Prigojin, umilit. Putin predă iubitei sale, gimnasta Alina Kabaeva, controlul companiei media Wagner

Amanta lui Vladimir Putin, fosta gimnastă Alina Kabaeva, ar putea prelua şefia unei puternice companii media de la şeful grupului Wagner, Evgheni Prigojin, în urma revoltei abandonate a mercenarilor, potrivit unor rapoarte citate de The Daily Mail
Alina Kabaeva, în vârstă de 40 de ani, este o fostă gimnastă medaliată cu aur la Jocurile Olimpice, despre care se spune că este mama a cel puţin trei dintre copiii lui Putin şi care a fost etichetată anterior drept "ţarina neîncoronată" a Rusiei.
Preşedintă a National Media Group (NMG), Kabaeva a fost propusă pentru a prelua postul de conducere la Patriot Media Group a lui Prigojin, în timp ce regimul rus încearcă să îi diminueze influenţa.
Patriot, care cuprinde zeci de companii media, a fost închisă săptămâna trecută în urma rebeliunii lui Prigojin la sfârşitul lunii iunie. Dar au apărut informaţii potrivit cărora punctele sale de lucru ar putea fi vândute către NMG.
Se pare că Kremlinul lucrează la dezmembrarea imperiului şefului mercenarilor, un efort care a fost descris ca fiind una dintre cele mai complexe preluări corporative din istorie, din cauza portofoliului său uriaş de active.
Kabaeva, care deţine funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie al NMG din 2014 şi este un aliat loial al preşedintelui rus, este bine plasată pentru a fi unul dintre cei care beneficiază de pe urma dizolvării intereselor corporative ale lui Prigojin.
Fondatorul PMC Wagner, Evgheni Prigojin - cunoscut ca "bucătarul lui Putin", pentru că în trecut firma sa asigura servicii de catering Kremlinului - a fost şeful consiliului de supraveghere al Patriot până în luna mai, relatează TASS.
El a devenit apoi şef adjunct al consiliului de supraveghere al companiei cu sediul la Sankt Petersburg, a relatat site-ul rus de ştiri RTVI, citându-l pe Prigojin.
Grupul înglobează Internet Research Agency, cunoscută pe scară largă ca o „fabrică de troli”, care a lucrat pentru a promova interesele politice şi de afaceri ale Rusiei în străinătate.
De asemenea, a deţinut puncte de lucru, printre care RIA FAN, People's News şi Economics Today - despre care canalul Telegram Mash a raportat săptămâna trecută că vor fi închise definitiv.
Accesul la site-urile web ale grupului şi la mijloacele sale de informare în masă a fost restricţionat în Rusia, potrivit Serviciului federal pentru control în domeniul comunicaţiilor, Roskomnadzor. Agenţia nu a oferit niciun motiv pentru aceste restricţii.
Kabaeva, care a fost sancţionată de Washington, a fost acum prezentată ca fiind probabil noul şef al Patriot, potrivit unor mesaje text din interior văzute de Wall Street Journal.
Cariera vastă a Alinei Kabaeva, în vârstă de 40 de ani, s-a întins de la începutul antrenamentelor sale de gimnastică la vârsta de trei ani până la a deveni unul dintre cei mai influenţi magnaţi media din Rusia.
În 2001, la vârsta de 18 ani, cea care a fost de nouă ori campioană mondială a fost deposedată de şase medalii obţinute la campionatele mondiale după ce a fost depistată pozitiv la un diuretic interzis.
Cunoscută pentru flexibilitatea sa extremă, Kabaeva a câştigat aurul la gimnastică ritmică la Jocurile Olimpice din 2004 de la Atena, înainte de a se retrage în 2007. Din 2007 până în 2014, ea a fost deputat al Dumei de Stat din Rusia Unită.
Apoi, Kabaeva a schimbat din nou dramatic rolurile în 2014, devenind şefa nominală a grupului media deţinut de un oligarh prieten al lui Putin.
Se pare că ea încasa aproximativ 8 milioane de lire sterline pe an, în comparaţie cu media anuală de 5.600 de lire sterline în Rusia.
Deşi fosta gimnastă şi dictatorul rus - care este cu treizeci de ani mai în vârstă decât ea - nu au recunoscut niciodată în mod public vreo relaţie, ei au fost adesea asociaţi.
Se spune chiar că gimnasta locuieşte cu el într-un palat secret din pădure, păzit de Serviciului Federal de Gardă (FSO) în Valdai - la 250 de mile nord-vest de Moscova.
Au existat, de asemenea, rapoarte potrivit cărora Putin plănuia să divorţeze de soţia sa şi să se căsătorească cu gimnasta în 2004.
Acuzaţiile au fost publicate într-un ziar din Moscova deţinut de fostul coleg din KGB Alexandr Lebedev. Materialul publicat l-a iritat atât de tare pe Putin încât ziarul a fost închis.
Nici Putin şi nici Kabaeva nu au negat acuzaţiile atunci când au fost făcute iniţial de către reporter.