamenei, despre care unii cred că i-ar putea succeda tatălui său în fruntea instituţiei politice iraniene.

Rapoarte ale grupului Hengaw, pe care Reuters nu le-a putut verifica, au declarat că bilanţul morţilor din zonele kurde a crescut la 15, iar numărul răniţilor a ajuns la 733. Oficialii iranieni au negat că forţele de securitate au ucis protestatari, sugerând că aceştia ar fi fost împuşcaţi de disidenţi înarmaţi.