Protest cu "elefantul roz": Nu vrem ca dosarul "10 august" să devină unul istoric, precum Revoluţia sau Mineriada

Elefantul roz - dosarul '10 august'
Elefantul roz - dosarul '10 august' (Epoch Times Romania)

Membrii comunităţii Declic s-au prezentat, luni dimineaţa, în faţa Palatului Cotroceni, cu un uriaş elefant roz pe care au scris "10 august. Nu uităm!", reprezentând "elefantul din încăpere" - dosarul "10 august". Elefantul este plimbat pe platforma unei maşini de la o instituţie a statului la alta, demers care vrea să atragă atenţia asupra tergiversărilor nesfârşite care au vizat dosarul deschis după ce Jandarmeria a intervenit în forţă împotriva protestatarilor paşnici din Piaţa Victoriei.

„Am adus cu noi un elefant roz pe care am scris ‘10 august. Nu uităm!’ Poate te întrebi ce reprezintă. Ei bine, ‘elefantul din încăpere’ este dosarul 10 august. Am auzit această expresie în anul 2017, când preşedintele Iohannis a luat parte la una din primele şedinţe ale proaspătului guvern Grindeanu. Miniştrii PSD încercau din răsputeri să-şi scape de închisoare preşedintele partidului, Liviu Dragnea. Ca să aducă vorba de amnistia faptelor de corupţie, preşedintele a introdus subiectul făcând referire la ‘elefantul din încăpere’”, au anunţat membrii Declic, într-un comunicat de presă remis Epoch Times.

Potrivit sursei citate, “între timp, un alt elefant a apărut şi, de data aceasta, nici preşedintele nu îl mai vede”.

„Aşa că am vopsit elefantul în roz şi mergem cu el la Klaus Iohannis, la procurorul general, Gabriela Scutea, la DIICOT, la Ministerul de Interne şi apoi în Piaţa Victoriei, la Guvern. Vom trece şi pe la Curtea de Apel Bucureşti, care judecă redeschiderea anchetei 10 august.

Au trecut 2 ani de la momentul dramatic în care mii de oameni şi-au luat bastoane pe spate şi gaze în faţă, doar pentru că s-au dus să protesteze paşnic în Piaţa Victoriei. Ministrul de Interne a uitat de ancheta internă referitoare la modul de intervenţie al jandarmilor. Justiţia se face că anchetează dosarul 10 august. Un procuror a închis acuzaţiile pentru şefii jandarmilor, Procurorul General a închis şi el ochii şi a pasat problema la DIICOT, iar şefa DIICOT a deschis dosarul parţial. În tot acest timp, preşedintele Klaus Iohannis uită de violenţele din 10 august şi mută problema la Consiliul Superior al Magistraturii. Pare că toate autorităţile vor să arunce elefantul dintr-o curte în alta”, acuză membrii Declic.

Iniţiatorii protestului îşi explică demersul anunţând că vor purta elefantul roz pe roţi prin toată Capitala.

“E modul Declic de a spune: ‘10 august. Nu uităm!’. Comemorăm 2 ani de la incidentele violente din Piaţa Victoriei şi încă nu ştim cine sunt vinovaţii. În ritmul acesta, nimeni nu va mai plăti pentru ce s-a întâmplat în acea seară, când mii de copii, bătrâni, femei, protestatari paşnici şi jurnalişti au fost gazaţi şi loviţi”, se arată în documentul citat.

Activiştii de la Declic doresc totodată ca preşedintele Klaus Iohannis „să ceară o anchetă rapidă şi eficientă în cazul 10 august, ca să nu devină un dosar istoric, precum Revoluţia, ori Mineriada”.

„Nu e rolul preşedintelui să intervină în actul de justiţie, dar poate cere să se facă dreptate cât mai repede. Vom trece cu elefantul şi pe sub geamul biroului Gabrielei Scutea. Procurorul General s-a temut de o asumare în cazul 10 august şi a lăsat-o să decidă pe şefa DIICOT, cea care lucrase la dosar şi, din acest motiv, făcuse o cerere de abţinere. Apoi vom plimba elefantul la DIICOT şi Ministerul de Interne, iar la final ne vom opri cu el în Piaţa Victoriei”, au adăugat aceştia, precizând totodată că lucrează la eveniment de două săptămâni.

"Am ţinut totul la secret, pentru a nu avea probleme cu SPP sau cu Jandarmeria când mergem la Cotroceni. Cei care ne-au ajutat cu execuţia elefantului, care îl vor transporta, fotografia şi filma, sunt oameni care ne-au crezut pe cuvânt când le-am spus că vom achita facturile până la finalul săptămânii.

Realitatea este că nu avem toţi banii. Elefantul în sine a costat 5000 de lei, transportul lui prin tot Bucureştiul, pe 10 august, ne costă 1000 de lei, iar fotografiile, filmarea şi montajul, alţi 1500 de lei.

Suntem 59 150 de semnatari ai campaniei 'Redeschideţi ancheta 10 august'. Dacă doar o parte dintre noi donează o sumă, oricât de mică, vom reuşi să strângem banii pentru 'Operaţiunea Elefantul'", a fost apelul de susţinere lansat de către cei de la Declic.

Vă invităm să urmăriţi materialul video

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne