Putin: Cercetătorii care au murit în timpul testului nuclear din Arhanghelsk dezvoltau o "armă nemaipomenită"

Preşedintele rus Vladimir Putin
Preşedintele rus Vladimir Putin (Iuri Kadobnov/Getty Images)

La trei luni după o explozie a motorului nuclear al unei rachete oarecum misterioase în nordul extrem al Rusiei, care a determinat creşterea nivelului radiaţiilor de cel puţin şaisprezece ori peste normal, preşedintele Putin a afirma, joi, în declaraţiile sale, că armata sa dezvoltă o armă care nu are „egal în lume", potrivit agenţiei de ştiri Interfax.

„Deţinerea unei astfel de tehnologii unice este astăzi cea mai importantă garanţie fiabilă a păcii pe planetă”, a declarat Putin la o întâlnire cu membri ai familiilor celor ucişi, transmite Interfax.

Analiştii americani specializaţi în dezvoltarea motoarelor nucleare cred că explozia a fost rezultatul unui test eşuat al unei rachete de croazieră care avea un motor nuclear - o tehnologie la care SUA au renunţat în anii '50 deoarece este foarte primejdioasă pentru oamenii aflaţi sub traiectoria rachetei, fiind expuşi la particule radioactive după survolul rachetei.

Declaraţiile anterioare ale oficialilor Rusiei au indicat că accidentul radiologic petrecut în 8 august, în Severodvinsk, a implicat un „reactor nuclear miniaturizat” şi au confirmat că s-a produs o explozie din cauza unei „surse cu izotopi radioactivi”.

Aceste informaţii au fost dezvăluite din cauza încercării iniţiale de a acoperi natura radioactivă a accidentului în zilele de după explozie.

Rusia a acoperit explozia mortală a reactorului nuclear din august, în timpul recuperării din ocean a uneia dintre noile super-arme ale lui Vladimir Putin, o rachetă de croazieră cu motor nuclear numită de NATO Skyfall, potrivit unui înalt oficial din Departamentul de Stat.

„Au condus o misiune complexă, responsabilă şi critică”, a declarat Putin despre cei cinci oameni de ştiinţă care au murit în urma exploziei. Cel puţin alte trei persoane au fost rănite în explozie.

Medicii care au tratat pacienţii la scurt timp după incident nu ştiau că aceştia fuseseră expuşi la radiaţii nucleare.

"Vorbim despre cele mai avansate şi inegalabile idei şi soluţii tehnice, arme care sunt concepute pentru a asigura suveranitatea şi securitatea Rusiei pentru deceniile următoare", a afirmat Putin.

În acel moment, Reuters a menţionat niveluri periculoase de radiaţii emise de testul militar: "Greenpeace a citat date oficiale care situau nivelul radiaţiilor de 20 de ori peste nivelul normal din Severodvinsk - şi în jurul localităţii pe o rază de 30 de kilometri de Nionoksa.“

Incidentul misterios a avut un al doilea episod, când diplomaţi americani care se deplasau oficial la faţa locului au fost daţi jos din tren.