Protest al ecologiştilor, blocat de Guvern, Poliţie şi Jandarmerie: "Ce-o să zică străinii? Ne faceţi ţara de râs"

Jandarmii intervin la un protest al ecologiştilor
Jandarmii intervin la un protest al ecologiştilor (Agent Green)

Jandarmeria a blocat un protest paşnic inedit al activiştilor de mediu de la Timişoara unde se întâlnesc experţii UE pe schimbări climatice, acuză Agent Green. Mai exact, doi activişti au încercat să protesteze paşnic, prin afişarea unui mesaj inscripţionat pe un tricou uriaş, însă Poliţia şi Jandarmeria au intervenit şi i-au dus pe cei doi departe de ochii experţilor UE, pe motiv că "fac ţara de râs".

"Agent Green a întâmpinat experţii grupului de lucru privind adaptarea la schimbările climatice (EGA / Environmental Goods Agreement) cu o fotografie care ilustrează o pădure seculară rasă şi mesajul ”Welcome to România” inscripţionate pe un tricou uriaş pe post de banner îmbrăcat de doi activişti. Evenimentul se desfăşoară în perioada 30-31 ianuarie sub Preşedinţia UE în cadrul general al implementării Acordului Climatic de la Paris şi este găzduit de Consiliul Judeţean Timiş.

Deşi cei doi activişti nu au deranjat pe nimeni, Poliţia şi Jandarmeria au intervenit imediat şi i-au dus pe protestatari departe de ochii experţilor UE. ”Nu e frumos ce faceţi, ce-o să zică străinii de ţara noastră? Ne faceţi ţara de râs”, le-a spus activiştilor Carmelia Dragomir Bălănică, vicepreşedintelea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate", relatează Agent Green, într-un comunicat de presă remis Epoch Times.

Protest Agent Green
Protest Agent Green (Agent Green)

”Reacţia Poliţiei, Jandarmeriei şi a oficialului Guvernului României este patetică şi comunistă. Ne întăreşte opinia că Statul este duşmanul numărul 1 al naturii”, a reacţionat Gabriel Păun, preşedintele Agent Green.

Activiştii i-au informat pe participanţii la întâlnirea tehnică de faptul că în România pădurile seculare sunt tratate cu dispreţ de Guvern şi că acestea dispar cu o viteză fără precedent.

”Atragem atenţia experţilor EGA care coordonează statele membre UE că exploatarea pădurilor seculare afectează atât biodiversitatea, cât şi clima. Pădurile seculare joacă un rol esenţial în combaterea schimbărilor climatice. Absorb gazele cu efect de seră şi le stochează permanent sub formă de carbon. Doar 8% din pădurile României mai sunt seculare, adică mai bătrâne de 120 de ani. La nivel de UE, chiar mai puţin. Pădurile seculare trebuie protejate de urgenţă printr-un moratoriu”, a adăugat Gabriel Păun, preşedintele Agent Green.

Deocamdată, România îşi taie pădurile seculare deliberat şi planificat. O face cu viteză ameţitoare care o depăşeşte cu mult pe cea a protejării lor prin includerea în catalogul naţional al pădurilor virgine. Se taie chiar şi pădurile seculare din parcurile naţionale, rezervaţiile naturale şi siturile Natura 2000. Se ştie precis unde sunt cele 8% de păduri seculare, deci cu puţină voinţă Guvernul României poate institui un moratoriu la tăierea acestor păduri”, a completat Păun.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne