Problemele pe care le întâmpină în momentul de faţă Chişinăul şi Tiraspolul sunt o piedică în progresul negocierilor

Epoch Times România
28.02.2012

O nouă rundă de negocieri pe marginea problemei transnistrene începe astăzi la Dublin. De data aceasta, negociatorii de la Tiraspol şi Chişinău au pregătit propuneri proprii în vederea soluţionării acestui conflict. De altfel, cotidianul rus Kommersant nu se aşteaptă ca lucrurile să ajungă la o reconciliere: Chişinăul, care din 2009 este scena unei profunde crize politice, şi Tiraspolul, ale cărui rezerve valutare au scăzut de la 50 de milioane la numai 49 de mii de dolari, sunt preocupaţi acum de cu totul alte probleme.

Primăvara aceasta se împlinesc 20 de ani de când confruntarea dintre Chişinău şi Tiraspol s-a transformat într-o luptă armată. De atunci, numeroasele încercări de a reconcilia cele două părţi aflate în conflict au eşuat una după alta. O nouă încercare de a ajunge la un compromis va fi întreprinsă astăzi la Dublin, unde vor avea loc două zile de negocieri în format 5+2, în cadrul cărora Moscova şi Kievul sunt garanţi, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) - mediator, iar Uniunea Europeană (UE) şi SUA au statutul de observatori. Chişinăul şi Tiraspolul au recunoscut că duc în capitala irlandeză propriile variante de reglementare, însă au refuzat să dezvăluie conţinutul acestora.

Vicepremierul Republicii Moldova însărcinat cu reglementarea problemei transnistrene, Valeri Karpov, a subliniat că iniţiativa Chişinăului prevede conferirea unui statut de vastă autonomie pentru Transnistria. La rândul său, recent numitul în funcţie 'ministru de externe' al Transnistriei, Nina Ştanski, a declarat că Tiraspolul are propriile propuneri, însă a refuzat să precizeze conţinutul lor înainte de începerea negocierilor. Totodată, Ştanski nu a ezitat să respingă din start iniţiativa Chişinăului. 'Nu putem vorbi acum despre un statut: este prematur. Noi am venit la Dublin cu intenţia fermă de a pune de acord procedurile şi principiile (de reglementare), fără de care un dialog este imposibil', a spus aceasta.

În pofida unor astfel de declaraţii, reprezentantul Federaţiei Ruse pentru conflictul transnistrean, Serghei Gubarev, nu consideră negocierile de la Dublin din start eşuate. 'Consultările sunt o chestiune fină, estimate pentru o lungă perioadă de timp, iar a aştepta un salt spectaculos nu este oportun. Aceasta nu este o reprezentaţie teatrală, ci o activitate în vederea găsirii unei soluţii pentru acest conflict îndelungat, conflict care nu poate fi rezolvat într-o lună-două', a subliniat Gubarev pentru Kommersant.

Nici problemele cu care se confruntă în prezent Chişinăul şi Tiraspolul nu sunt de natură să contribuie la progresul negocierilor. De trei ani, Republica Moldova nu-şi poate alege preşedintele. Cauza acestei prelungite crize o constituie, potrivit Kommersant, incapacitatea partidelor de orientare liberală, care deţin majoritatea parlamentară, de a ajunge la o înţelegere. Această situaţie a permis Tiraspolului să se eschiveze de la discuţii punctuale pe marginea reglementării, invocând lipsa unei puteri stabile la Chişinău, subliniază cotidianul rus.

Însă, la sfârşitul lui 2011 problemele s-au abătut şi asupra Transnistriei. Noul lider transnistrean Evgheni Şevciuk, care în timpul alegerilor din decembrie a învins doi contracandidaţi extrem de influenţi - pe fostul lider Igor Smirnov şi pe preşedintele parlamentului transnistrean Anatoli Kaminski - a descoperit, odată ajuns la putere, o visterie aproape goală.

'Rezervele valutare ale republicii au dispărut fără urmă', a recunoscut şeful comisiei pentru politică externă a parlamentului transnistrean, Dmitri Soin. 'În ianuarie s-a descoperit că în conturile valutare mai sunt doar 49.000 de dolari, în condiţiile în care au fost 50 de milioane. Astăzi bugetul transnistrean are o gaură imensă şi nu există bani pentru plata pensiilor şi salariilor'. În aceste condiţii, Soin este de părere că celor două părţi ale conflictului nu prea le mai arde de reglementare. 'Pe de o parte, există o profundă criză politică la Chişinău, unde nici economia nu se află într-o stare foarte bună, iar pe de altă parte - este sărăcia lucie din Transnistria. Oare în aceste condiţii este posibilă reintegrarea?', se întreabă parlamentarul transnistrean, citat de Kommersant.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor