Procurorii DIICOT intră pe fir: Suspiciuni de fraudă la ASF în favoarea unor firme de asigurări
alte articole

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu, a sesizat DIICOT cu privire la posibile nereguli sau chiar infracţiuni atât în legătură cu activitatea de control pe piaţa de capital, cât şi pe piaţa asigurărilor, a declarat, marţi, pentru hotnews.ro, purtătorul de cuvânt al ASF Daniel Apostol.
Precizarea vine după ce Economica.net a scris, pe surse, că noua conducere a ASF a identificat erori majore în documente oficiale prezentate de angajaţii mai multor direcţii membrilor Consiliului şi că există suspiciuni că erorile ar fi fost strecurate intenţionat pentru a avantaja firmele supravegheate.
"Pot confirma că actuala conducere a ASF a demarat un amplu proces de evaluare a întregii activităţi a Autorităţii dar şi a subiectelor care au adus atingere credibilităţii ASF de-a lungul timpului. Pot confirma şi faptul că ceea ce a semnalat ziaristul de la Economica.net este adevărat. De altfel presa a mai semnalat cu mai multe luni în urmă fel de fel de nereguli sau situaţii care presupun cel puţin conflicte de interese ale unor angajaţi ai Autorităţii. Astfel de sesizări nu au surprins actuala conducere a ASF.
Lumea trebuie să ştie că, în privinţa multor dintre aceste subiecte, chiar Preşedintele Autorităţii Nicu Marcu a dispus încă de la începutul mandatului său o analiză riguroasă internă, şi tot Preşedintele Nicu Marcu a semnalat şi solicitat organelor competente ale Parchetului analizarea activităţilor ASF astfel încât dacă şi unde se constată încălcarea legii, cei vinovaţi să suporte consecinţele legale fireşti.
Menţionez că Autoritatea traversează acum un proces amplu de restructurare şi de îmbunătăţire a activităţii ei. Hotărârea luată de Preşedinte este să se facă repede lumină cu privire la procedurile de lucru în reglementare, supraveghere şi control în toate cele trei sectoare. Există indicii şi suspiciuni cu privire la practici incorecte, iar dacă concluziile analizelor interne solicitate în Consiliu de către Preşedintele Autorităţii vor conduce către demonstrarea unor vinovăţii, atunci Preşedintele va dispune măsuri drastice de intrare în legalitate şi de penalizare a celor găsiţi vinovaţi", a declarat Daniel Apostol.
La solicitarea hotnews.ro, oficialul a precizat că "preşedintele ASF a sesizat DIICOT cu privire la posibile nereguli sau chiar infracţiuni atât în legătură cu activitatea de control pe piaţa de capital, cât şi pe piaţa asigurărilor".