Puterile supraomeneşti ale legendarului Bruce Lee (video)

Bruce Lee a fost unul dintre cei mai celebri şi influenţi practicanţi de arte marţiale ai secolului 20.
Statuia lui Bruce Lee din Hong Kong
Statuia lui Bruce Lee din Hong Kong (Foto: iStock)

El a turnat câteva filme la Hollywood în anii '70. Iniţial s-a antrenat în Wing Chun Kung-Fu cu renumitul maestru Yip Man. După ce a devenit maestru în Wing Chun, şi-a întemeiat propriul stil de luptă, numit Jeet Kune Do (Calea interceptării pumnului). Filozofia sa suna astfel: a lua tot ceea ce este mai bun din toate şcolile de arte marţiale şi a lăsa deoparte tot ceea ce este inutil. A fost un fanatic al fitness-ului. Nu pierdea nicio ocazie de a se antrena.

Chiar şi după antrenament, atunci când se “relaxa” cu prietenii, el continua să facă exerciţii abdominale; în timp ce se uita la televizor, făcea şpagatul! Dar nu numai tehnicile sale incredibile de antrenament şi abilităţile sale l-au scos în evidenţă. Filozofia lui spirituală a ajutat Occidentul să înţeleagă mai bine artele marţiale, iar el devenit o emblemă a artelor marţiale din întreaga lume. Abilităţile lui Bruce Lee păreau a nu fi din lumea noastră! Ca mulţi alţi practicanţi de arte marţiale din istoria Orientului, Bruce Lee dispunea de asemenea de abilităţi excepţionale. El avea o forţă incredibilă! Având numai 59 de kg, el putea lovi un sac de box de 136 de kg, iar sacul se putea ridica până în tavan.

Avea Bruce abilităţi supranaturale?

Să aruncăm o privire la abilităţile sale. Într-o scenă din renumitul film: „Intrarea dragonului – omul cu gheara morţii” Bruce a luptat împotriva lui Bob Hall, unde a dat dovadă de o viteză, nemaivăzută în vreun film. Se spune, că în viaţa sa reală era un luptător chiar mai bun. Renumitul „pumn de 1 inch” al lui Bruce Lee este încă un exemplu pentru colosala sa forţă explozivă. Ţinând pumnul la o distanţă de 2,5 cm de pieptul adversarului şi lovind, prin pumnul său putea transmite atâta forţă loviturii sale, încât îl putea „sufla” pe adversarul său. Bruce avea un „pumn de neoprit”. În unele demonstraţii, experţi în arte marţiale nu au putut să blocheze lovitura lui venind de la o distanţă de câţiva paşi, cu toate că ştiau că lovitura vine! Când a dat opt lovituri lui Vic Moore - deţinător al unei centuri negre cu 10 dan - acesta nu a fost în stare să se apere în timp util, cu toate că ştia ce urmează. Impresionant! Toate acestea au fost făcute de un om cu o înălţime de 1,74 m şi 59 kg.

Pentru a-şi îmbunătăţi reflexele, Bruce lăsa să cadă boabe de orez şi le prindea cu beţişoarele. Bruce reuşea să stea într-un deget, să facă tracţiuni într-un singur braţ, iar sacul său de box cântărea 136 kg (un sac normal de box are 32 kg) şi era umplut cu metal. Pentru că în mod normal îşi distrugea echipamentele de antrenament datorită forţei sale imense, pentru el s-a fabricat un echipament special din piese auto. Atât filozofia sa, cât şi aptitudinile sale au inspirat milioane de oameni din întreaga lume şi au influenţat mulţi pseudo-luptători de arte marţiale din întreaga lume. Însemnările pe care le-a lăsat în urmă dezvăluie ce fel de persoană era Bruce. El îşi expunea gândurile şi conceptele şi în numeroase interviuri TV.

Câteva dintre frazele celebre ale lui Bruce Lee

„Goleşte-ţi spiritul. Fii lipsit de formă, ca apa. Dacă torni apă într-o ceaşcă, ea devine o ceaşcă. Dacă torni apă într-o sticlă, atunci ea devine o sticlă. Dacă o torni într-o ceaşcă de ceai, atunci ea devine ceaşca de ceai. Apa poate curge şi se poate topi sau se poate sparge. Prietene, fii apă.”

„Când mă uit împrejur, învăţ întotdeauna ceva, iar ceea ce învăţ este să fiu întotdeauna eu însumi şi să mă exprim pe mine însumi, să am încredere în mine însumi. Nu ieşi în afară şi nu căuta o personalitate de succes, pentru a o duplica. Agaţă-te de fundamentul fiinţei tale şi întreabă-te: „Cum de pot fi eu, eu?”

Bruce a murit la vârsta de 32 de ani, după ce a avut o reacţie alergică la un medicament administrat împotriva unei dureri de cap, în urma căreia creierul i s-a umflat. A intrat în comă şi a murit. Filmul său „Intrarea dragonului – omul cu gheara morţii” este un film despre Kung-Fu-ul clasic, care a apărut la scurt timp după moartea sa. Bruce era pe cale să devină o mare stea. Dacă nu ar fi murit de tânăr, cine ştie unde ar fi ajuns,... ca luptător de arte marţiale, ca actor şi ca om.

În clipul video alăturat puteţi viziona câteva dintre uimitoarele abilităţi ale lui Bruce Lee.