Rareş Bogdan, despre intrarea în Guvern: Dacă colegii consideră că e nevoie de mine, mă voi supune dorinţei partidului

Rares Bogdan
Rares Bogdan (Epoch Times România)

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a fost întrebat, la Profit News TV, dacă ar renunţa la mandatul său de la Bruxelles pentru a ocupa o poziţie în Guvern la momentul rotativei.

"Deocamdată suntem în 2022, îmi fac treaba, zic eu extrem de serios la PE. Nu îmi doresc să plec de la Parlamentul European, din contră, mă simt foarte bine şi mă simt din ce în ce mai bine relaţional şi cred că la ora actuală, fără laudă, sunt unul dintre europarlamentarii români foarte activi şi foarte influenţi (..) Eu cred că astăzi asta e menirea mea. Dacă PNL, premierul Nicolae Ciucă, preşedinte al PNL, colegii din BPN, consideră că la momentul rotativei este nevoie de prezenţa mea, sau de modul meu de a comunica sau de anumite abilităţi, talente ale mele în politică internă, mă voi supune dorinţei partidului, dar nu face parte din dorinţele mele", a declarat Rareş Bogdan, citat de News.ro.

Liderul liberal susţine că sunt două-trei domenii unde s-ar pricepe, dar "poziţiile sunt toate ocupate şi ar părea că vreau să înlocuiesc pe cineva."

Europarlamentarul a afirmat că PNL va obţine trei sau patru poziţii la rotativa premierilor, în 2023, şi anume vicepremier, SGG, ministerul Transporturilor, Ministerul Finanţelor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne