Putin acceptă supremaţia Statelor Unite

Liderul de la Kremlin a afirmat vineri la St. Petersburg că recunoaşte faptul că Statele Unite ale Americii sunt, probabil, singura superputere a lumii.
Vladimir Putin
Vladimir Putin (MIKHAIL KLIMENTYEV/AFP/Getty Images)

Preşedintele Vladimir Putin a declarat, vineri, 18 iunie, la Forumul Economic Internaţional din St Petersburg că a acceptat că Statele Unite sunt, probabil, încă singura superputere a lumii şi că este gata să coopereze cu oricine va câştiga preşedinţia SUA, dar nu vrea ca americanii să-i spună cum să trăiască, potrivit Reuters.

Comentariile lui Putin survin după o perioadă tensionată în relaţiile dintre SUA-Rusia, care a fost subminată de o serie de dezacorduri în privinţa unor chestiuni precum cele referitoare la Ucraina şi Siria.

Putin şi-a reiterat critica cu privire la rolul "necugetat" al Statelor Unite în evenimentele legate de invadarea Ucrainei de către Rusia şi a declarat că se opune la ceea ce a catalogat drept eforturi ale Statele Unite îndreptate împotriva redresării relaţiilor Rusiei cu Uniunea Europeană.

Dar liderul rus a avut şi câteva aprecieri pozitive la adresa SUA:

"America este o mare putere - astăzi, probabil, singura superputere. Acceptăm acest lucru", a declarat Putin, adăugând: "Vrem şi suntem gata să cooperăm cu Statele Unite ale Americii".

Reamintim în context că Uniunea Europeană a declarat vineri că menţine sancţiunile împotriva Rusiei încă un an, din cauza anexării Crimeei, la doar o zi după ce preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin în St. Petersburg.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe