Războiul economic al Rusiei: Cum au corupt Occidentul banii murdari ai lui Putin

În 2009, un grup de politicieni din Europa Centrală şi de Est i-a scris o scrisoare deschisă fostului preşedinte american Barack Obama. În aceasta, ei au vorbit despre un "război economic rusesc" pentru a schimba şi influenţa atitudinea ţărilor. Scopul Rusiei era de a schimba orientarea politică prin intermediul influenţei economice, se spunea în scrisoare.

Ideea de bază din spatele acestei tactici era că, atunci când Rusia făcea o investiţie mare într-o ţară, de obicei erau implicate venituri mari din partea statului. Acest lucru îi stimula pe politicieni să sprijine proiectele, deoarece o parte din fonduri aducea beneficii şi ţării (sau, în caz de corupţie, politicienilor).

Pe măsură ce aceste afaceri deveneau din ce în ce mai mari, în cele din urmă se forma o dependenţă, care a sporea influenţa politică a Rusiei în ţara respectivă, susţine cercetătorul finlandez Pekka Kallioniemi într-o analiză publicată de Byline Times.

Când a început preşedintele rus Vladimir Putin să ducă acest război economic împotriva Europei? Pe baza cărţii "The Kremlin Playbook" a lui Heather A. Conley şi Ruslan Stefanov, punctul de plecare a fost la ceva timp după celebrul şi înflăcăratul său discurs de la Conferinţa de Securitate de la München din 2007. De atunci încolo, Kremlinul a folosit integrarea economică pentru propria îmbogăţire, dar şi pentru a submina democraţia în ţările europene.

Strategia în sine nu era nouă. Putin o mai folosise pe vremea când era viceprimar al oraşului Sankt Petersburg. În cartea sa "Putin's People", Catherine Belton numeşte această abordare "reţeaua lui Putin", care se referă la interacţiunea dintre serviciile de informaţii şi serviciile economice pentru a exploata slăbiciunile unui sistem politic. Este o versiune actualizată a "măsurilor active" ale URSS. Până în 2010, a fost aplicată în mod eficient în majoritatea ţărilor europene.

La începutul anilor 2000, Ungaria, de exemplu, nu avea decât foarte puţine legături economice cu Rusia sau chiar deloc. Dar, la un moment dat, a devenit din ce în ce mai interesată de energia rusească ieftină. Această nouă afacere s-a transformat rapid în dependenţă, din cauză că Ungaria a renunţat la alte surse de energie şi a ajuns să se bazeze aproape exclusiv pe gazul şi petrolul rusesc.

Această dependenţă a sporit influenţa politică a Rusiei în Ungaria şi, după ce politicienii şi oamenii de afaceri locali au fost corupţi de banii ruşilor, dependenţa a devenit şi mai puternică. Pentru a nu stârni prea multe îngrijorări, Rusia a făcut acest lucru prin intermediul unor companii offshore şi al unor organizaţii de faţadă, adesea rezidente în Europa, precizează Kallioniemi.

În afară de energie, Rusia a investit în sectorul financiar şi în sectorul imobiliar. Controlând o bancă, Rusia poate controla unde investeşte banca respectivă într-o ţară. Afacerile imobiliare sunt folosite pentru a ascunde fonduri şi pentru a influenţa politicienii locali.

Londra - supranumită "Londongrad" - este unul dintre cele mai bune exemple de afaceri imobiliare ale Rusiei în Europa. Ruşii au investit peste 27 de miliarde de lire sterline în Marea Britanie, iar cel puţin 1,5 miliarde de lire sterline din aceşti bani au fost investite în proprietăţi imobiliare. Londra a fost un oraş deosebit de popular printre oligarhii ruşi, care au cumpărat proprietăţi imobiliare în valoare de zeci de milioane de lire sterline. Pentru a gestiona toţi aceşti bani intraţi, în Marea Britanie (şi în Olanda) au apărut multe companii dubioase care au gestionat fluxul de bani din Rusia.

Unul dintre cei mai mari perdanţi în toată această situaţie a fost Germania, care a încercat să îşi normalizeze relaţiile cu Rusia prin intermediul comerţului. Această politică - ostpolitik - a fost pusă în aplicare pentru prima dată de Willy Brandt la începutul anilor 1970 şi a încercat să creeze o dependenţă sincronă între Rusia şi Germania.

Industria germană funcţiona pe baza energiei ruseşti ieftine, motiv pentru care a fost prea speriată să condamne acţiunile Rusiei după ce aceasta a invadat Crimeea în 2014. Anul trecut, după ce Rusia a început invazia întregii Ucraine, iar UE a impus sancţiuni asupra energiei ruseşti, Germania a fost nevoită să găsească noi surse de gaze naturale. Întregul său model economic a fost construit pe importurile de energie din Rusia şi pe exporturile de bunuri către China, motiv pentru care această tranziţie va fi extrem de dureroasă pentru germani.

În Bulgaria, ruşii au căutat politicieni anti-SUA şi anti-NATO şi au finanţat partidele acestora. În mod ideal, aceşti oameni ar fi ajuns în cele din urmă într-o poziţie în care să decidă asupra chestiunilor legate de securitate. De asemenea, Rusia a mobilizat ONG-uri false şi a finanţat instituţii media, făcând ţara mai pro-rusă.

Odată ce banii au început să curgă, a devenit din ce în ce mai dificil să se prevină toate acestea. Controlând politicienii cheie, mass-media şi sectorul financiar, Rusia a strâns Bulgaria într-un laţ. În sectorul energetic, a avut o abordare similară cu cea din Ungaria - Rusia a furnizat gaze şi petrol ieftine prin intermediul unor companii offshore olandeze.

Din cauza "războiului economic" al lui Putin, atât de multe ţări europene au avut probleme după invazia Rusiei în Ucraina. Acestea au vrut să condamne acţiunile Rusiei, dar au fost nevoite, de asemenea, să ia în considerare dependenţa lor de energia rusească şi/sau banii ruşilor.

Atunci când se ia în considerare sprijinul ţărilor UE pentru Ucraina, aceste statistici sunt foarte conforme cu operaţiunile de influenţă ale Rusiei. Ţări precum Cipru şi Grecia găzduiesc multe companii offshore controlate de ruşi bogaţi, iar Bulgaria, Ungaria şi Slovacia au fost influenţate de energia ieftină şi de investiţiile Rusiei.

Bineînţeles, acest război economic este doar un aspect al operaţiunilor de influenţă ale Rusiei în Occident. Alte "măsuri active" ruseşti includ spionajul, utilizarea aşa-numitei a cincea coloane, răspândirea dezinformării şi a propagandei şi, în ultima vreme, ameninţările nucleare.