Regimul chinez suprimă „oficialii goi” corupţi

Bo Xilai, martie 2012, în Beijing
Bo Xilai, martie 2012, în Beijing (Feng Li / Getty Images)

Partidul Comunist Chinez (PCC) încearcă să blocheze fuga oficialilor de nivel înalt în alte ţări, deseori cu mari sume de bani lichizi, care a avut loc în ultimii câţiva ani.

Un comentator politic a sugerat că mişcarea ar putea fi legată de cazul împotriva fostului oficial şi membru al PCC Bo Xilai şi de cel de-al 18-lea Congres Naţional de Partid care va avea loc luna viitoare.

În cazul acestor aşa zişi “oficiali goi”, rudele lor imediat apropiate locuiesc în alte ţări, unele dintre ele obţinând chiar cetăţenie străină. De asemenea, ei şi-au mutat bunurile în străinătate, dând de înţeles că vor părăsi China atunci când este momentul potrivit.

A fost raportat mai devreme în acest an de către revista Trend din Hong Kong că aproximativ 90% dintre membrii Comitetului Central, membrii comitetelor alternative şi ai Comisiei Centrale pentru Inspectare şi Disciplină au membri de familie care locuiesc sau lucrează în străinătate. Aceşti oficiali trebuie să emită o declaraţie că au membri de familie care lucrează sau trăiesc în străinătate. Cifra de 90% nu a putut fi verificată.

Comitetul Central al PCC şi Consiliul de Stat urmăresc să pună capăt fenomenului sau cel puţin să îl limiteze.

Un raport din 22 septembrie publicat în Trend a susţinut că vicepremierul Li Keqiang, un membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic, a înfiinţat o forţă specială temporară pentru a suprima “oficialii goi” care doresc să părăsească China cu bunurile lor. Şeful Departamentului Organizaţional Li Yuanchao, ministrul Securităţii Publice Meng Jianzhu şi directorul Biroului General al PCC Li Zhanshu supervizează forţa specială.

Aproximativ 8.000 de ofiţeri ai forţelor speciale de poliţie şi peste 350 de “noi instrumente anti-contrafaceri” au fost amplasate la aeroporturile cheie, punctele de trecere a frontierei şi în porturile pe care oficialii PCC le-ar putea folosi pentru a părăsi ţara. Ministerul Securităţii Public a reînnoit de asemenea în ultimele două luni actele de maşină, paşapoartele şi documentele de intrare şi ieşire din ţară pentru mai mult de 70.000 de cadre senioare şi aproape 450.000 de cadre de nivel districtual, conform publicaţiei.

Comentatorul politic Xing Tianxing a spus postului de televiziune independent NTD că directiva de luna trecută sugerează faptul că securitatea se va înăspri înaintea celui de-al 18-lea Congres Naţional al Partidului, care va avea loc în luna noiembrie şi este momentul în care vechea gardă de oficiali PCC transferă putea noilor lideri. Premierul Wen Jiabao şi liderul Hu Jintao se vor retrage şi alţii le vor lua locul.

Xing a declarat că noua suprimare a “oficialilor goi” ar putea de asemenea să aibă loc ca răspuns la cazul de corupţie al PCC împotriva lui Bo Xilai, liderul alungat din Chongqing care înfruntă un viitor proces pentru acuzaţii de corupţie, abuz de putere şi muşamalizarea uciderii omului de afaceri britanic Neil Heywood de către soţia lui Bo, Gu Kailai.

“Oamenii implicaţi în cazul lui Bo ar putea încerca să fugă din China”, a spus Xing postului NTD. “Această măsură îi va demoraliza pe unii dintre ei.”

Deşi termenul de “oficial gol” ar putea suna amuzant, de fapt nu este un subiect de amuzament pentru PCC.

Între 16.000 şi 18.000 de oficiali de Partid au luat 800 miliarde de yuani (128 miliarde USD) după ce au fugit din China sau pur si simplu după ce au dispărut, conform unui studiu efectuat de Banca Populară Chineză pe această temă. Un alt cercetător, Li Chengyan de la Universitatea Peking a declarat că aproximativ 10.000 de oficiali de Partid au părăsit China cu un trilion de yuani (160 miliarde USD).

“În multe cazuri, un singur oficial corupt a reuşit să fugă cu mai multe sute de milioane de yuani. Aceasta arată că există o corupţie semnificativă care năpăstuieşte China”, a declarat Li pentru Economic Weekly.

În cazul lui Bo s-a raportat mai devreme în acest an de către ziarul japonez Asahi Shimbun că Gu Kailai a fost suspectată de transferarea ilegală în străinătate a aproximativ 6 miliarde USD.

Jack Phillips a contribuit la cercetare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe