Putin acuză UE de tentativă de "invadare a pieţei ruseşti" cu produse ieftine şi bune

Preşedintele rus Vladimir Putin.
Preşedintele rus Vladimir Putin. (ALEXEY NIKOLSKY / AFP / Getty Images)
Loredana Diacu
27.11.2013

Vladimir Putin îi acuză pe oficialii de la Bruxelles că şantajează Ucraina pentru a semna Acordul de Liber Schimb. Semnarea acordului reprezintă o mare ameninţare la adresa Rusiei, care, datorită regimului de liber schimb dintre Kiev şi Moscova, ar putea fi „inundată” cu produse europene ieftine şi bune, ceea ar putea aduce prejudicii economiei ruseşti, a declarat marţi Putin, aflat într-o vizită oficială în Italia, informează BBC.

Acordul de liber schimb cu UE ar putea abate asupra Rusiei sărăcie şi şomaj, avertizează Putin, care "se teme" că producătorii din Rusia nu vor putea concura cu produsele "de bună calitate" şi la preţuri mici, produse de vest europeni.

Invadarea pieţei Federaţiei Ruse cu mărfuri europene ar afecta direct agricultura, industria auto şi industria aeronautică, care s-ar putea confrunta astfel cu recesiune şi şomaj, afirmă liderul rus.

„Nu suntem gata să ne deschidem porţile mărfurilor europene”, a declarat Vladimir Putin în Italia, răspunzând astfel declaraţiilor oficialilor europeni care acuză Rusia că a făcut presiuni asupra Ucrainei pentru a renunţa la semnarea acordul de liber schimb, eveniment ce urma să aibă loc la summitul de la Vilnius în perioada 28-29 noiembrie.

Putin le-a cerut liderilor UE, pe care i-a numit "prietenii de la Bruxelles", să se abţină de la „cuvinte tăioase” pe subiectul presiunilor făcute asupra Ucrainei de ruşi, informează BBC.

"Trebuie să sufocăm economia naţională pentru ca ei să ne placă?" s-a întrebat retoric Putin.

Luni, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, au declarat că dezaprobă puternic "poziţia şi acţiunile Rusiei" în legătură cu semnarea acordului de către Ucraina.

Dar Putin neagă că ar fi făcut presiuni asupra Ucrainei, acuzând că UE este agresorul care "şantajează" Ucraina pentru a semna Acordul de Liber Schimb.

În timp ce Putin dă declaraţii despre pericolele ce îi ameninţă ţara, mii de ucraineni protestează împotriva refuzului guvernului de la Kiev de a continua negocierile în vederea semnării Acordului de asociere cu Uniunea Europeană.

Pe cealaltă parte, UE declară că îşi ţine uşile larg deschise pentru Ucraina, cerând însă că ţara să dea un răspuns până vineri în privinţa semnării Acordului de Liber Schimb.

Preşedintele Ianukovici, cel care a făcut pe 22 noiembrie anunţul că Ucraina va renunţa la semnarea Acordului de Liber Schimb, va participa la summitul de la Vilnius, existând încă speranţe că va semna mult doritul acord.

Acordul a fost însă condiţionat de UE de eliberarea Iuliei Timoşenko, fostul premier al Ucrainei, lucru care nu s-a întâmplat. Pentru Ianukovici, eliberarea lui Timoşenko (acuzată de trădarea intereselor naţionale în favoarea Rusiei, prin semnarea unui contract de furnizare de gaze, extrem de dezavantajos pentru ţara sa) ar fi un suicid politic pe care preşedintele a refuzat să îl facă până acum.

Imediat după ce Ianukovici a anunţat oficial că suspendă procesul de semnare a Acordului de Liber Schimb (la câteva ore după ce parlamentarii ucraineni au refuzat să sprijine proiectul de lege care ar permite eliberarea fostului premier Iulia Timoşenko), UE a acuzat Rusia că a făcut presiuni, cunoscut fiind specificul "jocului" rusesc: şantaj cu preţul gazelor naturale, ameninţări cu embargouri economice şi, specific pentru tensionata relaţie Rusia-Ucraina, ameninţări cu introducerea obligativităţii vizei pentru cetăţenii ucrainieni. Pentru a arată că nu glumesc, în ultimele săptămâni ruşii au întors de la graniţele sale sute de ucrainieni, sub varii pretexte, făcând astfel o prefaţare a ce va urma dacă Ucraina semnează Acordul de Liber Schimb.

La şantaj, ruşii ar fi adăugat şi "persuasiunea", opoziţia ucrainiană afirmând că Moscova i-a promis preşedintelui Viktor Ianukovici o compensaţie de 20 de miliarde de dolari în schimbul suspendării semnării Acordului cu UE şi intrării în Uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.

În prezent, poziţia lui Ianukovici este una de expectativă prudentă. Preşedintele Ucrainei nu vrea să strice prietenia cu Bruxelles-ul, pierzându-şi capitalul electoral, dar nu îşi poate "permite" nici să îi supere pe ruşi. „Nu vrem absolut deloc să fim un câmp de bătălie între UE şi Rusia. Dorim să avem relaţii bune şi cu Uniunea Europeană, precum şi cu Rusia”, a declarat Viktor Ianukovici recent, arătând că Ucraina aşteaptă cel mai bun moment pentru a semna.

"Vom aştepta un nivel confortabil pentru noi, pentru interesele noastre; atunci când ne vom putea pune de acord asupra unor condiţii normale, vom putea vorbi de semnarea acestui document", a declarat Ianukovici într-o intervenţie televizată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor