Protestatarii din zona autonomă Seattle susţin că nu vor pleca până când nu li se satisfac cererile

Revoluţionarii de stânga şi "Republica Populară Autonomă Seattle"
Revoluţionarii de stânga şi "Republica Populară Autonomă Seattle" (Getty Images)

"Revoluţionarii" radicali de stânga, rămaşi în aşa-numita zonă autonomă din Seattle, insistă că nu vor pleca până la îndeplinirea cererilor lor. Câteva zeci de oameni rămân, împreună cu corturile lor, în afara Secţiei Estice de Poliţie a oraşului Seattle.

Liderii grupului spun că diminuarea numărului de radicali de stânga rămaşi în zonă este, de fapt, benefică pentru cauza revoluţionarilor.

„Am selecţionat cu adevărat oamenii care sunt aici pentru a protesta de oamenii care sunt aici pentru a petrece”, a declarat pentru postul KOMO News, Mark Anthony, membru al unui auto-proclamat Consiliu al zonei.

„Nu sunt sigur cine răspândeşte aceste minciuni cu privire la plecarea noastră, dar, după cum vedeţi, corturile noastre sunt încă aici”, a adăugat el.

Pe de altă parte, "organizatorii" cer oamenilor care au campat în parcul Cal Anderson să plece.

Naudia Miller, reprezentantă a organizaţiei radicale Black Collective Voices, un grup implicat în ocuparea zonei, a declarat joi, într-o conferinţă de presă: „Vom rămâne aici atât timp cât oamenii vor să rămână aici”. „Este voinţa oamenilor”, a spus ea, când a fost întrebată cât timp vor rămâne ocupanţii.

Membrii Consiliului intenţionau să convoace vineri o reuniune în care să alcătuiască o listă de cereri pentru a o prezenta guvernului local al oraşului, în speranţa unei „predări paşnice”, potrivit lui Anthony.

Cererile de pe listă includeau desfiinţarea departamentului de poliţie din Seattle, recompense pentru „victimele brutalităţii poliţiei” şi rejudecarea tuturor persoanelor aparţinând minorităţilor - care sunt aflate în prezent în închisoare pentru crime violente.

Oraşul se confruntă cu un ordin judecătoresc care a cerut probe că intenţionează să evacueze zona ocupată - după ce companiile afectate de revoluţionari şi rezidenţii care locuiesc şi lucrează în zonă au dat în judecată guvernul local al oraşului.

Departamentul de poliţie din Seattle a abandonat Secţia Est pe 8 iunie. Protestatarii care se confruntaseră violent cu poliţia au intrat imediat după aceea în zonă şi au blocat-o, instalând bariere pe drumuri. Gărzi armate ale revoluţionarilor au început după aceea să verifice identitatea persoanelor care intrau, în timp ce unii oameni care erau deja înăuntrul zonei ocupate au fost expulzate din diverse motive - de exemplu pentru purtarea de steaguri americane.

Zona a fost în mare parte paşnică în timpul zilei, dar violentă noaptea, conform materialelor video surprinse de reporteri. Două împuşcături au avut loc în weekendul trecut.

Primarul Seattle, Jenny Durkan, aparţinând Partidului Democrat, care a susţinut deschis ocupaţia continuă, a declarat luni că oraşul va evacua zona. Unii organizatori au spus protestatarilor să meargă acasă şi să continue „lupta” online.

Într-o declaraţie de joi pentru The Epoch Times, biroul lui Durkan a recunoscut că zona nu a fost încă evacuată.

„Conducerea oraşului a fost zilnic pe teren discutând cu demonstranţii, rezidenţii şi întreprinderile şi organizaţiile de încredere, care fac parte din comunitate, pentru a găsi o modalitate de progres, care protejează dreptul de a protesta paşnic şi securitatea oamenilor”, a spus un purtător de cuvânt.