Puterea organului de securitate secret al regimului comunist chinez este slăbită

Trupe paramilitare patrulând în Piaţa Tiananmen în afara Oraşului Interzis.
Trupe paramilitare patrulând în Piaţa Tiananmen în afara Oraşului Interzis. (Feng Li / Getty Images)

Pe 4 iunie, un ziar de stat din Guangdong a anunţat o schimbare în conducerea Comitetului pentru Afaceri Politice şi Legislative (CAPL), care pare a face parte dintr-o tendinţă de a lua puterea de la îndoctrinaţii fanatici ce conduceau de obicei comitetele din China.

Intitulată "Adjunctul Comitetului de Partid îşi asumă rolul de şef al Comitetului pentru Afaceri Politice şi Legislative (CAPL) în şase oraşe din Guangdong," povestea a fost publicată în ziarul Southern Metropolis.

Anterior, şeful CAPL a avut şi calitatea de şef al Biroului de Securitate Publică. Nu va mai fi cazul de acum înainte. În schimb, adjunctul Comitetului de Partid, care nu are niciun istoric în sistemul de securitate, va conduce CAPL.

În Guangdong, 6 din 21 de oraşe la nivel de prefectură vor fi afectate de această decizie.

Provincia Guangdong are 21 de municipii la nivel de prefectură, 33 de municipii la nivel de judeţ, trei judeţe autonome şi 43 de zone urbane.

Articolul a fost publicat la aniversarea a 23 de ani de la masacrul din Piaţa Tiananmen.

În China, propaganda este atent orchestrată şi planificată. Faptul că acest articol a fost publicat pe 4 iunie - "o zi sensibilă" - l-a făcut pe comentatorul Wei Tuo să-l vadă ca pe un alt semn al slăbirii puterii lui Zhou Yongkang, şeful CAPL şi membru al Comitetului Permanent al partidului.

Potrivit lui Wei Tuo, Guangdong a fost întotdeauna un câmp experimental pentru schimbările de politică ale regimului comunist. În timp ce facţiunile concurează între ele, şi liderul de partid Hu Jintao şi premierul Wen Jiabao accelerează epurarea adversarilor lor, schimbarea din Guangdong are implicaţii profunde.

Wei crede că aceasta înseamnă că CAPL va fi eliminat. "Odată ce CAPL este eliminat, persoana se poate concentra doar pe rolul său în calitate de adjunct al partidului. Nu va fi nevoie de o schimbare de personal", a spus el.

"Wang Yang este aliatul lui Hu Jintao şi Wen Jiabao. Prin modificarea tradiţiei ca şeful CAPL să fi îndeplinit şi funcţia de şef al Biroului de Securitate Publică, Wang Yang oferă altora un exemplu pentru modul în care CAPL poate fi izolat şi slăbit."

Guangdong nu este singurul loc unde CAPL este în curs de restructurare.

Până în luna mai, patru provincii au terminat propriile modificări la nivel de conducere. Nou-numitul Comitet Permanent al Comitetului Provincial de Partid conţine între 12 şi 14 persoane. Actualul şef al CAPL nu este inclus în cadrul Comitetului permanent din provinciile Shandong, Shanghai, Shaanxi şi Qinghai.

Zhao Wen, un comentator politic pentru televiziunea NTD din New York, a făcut o analiză. El crede că este foarte probabil ca acest lucru să fie un semn că regimul înlătură puterea pe care o are CAPL. Shandong, Shanghai şi Guangdong au înlăturat deja puterea CAPL. Pentru Wen Tuo, acest lucru este un semnal că CAPL va fi desfiinţat.

În peisajul politic din China, Guangdong şi Shanghai ocupă locul fruntaş în implementarea anumitor schimbări. Aceste manevre sunt de obicei efectuate după ce guvernul central ordonă direct. Este de aşteptat ca alte regiuni să le urmeze, potrivit lui Wen Tuo.

Manevra ar putea fi, de asemenea, o normalizare a puterii CAPL, dat fiind că acesta a atins un nivel de putere fără precedent în ultimul deceniu, din cauza rolului său în persecuţia împotriva Falun Gong.

Când fostul şef de poliţie din Chongqing, Wang Lijun, a fugit la Consulatul SUA din Chengdu, pe 6 februarie, acesta a iscat o furtună politică ce se află încă în plină desfăşurare. Lupta din spatele scenei este influenţată de atitudinea pe care oficialii o vor lua faţă de persecuţia împotriva Falun Gong. Fracţiunea ce are mâinile pătate de sânge – oficialii pe care fostul lider PCC, Jiang Zemin, i-a promovat în scopul efectuării persecuţiei – caută să evite asumarea responsabilităţii pentru crimele lor şi să-şi continue campania. Alţi funcţionari refuză să mai participe la persecuţie. Evenimentele prezintă o alegere clară pentru funcţionarii şi cetăţenii din China, precum şi pentru oamenii din întreaga lume: fie sprijină, fie se opun persecuţiei împotriva Falun Gong. Istoria va consemna alegerea fiecărei persoane în parte.