PSD, lovit de unde se aştepta mai puţin. Cătălin Ivan cere excluderea partidului din familia sa europeană

Cătălin Ivan denunţă reprimarea violentă a mitingului Diasporei şi cere excluderea PSD din grupul S&D din Parlamentul European. În caz contrar, europarlamentarul cere ca de la 1 octombrie să nu mai fie considerat parte a S&D dacă nu se dă curs cererii sale.
Cătălin Ivan
Cătălin Ivan (Epoch Times România)

Europarlamentarul Cătălin Ivan le-a trimis, luni, socialiştilor europeni un email prin care cere excluderea PSD din grupul social-democraţilor europeni (S&D) după reprimarea violentă a protestului Diasporei din 10 august. De asemenea, Ivan le-a trimis colegilor săi din PE şi demisia sa din grup, începând cu data de 1 octombrie, demisie care ar trebui luată în considerare în cazul în care nu se va lua o decizie vizând excluderea PSD din familia sa europeană.

Totodată, Ivan lansează acuzaţii grave legate de reprimarea protestului, mai exact un scenariu pus la cale "din timp de oameni fideli lui Liviu Dragnea din Ministerul Afacerilor Interne."

Scrisoarea a fost transmisă, spune Ivan, în condiţiile în care la o lună de la protestul din 10 august "nu a existat nicio reacţie, ceea ce este inacceptabil."

"Consider că tăcerea reprezintă o formă de susţinere a regimului lui Liviu Dragnea şi atunci locul meu nu mai este în acest grup politic", scrie Ivan într-o postare pe Facebook.

În textul emailului trimis de social-democrat colegilor săi din Parlamentul european sunt şi "trimiteri către petiţiile care cer excluderea PSD din familia socialiştilor europeni, petiţii semnate de mai bine de 100 000 de români şi către ştiri în limba engleză care prezintă pe larg violenţele din Piaţa Victoriei din seara de 10 august", anunţă Ivan.

Redăm scrisoarea trimisă de Ivan colegilor săi:

“Dragă camarade,

Îţi scriu într-un moment dificil pentru social democraţia europeană, vital pentru România şi pentru Uniunea Europeană.
Rândurile acestea şi scrisoarea ataşată, adresată conducerii Grupului S&D, sunt scrise în numele luptei pentru democraţie în România, al luptei împotriva corupţiei şi, mai ales, al rămânerii acestei ţări pe drumul european.

Ataşez link-urile mai multor peţiţii online care cer excluderea PSD din familia socialiştilor europeni, petiţii care au fost semnate de peste o sută de mii de români care locuiesc în diferite state membre ale Uniunii.

În data de 10 august a avut loc un protest al românilor care muncesc şi locuiesc în ţări membre ale Uniunii Europene. Acest protest paşnic a fost transformat într-o luptă de stradă extrem de violentă între jandarmi şi grupuri organizate infiltrate în rândul protestatarilor după un scenariu pregătit din timp de oameni fideli lui Liviu Dragnea din Ministerul Afacerilor Interne. Trebuie menţionat că preşedintele PSD, primul ministru, ministrul de Interne şi şeful jandarmeriei sunt toţi din Teleorman, ultimii trei având singura calitate obedienţa faţă de Liviu Dragnea.

Acestui scenariu au căzut victime mii de femei, bătrâni şi copii nevinovaţi, urmările expunerii la gazul folosit de forţele de ordine sunt greu de anticipat, tot mai mulţi ajungând la spital cu probleme respiratorii sau de piele. Armele şi tehnicile folosite de jandarmerie au fost la limita legii, dacă nu ilegale, o anchetă aflându-se în acest moment în desfăşurare. Dincolo de partea legală, democraţia din România a primit o lovitură extrem de dură din partea partidului care, conform valorilor noastre comune, ar trebui să fie garantul democraţiei şi a libertăţii de exprimare.

Pentru că până acum a lipsit o reacţie fermă a conducerii PES sau a Grupului S&D, deşi ne aflăm la o lună de la evenimentele tragice din Piaţa Victoriei, şi pentru că orice zi în plus cu acest partid la guvernarea României înseamnă un pericol imens pentru noi toţi, o amânare a unei discuţii în grupul nostru politic ar însemna o susţinere tacită, un gir dat celui mai nociv regim politic din Europa în acest moment. Prin urmare, ataşez alături de solicitarea excluderii PSD din Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor Europeni şi, în eventualitatea în care nu se ia nicio decizie, demisia mea din acest grup începând cu data de 1 octombrie 2018. Consider că, după 15 ani de politică de stânga şi 9 ani de muncă în acest grup pentru a promova valori precum libertatea, solidaritatea, echitatea socială sau lupta împotriva corupţiei, orice zi în care PSD rămâne în acest grup înseamnă o compromitere a eforturilor noastre comune de până acum.

Îţi doresc putere şi inspiraţie pentru a lua cea mai bună decizie pentru grupul nostru politic şi pentru cei care şi-au pus încrederea în noi!”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne