Putin semnează legea care îl ţine la putere până în 2036. Urmează un referendum

Preşedintele rus Vladimir Putin
Preşedintele rus Vladimir Putin (Getty Images)

Preşedintele Vladimir Putin a autorizat o lege controversată privind modificările constituţionale care îi vor permite să rămână în funcţie până în 2036.

Preşedintele rus, în vârstă de 67 de ani, a semnat sâmbătă legea votată în Parlament pe repede înainte. Modificarea Constituţiei ruse va fi totuşi supusă unui vot naţional.

În primul rând, Curtea Constituţională trebuie să se pronunţe asupra legalităţii modificărilor, ceea ce ar duce la pasul următor, un vot planificat la nivel naţional pe 22 aprilie.

În prezent, Putin este împiedicat să candideze din nou la funcţia de preşedinte atunci când îi expiră mandatul în 2024, având în vedere limitele constituţionale, dar noua lege ar schimba acest lucru. Un singur mandat prezidenţial este de 6 ani.

Vorbind în parlamentul rus, considerat o excrescenţă a Kremlinului, Putin a făcut apel la stabilitatea naţiunii în perioadele haotice şi incerte făcând referire la inamici prezenţi atât în interiorul cât şi în afara Rusiei.

Este important, a spus el, ca un preşedinte să asigure „dezvoltarea evolutivă” a ţării. Acum nu este momentul să ne mişcăm prea repede pentru a schimba modul în care funcţionează puterea de stat rusă: „Am avut suficiente revoluţii”, a afirmat acesta

Putin le-a spus marţi parlamentarilor că nu acceptă eliminarea completă a limitei privind mandatele prezidenţiale, un element al propunerii legislative iniţiale. Dar Putin a susţinut ferm ideea de resetare a numărului termenelor pentru care ar putea candida.

În apelul său în faţa parlamentului, Putin a indicat şi alte ţări care nu au restricţii în ceea ce priveşte numărul mandatelor prezidenţiale. Chiar şi în Statele Unite, a spus el, limita de două mandate nu a existat decât după ratificarea celui de-al 22-lea amendament, în 1951.

Printre alte modificări constituţionale autorizate de Putin se numără o interdicţie constituţională permanentă a căsătoriei între persoane de acelaşi sex, precum şi includerea „credinţei în Dumnezeu”, care este proclamată ca una dintre valorile tradiţionale ale Rusiei.