Raidurile americane în Irak şi Siria nu reuşesc să oprească înaintarea jihadiştilor (AFP)
(Royal Danish Air Force)
Bombardamentele coaliţiei internaţionale conduse de SUA împotriva poziţiilor grupării islamiste radicale Statului Islamic, începute pe 8 august în Irak şi extinse pe 23 septembrie şi în Siria, au reuşit să împiedice căderea oraşului strategic sirian Kobane, dar oprirea înaintării jihadiştilor pe celelalte fronturi se lasă aşteptată, se arată într-o analiză publicată luni de AFP.
În prezent, Statul Islamic continuă să câştige teren în vestul Irakului şi îşi consolidează controlul asupra altor teritorii cucerite, însă responsabilii americani insistă că este prea devreme pentru a trage concluzii, mai ales că forţele irakiene şi cele kurde încă nu şi-au refăcut capacităţile militare. 'Suntem abia în primul minut al meciului', susţine un înalt responsabil din Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu şi Asia Centrală (CENTCOM).
Totuşi, înalţi responsabili din administraţia şi armata americană recunosc că vor mai trece câteva luni până când armata irakiană va fi, cu sprijinul Statelor Unite, suficient de bine echipată şi antrenată pentru a efectua cu succes contraatacuri terestre împotriva Statului Islamic. În plus, triburile sunnite din Irak nu s-au alăturat deocamdată trupelor guvernamentale, liderii acestora aşteptând încă deciziile politice ale noului premier irakian Haider Abadi.
Cât despre situaţia de la Kobane, responsabilii americani sunt de părere că, pentru moment, raidurile aeriene i-au ajutat pe combatanţii kurzi să respingă asaltul jihadiştilor, dar admit că evoluţiile sunt incerte, mai ales că Turcia refuză acordarea oricărui ajutor militar kurzilor.
De altfel, în interiorul coaliţiei antijihadiste par să existe divizări profunde. Pe lângă hotărârea Turciei de a împiedica orice consolidare militară a kurzilor, aceasta şi statele din Golf au o viziune diferită de cea a Washingtonului în ce priveşte modalitatea de desfăşurare a luptei împotriva preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Ele doresc o acţiune militară hotărâtă împotriva acestuia, opţiune respinsă deocamdată de oficialii americani, ce preferă să mizeze în continuare pe sprijinirea rebelilor moderaţi. Cât despre statele europene care s-au alăturat coaliţiei, ele participă numai la raidurile aeriene împotriva Statului Islamic în Irak, nu şi în Siria.
Obiectivele războiului nu sunt suficient de bine definite pentru a uni deplin statele coaliţiei, explică pentru AFP sub acoperirea anonimatului un responsabil francez, el considerând că există o serie de probleme politice care au repercusiuni asupra strategiei militare.
Obiectivul iniţial al acestei strategii a fost ca bombardamentele să creeze 'o barieră de foc' în calea ofensivei jihadiştilor, astfel încât trupele irakiene să poată trece la contraofensivă. Însă realitatea de pe teren arată ca, după cele 630 de raiduri aeriene efectuate în Siria şi Irak, jihadiştii continuă să avanseze, în special în provincia Anbar, în vestul Irakului.
Statele Unite şi-au dat seama că forţele irakiene sunt mai slabe decât au estimat iniţial, explică Anthony Cordesman, analist la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale din Washington. Pe de altă parte, intensitatea campaniei de raiduri aeriene este mult mai redusă decât cea din Libia în anul 2011, unii calificând-o chiar timorată. Alţii, mai ales responsabili militari americani şi reprezentanţi ai opoziţiei republicane, insistă că nu se pot obţine rezultate doar cu loviturile aeriene, fiind necesară o intervenţie terestră, acţiune pe care Administraţia Obama încearcă să o evite. O astfel de părere este exprimată de un general american în retragere, care afirma că SUA 'au declanşat doar o burniţă acolo unde era nevoie de un uragan'.
Dar responsabili de la Pentagon argumentează că raidurile aeriene sunt limitate pentru a evita producerea de victime în rândul populaţiei civile şi sunt încrezători că, până la urmă, trupele irakiene vor reuşi să întreprindă acţiuni contraofensive pe scară extinsă, ei dând ca exemplu recucerirea barajului de la Mosul, care, în opinia lor, dovedeşte că forţele locale pot întreprinde misiuni complexe.
