Realitatea pandemiei din China şi dispariţia Partidului Comunist Chinez

Spital în China
Spital în China (Youtube - captură ecran)

Pandemia se răspândeşte din nou ca un foc de paie în China. Din decembrie, aproximativ 900 de milioane de persoane din China au fost infectate, potrivit Universităţii Peking. Numărul ar putea ajunge până la 80-90% din populaţie, potrivit unor importanţi experţi chinezi în boli infecţioase.

Încă de la primul val al virusului din Wuhan, în 2019, Partidul Comunist Chinez a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a ascunde adevărata amploare a epidemiei şi numărul de morţi.

În realitate, răspândirea virusului în China a continuat în ultimii trei ani, având ca rezultat un impact imens asupra societăţii şi un număr masiv de morţi.

Surse de pe teren din China au descris reporterilor Epoch Times gravitatea situaţiei. Locuitorii spun că este dificil sau imposibil să obţină un loc de incinerare sau de înmormântare pentru cei dragi lor.

Centrele de incinerare din întreaga Chină au fost supraîncărcate şi lucrează non-stop. În multe cazuri, crematoriile au întârzieri de săptămâni întregi, iar unităţile frigorifice pentru depozitarea cărnii sunt refolosite pentru a depozita cadavrele. Centrele de incinerare şi casele funerare şi-au crescut brusc cheltuielile pentru articole precum saci pentru cadavre şi containere frigorifice.

De exemplu, Reuters a relatat pe 20 ianuarie că, în oraşul Shantou, o casă funerară a făcut o "achiziţie de urgenţă" de două cuptoare de incinerare suplimentare. În oraşul Zigong, un centru de servicii funerare a comandat aproape 200.000 de litri de motorină după ce a fost "aproape epuizată". Iar în oraşul Jieshou, oficialii au declarat că "frigiderul pentru rămăşiţe al firmei de pompe funebre nu poate satisface cererea actuală de unităţi", ceea ce i-a determinat să comande 10 congelatoare suplimentare de mari dimensiuni. Un producător de incineratoare din provincia Shandong spune că uzina sa a funcţionat recent la capacitate maximă şi "a lucrat peste program, 24 de ore, pentru a satisface nevoile urgente de aprovizionare".

O modalitate prin care Partidul Comunist Chinez a menţinut numărul de morţi la un nivel artificial scăzut este aceea de a forţa membrii familiilor să semneze documente care să susţină că moartea celor dragi nu are legătură cu COVID-19, permiţând în schimb ca trupurile să treacă prin sistem şi să fie efectiv incinerate. Între timp, membrii personalului de la centrele de incinerare au primit instrucţiuni stricte de a nu împărtăşi cu lumea exterioară nicio informaţie cu privire la numărul de cadavre care sunt arse.

Partidul Comunist Chinez are peste 100 de ani de experienţă în a minţi pentru a înşela publicul. Ori de câte ori un dezastru loveşte China, indiferent cât de grav este, Partidul îl va întoarce şi îl va folosi ca pe o oportunitate de a se glorifica pe sine însuşi şi răspunsul său.

Între 1958 şi 1961, cel puţin 40 de milioane de oameni au murit în Marea Foamete provocată de Partid. În timp ce îşi înfometa poporul, regimul comunist şi-a sărbătorit realizările, iar adevăratul număr de morţi a fost cunoscut abia după zeci de ani.

Recent, Partidul a sărbătorit în mod public "succesul" autoproclamat în combaterea COVID-19 şi a afirmat că numărul morţilor a fost de doar 60.000 de persoane. Cu toate acestea, această afirmaţie este absurdă din punct de vedere statistic, deoarece ar sugera că virusul a fost de peste 160 de ori mai mortal în Statele Unite decât în China.

Politica "zero-COVID" a regimului, care durează de aproape trei ani, s-a dovedit a fi o catastrofă umanitară. În numele combaterii epidemiei, populaţia a fost forţată să suporte condiţii extreme. Sute de milioane de oameni au fost plasaţi în centre de carantină sau au fost închişi în casele lor, ceea ce a dus la o izolare prelungită şi la lipsa accesului la hrană, la bunuri de bază şi la îngrijiri medicale esenţiale. Mulţi au fost chiar închişi cu forţa în apartamentele lor.

Având în vedere controlul draconic al Beijingului asupra tuturor părţilor societăţii, nicio cifră oficială din China nu este de încredere. Chiar şi cifra totală a populaţiei Chinei este contestată. Anul trecut, o breşă de date a sugerat că Partidul a manipulat rata oficială a natalităţii din ţară, iar o analiză pentru 2020 a sugerat că populaţia reală ar putea fi cu 130 de milioane mai mică decât numărul oficial de 1,4 miliarde.

Firmele de cercetare străine, cum ar fi Airfinity, Ltd., cu sediul la Londra, estimează acum că 36.000 de persoane vor muri din cauza COVID-19 pe zi în China până la sfârşitul lunii ianuarie.

Numărul real este probabil de multe ori mai mare.

Citând mărturii ale crematoriilor care funcţionează în permanenţă, Sean Lin, virusolog şi fost director de laborator la departamentul de boli virale al Institutului de Cercetare al Armatei "Walter Reed," a estimat că este posibil ca firmele chineze de pompe funebre să fi ars 6 milioane de cadavre în ultima lună. Şi pentru că oamenii de la ţară nu au acces la servicii de incinerare, numărul real al morţilor ar putea fi de 10 milioane pentru luna respectivă - o estimare conservatoare, a adăugat el.

The Epoch Times a informat în martie 2020, la doar câteva luni după izbucnirea iniţială a pandemiei de COVID-19, că numărul utilizatorilor de telefoane mobile din China a scăzut cu 21 de milioane în decurs de trei luni. În China, telefoanele mobile sunt o parte indispensabilă a vieţii de zi cu zi, fiind folosite chiar şi pentru identificarea oficială. Datele de acest tip sugerează că numărul real al deceselor pe parcursul a trei ani ar putea fi de ordinul sutelor de milioane.

În timpul dezastrelor anterioare, înalţii oficiali ai Partidului Comunist Chinez s-au considerat protejaţi de bogăţia şi puterea lor ilicită.

Cu toate acestea, în ultimele săptămâni, s-au scurs informaţii despre moartea multor oficiali de rang înalt ai Partidului, inclusiv foşti militari de rang înalt, oficiali pensionaţi, academicieni şi experţi din industrie. Aceşti oficiali, care de obicei au dreptul la privilegii, inclusiv la toate tratamentele medicale şi de salvare a vieţii de care dispune regimul chinez, mor acum în număr mare.

Creşterea astronomică a numărului de infecţii şi numărul masiv de decese din China, din decembrie 2022, nu au fost observate şi în alte părţi ale lumii, în ciuda faptului că statul comunist şi-a deschis graniţele la începutul lunii ianuarie.

Atunci de ce este situaţia din China disproporţionat de gravă faţă de cea din restul lumii?

Anticii credeau că epidemiile pedepseau omenirea atunci când păcatele sale deveneau prea mari.

Mai exact, în gândirea orientală există conceptul de karma, care este dobândită ca urmare a comiterii unor fapte rele sau imorale.

Partidul Comunist Chinez a comis, în ultimii peste 70 de ani, numeroase păcate. Nu numai că a distrus tradiţiile şi cultura bogate ale Chinei, dar a mers atât de departe încât i-a distrus pe cei care credeau în divinitate. Campaniile sale au dus la aproximativ 80 de milioane de morţi nefireşti.

Cel mai recent, Partidul Comunist Chinez s-a angajat într-o persecuţie la nivelul întregii societăţi, vizând aproximativ 100 de milioane de practicanţi ai disciplinei spirituale Falun Gong. Persecuţia a fost lansată în 1999 de către liderul de atunci al Partidului, Jiang Zemin, care a murit în noiembrie anul trecut.

Persecuţia a afectat întregul popor chinez şi toate aspectele societăţii, Partidul cheltuind mai mult de un sfert din PIB-ul său pentru a o duce la îndeplinire în primii ani.

Elevii chinezi sunt îndoctrinaţi în şcoală cu propagandă care defăimează Falun Gong, în timp ce candidaţii la universităţi au fost forţaţi să semneze o declaraţie de opoziţie faţă de această practică, ca o cerinţă pentru a intra la facultate.

Mai mult, regimul a cerut ca vecinii, membrii familiei şi colegii de muncă să raporteze autorităţilor practicanţii Falun Gong, întorcând membrii societăţii unii împotriva altora.

Practicanţii înşişi, care cred în cultivarea bunătăţii pe baza principiilor de sinceritate, compasiune şi toleranţă, au fost supuşi la tortură, detenţie arbitrară în lagăre de muncă şi la recoltare de organe în timp ce erau încă în viaţă.

"Pandemiile şi molimele fac parte dintr-un plan divin şi sunt inevitabile în cursul istoriei. Atunci când oamenii devin imorali, ei generează karma, se îmbolnăvesc şi experimentează lucruri dezastruoase", a scris domnul Li Hongzhi, fondatorul Falun Gong, într-un articol intitulat "Rămâneţi raţionali", publicat la începutul pandemiei din martie 2020.

"Dar o pandemie precum actualul virus comunist chinez (sau "virusul Wuhan") vine cu un scop în spate şi are ţinte. Este aici pentru a elimina membrii Partidului şi pe cei care au trecut de partea acestuia", a scris domnul Li.

Istoria ne-a arătat exemple anterioare în acest sens. În Roma antică, persecuţia creştinilor a dus la patru molime, iar puternicul Imperiu Roman a decăzut şi, în cele din urmă, a pierit. În istoria Chinei, o schimbare de dinastie avea loc adesea atunci când curtea devenea coruptă şi moralitatea socială se degrada şi, ca urmare, apăreau deseori molime.

În cele din urmă, cel mai bun leac pentru această molimă este respingerea Partidului Comunist Chinez.

Sperăm ca fiecare persoană să poată supravieţui cu bine acestui dezastru şi să contribuie la inaugurarea unui viitor mai luminos.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii