„Regruparea hoţilor”. Alexandru Cozer: Hotârât să distrugă ratingul Maiei Sandu, Dodon şi-a semnat certificatul de deces politic

Alex Cozer, jurnalist
Alex Cozer, jurnalist (facebook.com / Alex Cozer)

Când interesele Moscovei şi Istanbulului (unde s-ar afla în prezent Plahotniuc n.r.) coincid, Dodon este îndepărtat de la tablă şi jocul de şah îl fac alţii, consideră jurnalistul Alexandru Cozer, amintind că Igor Dodon cu o săptămână în urmă se jura că nu va fi votat un nou Guvern şi vom avea alegeri anticipate în iunie.

„Garantez!, striga Dodon. Şi astăzi iată-l venit cu Durleşteanu, pentru care sunt gata să pariez că 'Pentru Moldova' şi dacă va fi nevoie şi 'Pro Moldova' vor semna şi vota într-o veselie”, scrie jurnalistul pe pagina sa de Facebook, în contextul situaţiei politice de la Chişinău.

În opinia lui Cozer, Dodon provoacă o criză politică tare periculoasă şi a cărei finalitate este absolut imprevizibilă, dar de care este sigur că se va lăsa cu ample proteste de stradă. „Pus să facă tot posibilul pentru a-i distruge ratingul Maiei Sandu, Dodon şi-a semnat astăzi certificatul de deces politic.”

Liderul PSRM, Igor Dodon, a anunţat că partidul său va forma o „majoritate tehnică” în parlamentul actual pentru a instala un guvern „anti-criză”. Grupul „Pentru Moldova” format din transfugi şi deputaţi din Partidul Şor a anunţat imediat că o va sprijini pe Mariana Durleşteanu pentru funcţia de prim-ministru al R. Moldova, cele două grupuri având împreună o majoritate de 55 de voturi.

Platforma DA i-a propus preşedintelui Maia Sandu să încerce instalarea unui guvern minoritar în frunte cu Andrei Năstase a cărui sarcină principală să fie pregătirea alegerilor anticipate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe