Războaiele americane fac ca relaţia Turciei cu Occidentul să fie tot mai dificilă din punct de vedere politic

Atitudinea opiniei publice turce legate de Occident s-a înăsprit din cauza războiului din Irak şi nu şi-a revenit, potrivit unui articol semnat de Conor Gallagher şi publicat în Naked Capitalism. De atunci, au existat probleme aproape constante, ambele părţi alimentând focul - SUA cu aroganţa sa, iar preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan folosind conflictele în scopuri politice. În ciuda aparenţelor însă, ele continuă să coopereze într-o gamă largă de probleme.

Acest lucru ar putea deveni mai dificil. Adevărul este că SUA, prin susţinerea genocidului "plauzibil" al Israelului în Gaza, a reuşit să găsească o problemă care ar putea provoca o ruptură ireparabilă între Occident şi marea majoritate a cetăţenilor turci, ceea ce ar putea face ca Erdogan sau oricine altcineva care a rămas parţial aliniat cu Occidentul să devină toxic din punct de vedere politic.

Timp de luni de zile după 7 octombrie, Erdogan a făcut declaraţii de bun-simţ faţă de cauza palestiniană, în timp ce comerţul a continuat să circule între Turcia şi Israel. Alegătorii l-au forţat să adopte o poziţie mai fermă la scrutinul din 31 martie, când Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AK) al lui Erdogan a pierdut votul popular pentru prima dată din 2002 - parţial din cauza răspunsului guvernului la războiul Israelului din Gaza (cealaltă mare problemă a fost economia).

Partidul islamist de extremă-dreapta Noul Partid al Bunăstării (YRP) a părăsit Alianţa Populară, aflată la guvernare, a lui Erdogan, şi a făcut campanie pentru a pune capăt schimburilor comerciale cu Israelul, iar ca urmare a devenit al treilea partid ca mărime la nivel naţional, cu 6,2% din voturi, şi a câştigat 60 de municipalităţi.

Un Erdogan contrariat a declarat că AKP va începe să asculte mai mult de preocupările alegătorilor.

La 2 mai, a apărut vestea că Turcia opreşte toate schimburile comerciale cu Israelul, ceea ce, teoretic, ar putea fi o lovitură majoră pentru acesta din urmă. Turcia este a cincea cea mai mare sursă de importuri israeliene, care includ produse de mare valoare, precum fier, plastic şi oţel, pe lângă bunuri de bază, cum ar fi produse alimentare şi textile. În 2022, fierul şi oţelul au fost în fruntea listei de exporturi turceşti către Israel, având împreună o valoare de 1,19 miliarde USD.

În mod surprinzător, SUA a rămas impasibilă în legătură cu anunţul Turciei, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, declarând că "amândoi sunt aliaţii noştri şi îi încurajăm să lucreze pentru a-şi rezolva diferendele". Adevărul este că SUA nu poate face mare lucru, deoarece Washingtonul a făcut deja atâtea presiuni în chestiunea Ucrainei, iar încercarea de a face acelaşi lucru în chestiunea măcelului din Gaza, care a inflamat opinia publică din Turcia, nu ar fi înţeleaptă. Declaraţia lui Miller ignoră, de asemenea, faptul că "diferendele lor" ar putea fi rezolvate dacă SUA ar forţa Israelul să pună capăt genocidului său "plauzibil".

Ministrul israelian de Externe a declarat, la 9 mai, că Erdogan a dat înapoi în privinţa restricţiilor sale comerciale, dar Ankara a negat acest lucru. Astfel, declaraţia Israelului ar suna fie imprudent, fie mai degrabă ca o ameninţare.

Există încă întrebări cu privire la cât de fermi sunt Erdogan şi turcii în ceea ce priveşte suspendarea comerţului.

La 5 mai, cotidianul financiar israelian Globes a relatat că Turcia nu a oprit deocamdată încărcarea petrolierelor în portul Ceyhan cu destinaţia Israel, potrivit unor surse israeliene. Azerbaidjanul este un furnizor important de petrol pentru Israel, prin intermediul oleoductului Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC), la capătul căruia petrolul este încărcat în petroliere care îl aduc la Haifa.

Azerbaidjanul şi Turcia sunt aliaţi puternici, iar Israelul se bucură probabil de cele mai strânse legături cu Azerbaidjan, o naţiune majoritar musulmană, şi este un furnizor important de arme pentru ţara caspică. În perioada 2016-2020, Tel Aviv a reprezentat 69% din principalele importuri de armament ale Azerbaidjanului, inclusiv drone kamikaze care au căpătat notorietate în războiul din 2020 din Nagorno-Karabah.

Israelul este unul dintre principalii clienţi pentru petrolul azer, importând în ianuarie un volum în valoare de 297 de milioane de dolari.

Dacă Erdogan ar vrea cu adevărat să fie dur cu Israelul şi să conducă răspunsul lumii musulmane, aşa cum a afirmat, ar putea nu numai să oprească tranzitul petrolului azer, ci poate chiar să încerce să facă ceva în privinţa altor furnizori. După Azerbaidjan, al doilea cel mai mare exportator de petrol către Israel este Kazahstan, care îl trimite prin conducta Caspian Pipeline Consortium (CPC), controlată de Chevron, ExxonMobil şi Shell, către portul rusesc Novorossiysk de la Marea Neagră.

Articolul 5 din Convenţia de la Montreux din 1936 prevede ca, în cazul în care Turciei este un beligerant, navele comerciale neutre pot tranzita strâmtorile pe timp de zi prin rutele desemnate, dar numai dacă nu ajută inamicul.

În schimb, Israelul începe să îşi trimită din nou diplomaţii în Turcia, la jumătate de an după ce i-a retras din cauza unor probleme de securitate, şi există, de asemenea, zvonuri privind redirecţionarea exporturilor de către Turcia prin intermediar:

O soluţie propusă este de a transporta produsele prin ţări europene, potrivit ziarului Yedioth Ahronoth.

Compania israeliană de transport maritim iShip Forwarding a sugerat o soluţie de ocolire a interdicţiei prin stabilirea unei noi rute logistice prin care produsele turceşti sunt mai întâi transportate în ţări terţe şi, de acolo, în Israel. Această soluţie permite producătorilor turci să continue să furnizeze bunuri în Israel fără a încălca interdicţia şi fără ca aceştia să ştie că produsele ajung în Israel. Compania de transport maritim a refuzat să dezvăluie ţara terţă specifică prin care trece transportul, dar ziarul israelian a menţionat, printre altele, Bulgaria şi România. Acest tranzit ar presupune costuri suplimentare pentru transport, dar asigură fluxul continuu de mărfuri.

Dacă aceste informaţii conform cărora Turcia şi-a îndulcit deja suspendarea comerţului cu Israelul sunt adevărate, se pot aştepta mai multe reacţii negative, deoarece turcii sunt foarte atenţi la această problemă - lucru demonstrat de faptul că Erdogan nu a putut scăpa cu strategia sa obişnuită de a vorbi, dar fără a acţiona, la recentele alegeri locale.

Şi cu cât mai mult timp Erdogan şi cei mai sus-puşi din Turcia încearcă să ţină sub control reacţia populară împotriva Israelului şi a partenerilor săi din Occident, cu atât este mai probabil ca situaţia să explodeze.

Imagine de ansamblu - Turcia şi Occidentul

Numărul problemelor dintre Ankara şi Occident din ultimele decenii este aproape prea mare pentru a fi numărat. Iată doar o scurtă listă:

- Sancţiuni şi iar sancţiuni. SUA sancţionează persoane şi companii turceşti pentru "ajutorarea Rusiei", pentru "ajutorarea Iranului", iar SUA ameninţă deja că vor aplica şi mai multe sancţiuni în legătură cu exporturile firmelor turceşti către Rusia. O căutare rapidă pe site-ul Biroului de control al activelor străine al Trezoreriei SUA indică un număr impresionant de 232 de persoane sau entităţi turceşti sancţionate. Acest lucru nu este foarte bine văzut în condiţiile în care Turcia trece prin cea mai gravă criză economică din ultimele două decenii.

- Turcia a fost ignorată de UE.

- Începând cu anii 1990, Ankara a cerut de mai multe ori NATO să desfăşoare sisteme de avertizare timpurie şi rachete Patriot în Turcia, dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. În 2017, Rusia a vândut Turciei sistemele sale de apărare antirachetă S-400, care sunt, fără îndoială, superioare la tot ceea ce are Occidentul. Ca răspuns, SUA au expulzat Turcia din programul său F-35 şi au sancţionat organizaţia industriei de apărare a ţării şi pe liderii acesteia.

- Posibilă implicare a SUA în tentativa eşuată de lovitură de stat din 2016.

- Forţele intermediare ale SUA din Ucraina ar fi încercat să saboteze conductele dintre Rusia şi Turtucaia în cursul anului trecut.

- Sprijinul occidental pentru kurzi, până la punctul în care există posibilitatea ca soldaţii turci să se afle faţă în faţă pe teren cu soldaţii americani, care sprijină YPG în Siria.

- SUA a abandonat poziţia sa în mare parte neutră în ceea ce priveşte relaţia Turciei atât cu Grecia, cât şi cu Cipru. Washingtonul intensifică ajutorul militar acordat Greciei, transformând un port din apropierea frontierei turceşti într-o bază navală şi trimiţând armament în Cipru după ce a pus capăt unei interdicţii vechi de zeci de ani privind vânzările de arme.

Toate acestea au avut loc în ciuda statutului Turciei de al doilea cel mai important membru al NATO doar pe baza poziţiei sale geografice, care include controlul accesului la Marea Neagră. Aceste probleme evidenţiază o diferenţă fundamentală în modul în care cele două părţi privesc alianţa: în timp ce Turcia se consideră ceva mai mult decât o putere regională şi doreşte să fie tratată ca atare, SUA doreşte, în esenţă, ca Ankara să execute ordinele.

Deocamdată, relaţia continuă în mare parte din necesitate economică. În timp ce Turcia importă energie ieftină şi fiabilă din Rusia, fabricile sale produc bunuri pentru piaţa europeană.

Dar preocupările economice pot fi anulate de opinia populară, aşa cum am văzut prin faptul că Erdogan a fost în mare parte forţat de alegători să înceapă să ia măsuri mai active împotriva Israelului, în ciuda problemelor economice ale Turciei. Nu există semne că traiectoria atitudinilor şi acţiunilor SUA-Israel se va schimba şi, prin urmare, nu este greu de văzut cum opoziţia publică turcă faţă de Occidentul condus de SUA va continua să se înăsprească. Sinem Adar, asociat la Centrul pentru Studii Aplicate privind Turcia din cadrul Institutului German pentru Afaceri Internaţionale şi de Securitate, scrie la War on the Rocks:

Elitele conducătoare din Turcia consideră că "Occidentului îi lipseşte gândirea strategică şi s-a îndepărtat tot mai mult de restul lumii în faţa diferitelor probleme, inclusiv relaţiile cu China, migraţia şi terorismul, precum şi deplasarea gravitaţiei economice dinspre Vest spre Est".

Pentru Ankara, sprijinul neechivoc şi necondiţionat pe care administraţia Biden îl acordă Israelului confirmă această convingere. Declanşând o convergenţă între politicile Turciei, Egiptului, Arabiei Saudite şi ale altor ţări, jurnaliştii pro-guvernamentali se aşteaptă ca acest conflict să ducă la o izolare tot mai mare a Israelului. Indiferent de afilierea lor ideologică, majoritatea actorilor politici turci tind să vadă conflictul recent din Gaza ca pe unul între aşa-numitul Occident (condus de Statele Unite) şi Orient. De la atacul controversat de la spitalul al-Ahli din oraşul Gaza, au existat apeluri la guvern pentru a se alia cu ţările din Sudul global pentru a "opri alianţa dintre SUA şi Israel".

Însă metodele propuse variază. Adresându-se unei sesiuni de urgenţă a Organizaţiei pentru Cooperare Islamică la 18 octombrie, Fidan a făcut apel la ţările musulmane să acţioneze cu "încredere în sine" şi să "sfideze naraţiunea hegemonică care le-a fost impusă", dar fără a oferi o foaie de parcurs concretă pentru a face acest lucru. Devlet Bahceli, liderul partenerului junior al AKP, Partidul Mişcării Naţionaliste, a declarat că Turcia ar trebui să intervină militar dacă nu există o încetare a focului. Cei care critică aspiraţiile civilizaţionaliste ale Ankarei, dar îi împărtăşesc aspiraţiile pentru o politică externă independentă de Occident, cer să fie daţi afară militarii americani de la baza aeriană Incirlik şi de la staţia radar Kurecik din Malatya.

În timp ce opoziţia principală rămâne angajată faţă de Occident şi chiar şi Erdogan, de obicei agil, a părut puţin cam lent în a ţine pasul cu opinia publică în chestiunea palestiniană, alţii încep să umple golurile, vorbind împotriva lipsei de acţiune turcă în Palestina şi acuzând din ce în ce mai mult NATO.

În noiembrie au avut loc proteste la baza aeriană americană Incirlik. Protestatarii au încercat să ia cu asalt baza şi s-au luptat cu poliţiştii în echipament antirevoltă, care au tras cu gaze lacrimogene şi au folosit tunuri cu apă pentru a dispersa mulţimea. Se pare că baza din sudul Turciei este încă folosită de SUA pentru a livra arme Israelului. Există, de asemenea, faptul că Incirlik găzduieşte arme nucleare americane, ceea ce a devenit din ce în ce mai controversat. Întrebat despre acest lucru înainte de alegerile din 2020, Biden a declarat că este "îngrijorat".

Potrivit Nordic Monitor, protestele au fost cel puţin parţial organizate de agenţia turcă de informaţii MIT, care, în încercarea de a-i oferi lui Erdogan mai multe pârghii în discuţiile cu DC, "a angajat o organizaţie jihadistă de caritate pentru a orchestra un marş la nivel naţional". Să sperăm că MIT nu-şi va pierde controlul asupra bunurilor sale.

De asemenea, au avut loc proteste şi la staţia radar Kurecik a NATO din sud-estul Turciei, unde mii de oameni au scandat împotriva Israelului şi a NATO. Deşi Turkiye a fost de acord să găzduiască staţia radar cu condiţia ca informaţiile colectate acolo să fie împărtăşite doar cu statele membre NATO, se crede în general că şi Israelul primeşte informaţiile. Iranul a criticat Turcia atunci când radarul a fost instalat, în 2011, spunând că acesta ar ajuta la protejarea Israelului de atacurile cu rachete iraniene în caz de război.

Având în vedere că SUA şi Israelul sunt aliate, acţiunile Israelului în Gaza sporesc opoziţia din Turcia faţă de SUA şi NATO. Iar această tendinţă este anterioară genocidului "plauzibil" al Israelului:

Un sondaj realizat în decembrie 2022 de compania turcă Gezici a constatat că 72,8% dintre cetăţenii turci intervievaţi erau în favoarea unor relaţii bune cu Rusia. Prin comparaţie, aproape 90% percep Statele Unite ca fiind o ţară ostilă. De asemenea, sondajul a arătat că 24,2% dintre cetăţeni cred că Rusia este ostilă, în timp ce 62,6% consideră că Rusia este o ţară prietenoasă. În mod similar, mai mult de 60% dintre respondenţi au declarat că Rusia contribuie pozitiv la economia turcă.

Aceste rezultate sunt uluitoare. Rusia şi Turcia au o istorie lungă şi dificilă, iar până nu demult, în 2016, Rusia era considerată de către public drept cea mai mare ameninţare pentru Turcia. Doar 16% dintre turci aveau o părere favorabilă despre Rusia în 2014. Reversul major este probabil rezultatul unei campanii susţinute a Rusiei de îmbunătăţire a legăturilor prin intermediul legăturilor energetice şi construirii primei centrale nucleare în Turcia. Alte măsuri dure ale SUA nu au ajutat şi există o mare posibilitate ca, din cauza impopularităţii SUA în Turcia, atunci când legăturile Rusiei cu Occidentul se deteriorează, aceasta să fie mai bine privită în Turcia.

În timp ce opiniile austere faţă de Occident persistă de la Războiul din Irak, există multe diferenţe între situaţia de atunci şi astăzi care fac ca aceasta să fie mai volatilă.

Statele Unite sunt văzute ca agravând criza economică a Turciei prin aplicarea de sancţiuni din cauza unei percepţii de lipsă de entuziasm faţă de războiul economic împotriva Rusiei. (Turcia nu s-a alăturat sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei şi a profitat de pe urma faptului că a acţionat ca intermediar între Rusia şi alte ţări).

Dar, mai presus de toate, este vorba de faptul că SUA ar putea pune capăt măcelului zilnic din Gaza, care este relatat pe larg în Turcia zi de zi, de şapte luni, şi alege să nu o facă.

Aceste aspecte au contribuit la propulsarea Partidului Noua Bunăstare (YRP), de dreapta, pe locul al treilea în recentele alegeri. YRP cere încetarea schimburilor comerciale cu Israelul şi închiderea staţiei radar Kurecik a NATO din sud-estul Turciei. De asemenea, YRP s-a opus anterior candidaturii Suediei la NATO.

Erdogan se îndreaptă deja spre poziţia YRP în ceea ce priveşte comerţul cu Israelul - sau cel puţin încearcă să dea impresia că o face. Va trebui să vedem dacă vor urma şi mai multe.

Erdogan joacă această carte a Occidentului mare şi rău de ani de zile, dar el se află la putere de peste două decenii. Problema lui este că alegătorii îl cred; ei văd, de asemenea, că nu s-a făcut mare lucru în această privinţă. Şi încep din ce în ce mai mult să ceară măsuri - indiferent dacă acestea vin prin intermediul sistemului democratic sau nu.

Faptul că baza aeriană Incirlik şi staţia radar Kurecik au devenit ţinte ale indignării publice nu este un semn prea bun pentru SUA.

Liderii ţărilor arabe devin din ce în ce mai nervoşi din cauza populaţiilor lor rebele, furioase din cauza lipsei de acţiune a ţărilor lor împotriva Israelului. Sprijinul SUA pentru Israel a pus o ţintă mare pe bazele americane din întreaga lume arabă, iar acest lucru este valabil şi în cazul Turciei, ţară aliată NATO, unde legăturile care ţin Ankara şi Washington alăturate sunt din ce în ce mai fragile.