Procesiuni fără precedent în Iran, la comemorarea lui Qassem Soleimani

Procesiune de comemorare a liderului forţelor paramilitare iraniene, gen. Qassem Soleimani, în oraşul Ahvaz, Iran.
Procesiune de comemorare a liderului forţelor paramilitare iraniene, gen. Qassem Soleimani, în oraşul Ahvaz, Iran. (Hossein Mersadi / Fars Newss / AFP via Getty Images)

Aproximativ un milion de persoane au ieşit în stradă în Iran, pentru a saluta trupul generalului Qassem Soleimani, care a fost transportat către oraşul în care s-a născut, pentru ceremoniile de înhumare.

Soleimani, arhitectul operaţiunilor militare clandestine şi militare ale Iranului, şef al Forţei Quds trupele de elită ale Gărzilor Revoluţionare, a fost ucis vineri, într-un atac cu drone americane, efectuat asupra convoiului său în apropierea aeroportului din Bagdad.

În urma procesiunilor funerare masive care au avut loc sâmbătă în Irak, trupul său a fost dus în oraşul Ahvaz, în sud-vestul Iranului, oraş care a fost teatru de operaţiuni în timpul sângerosului război din 1980-88 dintre Irak şi Iran, unde generalul a câştigat faima. De acolo, trupul generalului a fost dus în oraşul Mashhad din nord-est.

Este pentru prima dată când Iranul onorează un erou organizând ceremonii în mai multe oraşe. Nici măcar fondatorul Republicii Islamice, Ayatollahul Ruhollah Khomeini nu a avut o astfel de recunoaştere la moartea sa în 1989.

Conform analiştilor, cele un milion de persoane care au ieşit duminică în stradă au generat cea mai mare procesiune văzută în Iran de la înmormântarea lui Khomeini.

Luni, Soleimani va fi depus în faimoasa moschee Musalla din Teheran, aşa cum s-a procedat şi cu liderul revoluţionar înaintea sa.