R. Moldova: Evoluţia situaţiei epidemiologice privind infecţia COVID-19 în săptămâna 9-15 august

(gov.md)

În săptămâna 9 – 15 august 2021, pe întreg teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 1.414 cazuri de COVID-19, dintre care 92% în rândul persoanelor nevaccinate, iar 5% la persoanele vaccinate cu schemă incompletă.

Faţă de săptămâna precedentă, se atestă o creştere a numărului de cazuri cu 30.8%, media din ultimele 14 zile fiind de 178 cazuri. A crescut numărul cazurilor de infectare în rândul copiilor cu 17,1% (de la 110 copii săptămâna 31 la 129 copii în săptămâna 32), cât şi în rândul femeilor gravide, de la 3 la 11 cazuri, se arată într-un raport al Ministerului Sănătăţii.

Majoritatea pacienţilor au dezvoltat forme uşoare şi asimptomatice (82.6%), fiind urmaţi de pacienţii cu forme medii (9.4%) şi forme grave (8.1%). Internaţi în stare extrem de gravă în secţiile de terapie intensivă se află în acest moment 24 pacienţi.

Numărul total de decese înregistrate în R.Moldova este de 6308, 80,9% dintre acestea fiind înregistrate la persoanele cu vârsta peste 60 ani, iar 41,3% în rândul persoanelor de sex feminin.

Cele mai afectate teritorii administrative sunt mun. Bălţi (299 cazuri la 100 mii), mun. Chişinău (292 cazuri la 100 mii), r. Edineţ (262 cazuri la 100 mii) şi r. Anenii Noi (246 cazuri la 100 mii).

Pe parcursul săptămânii 32 au fost înregistrate 26 decese, numărul lor rămâne relative stabil cu săptămâna 31 (27 decese) şi în creştere comparativ cu săptămâna 30 (1 deces).

Totodată, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale (MSMPS) transmite că numărul de persoane recuperate a crescut cu 39,1% comparativ cu săptămâna 31 (30,7%), constituind 254.026 mii persoane.

Incidenţa în ultimele 14 zile constituie 72 cazuri la 100 mii persoane, cu o creştere de 24,1% comparativ cu săptămâna 31 (58 cazuri la 100 mii) şi cu 56,5% comparativ cu săptămâna 30 (46 cazuri la 100 mii).

În ultimele 14 zile, a fost stabilită alertă cu cod roşu în teritoriile administrative: Cahul (260 cazuri la 100 mii), Soroca (160 cazuri la 100 mii), Bălţi (116 cazuri la 100 mii) şi Teritoriul administrativ din stânga Nistrului (109 cazuri la 100 mii).

De la iniţierea Campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 (2 martie 2021) au fost administrate 1.149.728 doze de vaccin, se arată în comunicatul Ministerului Sănătăţii.

Acoperirea naţională cu o doză constituie 19,67%, cu schemă completă – 16,71%, lucrători medicali vaccinaţi cu o doză: 87,98 %, lucrători medicali vaccinaţi cu două doze: 83,70 %. În total, au fost imunizaţi împotriva virusului 87,9% din lucrătorii medicali, ceea ce a determinat reducerea morbidităţii în rândul acestora cu 90%.

Cea mai înaltă rată de vaccinare cu schemă completă e înregistrată în municipiul Chişinău – 25%, Soroca – 18%, Dubăsari – 19%, Orhei -17%. În acelaşi timp, în raioanele Sângerei, Taraclia şi UTA Găgăuzia, e cea mai redusă acoperire vaccinală din ţară de 9% – 12%. O rată mică e şi în rândul populaţiei cu vârsta cuprinsă între 18 şi 29 de ani.

Totodată, ultimele date arată că au fost raportate în total 1.456 reacţii adverse, dintre care 93,06% cu forme uşoare, 6,9% cu forme moderate, forme severe nu au fost înregistrate.

MSMPS a mai menţionat că, până în prezent, Republica Moldova a recepţionat 1.599.700 de doze de vaccin împotriva virusului Wuhan. Vaccinarea împotriva COVID-19 este gratuită şi recomandată de toate instituţiile în sănătate la nivel naţional şi internaţional, ca fiind singura soluţie pentru a opri pandemia.