Procurorii arestează 11 persoane în dosarul Mediapro

Adrian Sarbu
Adrian Sarbu (MICHAL CIZEK / AFP / Getty Images)

Procurorii Parchetului General au reţinut, după o serie de audieri maraton desfăşurate joi, 11 persoane acuzate de evaziune fiscală şi spălare de bani în dosarul Mediapro, notează Adevărul. Opt persoane au primit ordonanţa de reţinere în cursul zilei de joi, în timp ce alţi doi au fost reţinuţi vineri dimineaţă. Printre cei ridicaţi de oamenii legii se află şi Andrei Boncea, soţul Loredanei Groza.

În acest dosar, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a mai hotărât urmărirea penală faţă de 32 de persoane din grupul Mediapro, care ar fi provocat un prejudiciu estimat la peste 6 milioane de lei evitând să plătească obligaţiile fiscale.

Totodată, oamenii legii au efectuat 42 de percheziţii în Bucureşti, Dâmboviţa, Ilfov, Argeş şi Brăila, la domiciilile unor persoane fizice şi sediile unor persoane juridice implicate. Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul tehnic de specialitate al Serviciului Român de Informaţii (SRI).

Potrivit Ştiripesurse, persoanele reţinute sunt în principal administratori ai firmelor colaboratoare care au derulat contracte de prestări servicii cu Mediapro, încasând sume mari de bani fără să existe cu adevărat servicii prestate în schimbul acestora.

Dintr-un comunicat emis joi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, suspecţii sunt implicaţi într-un circuit evazionist şi spălare a banilor, prin intermediul unor societăţi comerciale cu comportament fantomă, care facilitau retragerea banilor obţinuţi după sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.

”Din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că suspecţii au iniţiat, derulat şi participat la circuite evazioniste şi de spălare a banilor, prin intermediul cărora, folosindu-se de documente false şi înregistrări contabile fictive, s-au sustras de la plata obligaţiilor fiscale transferând sume importante în contul unor societăţi comerciale cu comportament de tip fantomă, de unde banii erau retraşi în totalitate în numerar”, reiese dintr-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Pe lista persoanelor suspectate de evaziune fiscală se află Adrian Sârbu, fostul şef al PRO TV, şi Andrei Boncea, soţul Loredanei Groza şi un apropiat al lui Adrian Sârbu. Printre suspecţii anchetaţi se află mai multe firme şi angajaţi din fostul imperiu PRO, parte din el trecând la Adrian Sârbu prin trustul de presă Mediafax Group.

Pe 9 iulie, alte zece persoane au fost arestate în acest dosar, după o serie de percheziţii la mai multe adrese din Bucureşti şi din Ilfov, inclusiv la studiourile Mediapro din Buftea.